Mihai Trăistariu vrea să-şi cloneze mama decedată. Artistul intră adesea în legătură cu spiritul ei

Mihai Trăistariu şi-a pierdut mama în urmă cu 16 ani. Femeia suferea de ciroză hepatică şi s-a stins din cauza unei hemoragii digestive, la spitalul Fundeni.
Alina Costache
08 sept. 2022, 00:55
Mihai Trăistariu vrea să-şi cloneze mama decedată. Artistul intră adesea în legătură cu spiritul ei

La două zile după ce Mihai Trăistariu s-a întors de la concursul Eurovision de la Atena, unde a ocupat locul 4 cu piesa „Tornero”, femeia a intrat în comă profundă. La scurt timp, a plecat în lumină, dar fiul ei nu i-a acceptat plecarea nici în ziua de azi.

Mihai Trăistariu și-a pierdut ambii părinții, dar dacă dispariţia tatălui său, care era un om violent, nu a regretat-o aproape deloc, pe mama lui nu o poate uita. Ba, chiar, atunci când femeia se afla pe patul de spital, artistul i-a tăiat o şuviţă de păr în speranţa că, la un moment dat, o va putea clona. Interpretul își visează mama constant, chiar și de câte 10 ori pe an. Adesea, îi simte spiritul prin casă şi nu se sfieşte să vorbească cu el.

Mihai Trăistariu i-a cerut mamei aflate pe patul de moarte să-i dea semne din lumea de apoi

Mai vorbesc uneori cu ea. Prin casă. De nebun! Înainte de a muri, în 2006, am avut o discuție serioasă cu ea despre viața de apoi. Știa că sunt pasionat de lucrurile paranormale și că-mi făcusem chiar o obsesie din asta. I-am spus chiar așa: «Mamă, după ce nu vei mai fi… dacă vezi că există ceva pe lumea cealaltă… dă-mi semne, te rog. Nu mă lăsa așa, nelămurit». Și ea mi-a zis: «Da, mamă. O să-ți dau tot felul de semne, ca să-ți dai seama că sunt eu, undeva, acolo».

Peste două săptămâni a murit. Așa că, am început s-o caut prin casă disperat. Vorbeam din nou cu ea. Citeam obsesiv despre Rai, Iad, viața de dincolo, despre Reîncarnare. Nu credeam o iotă! Dar citeam!

Mă agățam de orice… numai să restabilesc un contact cu ea. Îi lăsam semne prin cărți și, după câteva zile, deschideam cartea la pagina respectivă, crezând că primesc vreun semn de la ea. Nimic. Când auzeam zgomote prin casă alergam într-un suflet crezând că sunt semne de la ea!”, a povestit cântărețul.

Mihai Trăistariu vrea să-şi cloneze mama

Artistul îşi visează des mama, iar când ajunge la Piatra Neamţ, oraşul său natal, merge la mormântul celei care i-a dat viaţă şi vorbeşte cu ea ore întregi. Trăistariu i-a tăiat mamei sale un fir de păr înainte ca aceasta să se stingă şi aşteaptă vremurile în care clonarea va fi legală pentru a-şi putea clona cea mai dragă fiinţă.

O visez de 10 ori pe an, de 16 ani de când a murit! Mi se pare straniu. Cred că am visat-o de vreo 70-80 de ori. Acum vreo șapte-opt ani am visat că mi-a zis că, dacă vreau să câștig Eurovison, trebuie să mă îmbrac în alb!

O visez atât de des că mă sperie lucrul ăsta. O visez normal, prin casă, trebăluind, gătind, vorbindu-mi. E mereu veselă. Niciodată tristă. Îmi dă sfaturi, îmi povestește vrute și nevrute. În nebunia mea, notez. Notez imediat tot ce-mi zice. Și, când mă trezesc mă gândesc câte-o oră, ce semn e ăsta?! Ce-o fi vrut să-mi transmită?

I-am tăiat, pe patul de spital, înainte de a muri un fir de păr. I-am zis că o clonez când se va putea! Deocamdată nu e legală clonarea! Mai vorbesc cu ea atunci când merg la cimitir, o dată pe an, atunci când am concert la Piatra Neamț. Vorbesc și prin casă, poate-poate aude! Eu cred că aude, dacă există acolo undeva mă ajută, doar nu m-a abandonat așa!”, a declarat solistul pentru Click!

Relaţie tensionată cu tatăl său

Dacă de mama lui a fost extrem de ataşat, cu tatăl lui nu a avut o relaţie bună. Asta pentru că bărbatul era violent şi îşi bătea frecvent soţia. Lucrul acesta l-a determinat pe Mihai să-şi urască părintele.

Mi-am iubit mult mama. De tata mi-a fost frică. Era violent. Urla și o bătea zilnic. Fără excepție. Regret că n-a trăit până azi. L-aș fi potolit cu siguranță”, a conchis artistul.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Cum arăta Aryna Sabalenka înainte să recurgă la proceduri estetice. Schimbarea este vizibilă în cazul sportivei
Capital.ro
Șoferii care trebuie să obțină un alt permis de conducere. Se face solicitare și se achită taxa. Cel național nu este recunoscut
Playtech.ro
Ce reprezintă stelele unui hotel. Diferenţele clare între o cazare de trei şi patru stele
Adevarul
Cât de mare a riscul ca europenii să intre în război cu Iran: „Trebuie acoperire aeriană, portavioanele vor fi cele ale francezilor și britanicilor”
wowbiz.ro
Tatăl fetei de 18 ani ucise în Bihor, primele declarații după ce presupusul criminal a fost prins. Bărbatul îi acuză pe polițiști: „M-am rugat în genunchi”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță
iamsport.ro
Cristi Chivu, sfătuit să plece de la Inter Milano: ”Eu așa aș face!”. Ce echipă ar fi ideală pentru antrenorul român
MediaFlux
Documente secrete despre OZN-uri. Departamentul de Război al SUA a făcut publice imagini și relatări spectaculoase FOTO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi