Miliardarul Warren Buffet oprește donațiile către fundația lui Bill Gates, după dezvăluirile privind legăturile acestuia cu Jeffrey Epstein

Warren Buffett a oprit donațiile către Fundația Gates, după două decenii în care i-a oferit organizației aproximativ 47 de miliarde de dolari. Decizia vine la câteva săptămâni după explicațiile date de Bill Gates în legătură cu întâlnirile sale cu Jeffrey Epstein.
Andrei Ene
15 iul. 2026, 17:05
Miliardarul Warren Buffet oprește donațiile către fundația lui Bill Gates, după dezvăluirile privind legăturile acestuia cu Jeffrey Epstein

Investitorul miliardar Warren Buffett a decis să nu mai doneze acțiuni către Fundația Gates, organizația caritabilă fondată de Bill Gates, la câteva săptămâni după ce cofondatorul Microsoft a oferit explicații despre legăturile sale cu infractorul sexual Jeffrey Epstein, potrivit BBC.

În 2006, Buffett s-a angajat „irevocabil” să doneze anual, pe parcursul vieții, acțiuni ale companiei sale Berkshire Hathaway către Fundația Bill și Melinda Gates, cum se numea atunci organizația.

Marți, însă, Fundația Gates nu s-a mai regăsit pe lista organizațiilor care vor primi acțiuni în valoare de miliarde de dolari. Pachetul va fi împărțit între patru fundații asociate membrilor familiei Buffett.

Citește și : Noi detalii în cazul incendiului devastator din sudul Spaniei. S-a aflat cine sunt cele 13 persoane care au murit, 12 dintre ele sunt cetățeni străini

Miliardarul, în vârstă de 95 de ani, a anunțat că va renunța la acțiunile pe care le mai deține în următorii opt ani.

„Desigur, moartea este imprevizibilă. Dar acțiunile mele rămase vor fi donate, într-un fel sau altul, celor patru fundații până la 31 decembrie 2034”, a declarat Buffett.

Warren Buffett nu i-a menționat pe Bill Gates sau pe Jeffrey Epstein în declarația sa privind donațiile. Totuși, în martie, el a spus pentru CNBC că nu a mai discutat cu Gates „de când a ieșit la iveală toată povestea”.

„Nu vreau să ajung în situația în care să știu anumite lucruri și să fiu chemat ca martor”, a declarat Buffett.

De-a lungul a 20 de ani, Warren Buffett a donat aproximativ 47 de miliarde de dolari Fundației Gates.

Reprezentanții organizației au transmis BBC că sunt „recunoscători lui Warren Buffett pentru deceniile în care a susținut activitatea noastră”.

„Fundația își continuă activitatea dintr-o poziție financiară solidă până în 2045, susținută de angajamentul de 200 de miliarde de dolari al lui Bill”, au precizat aceștia.

Legăturile dintre Bill Gates și Jeffrey Epstein au devenit din nou subiect de discuție după ce Departamentul de Justiție al SUA a publicat, în ianuarie, mai multe documente.

În iunie, Gates a fost audiat de Comisia de Supraveghere a Camerei Reprezentanților din SUA cu privire la relația sa cu Epstein, care a murit într-o închisoare din New York în 2019, în timp ce aștepta procesul pentru trafic sexual.

Potrivit transcrierii audierii, Gates a declarat că l-a cunoscut pe Epstein în 2011, după ce i s-a spus că acesta ar putea atrage miliarde de dolari pentru programele globale de sănătate, unul dintre principalele domenii de activitate ale fundației.

„Îmi amintesc că știam că Epstein avusese probleme juridice anterior, dar nu am înțeles pe deplin amploarea infracțiunilor comise de el”, a spus Bill Gates.

Cu trei ani înainte de întâlnirea cu Gates, Jeffrey Epstein pledase vinovat pentru solicitarea unei minore în scopul prostituției și pentru procurarea unei persoane sub 18 ani în scopul prostituției.

„Nu ar fi trebuit să mă întâlnesc niciodată cu Epstein. Pe baza a ceea ce știu acum, înțeleg că, chiar dacă ar fi adus donatorii pe care îi promisese, acest lucru nu ar fi justificat asocierea mea cu el”, le-a declarat Gates membrilor comisiei.

Warren Buffett a fost unul dintre cei mai importanți susținători ai Fundației Bill și Melinda Gates. În 2006, el a spus că admiră „foarte mult” activitatea organizației și a promis donații anuale.

În 2010, Bill și Melinda Gates, alături de Warren Buffett, au lansat inițiativa Giving Pledge, prin care persoanele foarte bogate sunt încurajate să doneze cea mai mare parte a averii lor în timpul vieții sau prin testament.

Citește și : Ungaria încheie prietenia cu Rusia. ”Le închidem ușa”. Moscova ar fi încercat să forțeze ”ușa din spate”

Bill și Melinda Gates au divorțat în 2021, după 27 de ani de căsătorie. În 2024, Melinda French Gates a părăsit fundația pe care a cofondat-o și a anunțat că va dona 1 miliard de dolari pentru susținerea drepturilor femeilor din SUA.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
Universitatea Craiova are valoare de primăvară europeană! Andrei Vochin a calculat câte puncte trebuie să facă oltenii în grupa de Conference League
Capital.ro
Impozit dublat pe apartament din 2026. Se poate aplica celor care și-au închis balconul sau l-au unit cu sufrageria
Playtech.ro
Condiția pentru ca românii să-și recupereze banii plătiți în plus prin ROBOR. Pașii pentru obținerea compensației de la bancă
Adevarul
Au îngropat „securea războiului”: Dorel Vișan dezvăluie de ce s-a certat cu Florin Piersic. Ce regretă actorul
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea Corneliei, femeia care ar fi sfârșit în mâinile soțului. Familia ei rupe tăcerea despre agresor
iamsport.ro
O echipă importantă din SuperLiga ar lua în calcul să își demită antrenorul: ”Adi Mutu e în pole-position să o preia!”
MediaFlux
Pensiile cresc oficial în 2027. Anunțul ministrului propus la Muncă despre alocații și vouchere
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT