Minerii aflaţi în subteran la Paroşeni au intrat în GREVA FOAMEI VIDEO

Aproximativ 500 dintre minerii aflaţi în subteran la Mina Paroşeni au decis ca, vineri după-amiază, să intre în greva foamei, considerând că sunt dispreţuiţi şi ignoraţi de forurile decizionale, în timp ce alt ortac a fost adus la suprafaţă întrucât i s-a făcut rău.
Iulian Tudor
19 iul. 2013, 12:51
Minerii aflaţi în subteran la Paroşeni au intrat în GREVA FOAMEI VIDEO

Unul dintre minerii care refuză să iasă din subteranul Minei Paroşeni a ieşit, vineri după-amiază, la suprafaţă, pentru a-şi aduce un coleg căruia i s-a făcut rău şi care a fost preluat de o ambulanţă.

„Transmiteţi-i lui Victor Ponta că poate aşa i se îndeplineşte visul să închidă mineritul din Valea Jiului, dacă ne scot unul câte unul din subteran. Aşa, dacă murim pe capete, probabil vor rezolva şi problema minerilor„, a spus minerul care şi-a adus colegul la suprafaţă, informează Mediafax.

Minerii aflaţi în subteran la Paroşeni au decis să intre în greva foamei, de vineri de la ora 16.00, considerând că sunt dispreţuiţi şi ignoraţi de forurile decizionale.

Preşedintele sindicatului „Huila”, Domokos Laszlo, care a fost în subteran să le spună minerilor despre întâlnirea de la Prefectura Hunedoara, a confirmat că aceştia i-au comunicat că vor recurge la această formă de protest.

Vineri seara, minerii au anunţat ar putea încheia protestul, dacă li se garantează prevederile din noul contract cadru negociat vineri între reprezentanţii SNIMVJ şi cei ai Complexului Energergetic Hunedoara. Preşedintele Sindicatului „Huila”, Laszlo Domokos, a declarat că acordul pare unul bun. „Contractul prevede preluarea cantităţii de cărbune până la sfârşitul anului 2013. Preţul pe luna aceasta este stabilit la 57 de lei/Gcal. Pentru lunile viitoare preţul se va stabili în baza unor acte adiţionale şi a unui algoritm de calcul care ia în considerare preţul mediu pe terţe pieţe, plus transportul. După părerea mea este o formă bună de contract, dacă el conţine aceste clauze care mi s-au spus”, a afirmat liderul sindical, adăugând că-i va solicita directorului general Aurel Anghel să coboare în subteran şi să le transmită minerilor garanţia că noul contract va fi respectat, ca de altfel şi programul de închidere a minelor convenit cu Comunitatea Europeană, până în anul 2018.

 

Joi, aproximativ 200 de mineri din schimbul I de la Mina Paroşeni, sucursală a Societăţii Naţionale Închideri Mine Valea Jiului (SNIMVJ), au refuzat, după terminarea programului de lucru, să iasă din subteran, nemulţumiţi că reprezentanţii Complexului Energetic Hunedoara (CEH) nu le preiau cărbunele.

Totodată, minerii au cerut ca premierul Victor Ponta şi ministrul Economiei, Varujan Vosganian, să vină în Valea Jiului, la discuţii, pentru a se asigura că aceştia cunosc problemele pe care le au ortacii.

Numărul protestatarilor din subteran a crescut, pe măsură ce s-au alăturat ortaci din celelalte schimburi şi la minele Petrila şi Uricani, astfel că, vineri, aproximativ o mie de mineri de la cele trei unităţi miniere ale SNIMVJ sunt blocaţi în subteran.

Directorul SNIMVJ, Petre Drăgoescu, a demisionat, vineri, din funcţie, după ce Guvernul a decis ca societatea să treacă, de săptămâna viitoare, în subordinea Ministerului Energiei, ea urmând să fie condusă de un reprezentant PSD.

„La nivel de ministere (Ministerul Economiei şi Ministerul Energiei – n.r.) s-a convenit ca ambele societăţi din Valea Jiului (Societatea Naţională a Huilei şi SNIMVJ – n.r.) să fie subordonate aceluiaşi minister, respectiv Ministerul Energiei. În aceste condiţii, pentru a detensiona situaţia din Valea Jiului şi pentru a rezolva imediat problema minerilor care sunt în subteran, am considerat că trebuie să-mi dau demisia, fiindcă această demisie este în folosul minerilor”, a spus Drăgoescu.

DailyBusiness
PSD îl propune pe Sorin Grindeanu premier și cere control total asupra programului de guvernare
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
El e singurul fan al lui Joao Paulo la CM 2026! Cu ce echipe țin ceilalți jucători de la FCSB. Video
Capital.ro
Va putea România să adopte moneda euro? Anunț direct venit de la BCE: Manifestă reziliență economică
Playtech.ro
Orașul din România în care cei mai mulți români și-ar dori să locuiască. A depășit Clujul și Bucureștiul
Adevarul
SUA intră în era cuantică. Trump vrea să aibă super-computerul care poate sparge codurile lumii până în 2028
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Măsurile luate de autoritățile din Grecia după ce 148 de turiști au fost mușcați de peștele-iepure: „Sub nicio formă să nu se joace cu ei, să nu-i prindă”
iamsport.ro
Bölöni, dezamăgit de Generația de Aur: ”M-a surprins negativ asta”
MediaFlux
Se pregătește unirea României cu Republica Moldova! Propunere legislativă depusă de S.O.S România, adoptată tacit de Camera Deputaţilor. Senatul, forul decizional
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?