Minerii blocaţi în subteran la Roşia Montană nu renunţă la protest

Cei 22 de mineri din Roşia Montană care s-au blocat de miercuri în galeria Cătălina-Monuleşti refuză să revină la suprafaţă. Oamenii sunt decişi, după două zile de stat în subteran, să intre de sâmbătă în greva foamei dacă nu vor avea garanţii că proiectul minier va fi aprobat.
Iulian Tudor
13 sept. 2013, 07:28
Minerii blocaţi în subteran la Roşia Montană nu renunţă la protest

Minerii, care stau în galerie în condiţii de temperatură scăzută şi umiditate ridicată, au fost consultaţi în cursul zilei de joi de către doi medici din localitate, starea acestora fiind, la vremea respectivă, în general bună. Periodic, salvatori mineri verifică starea acestora şi condiţiile de aeraj. Minerii s-au blocat la o distanţă de circa un kilometru şi la o diferenţă de nivel de 300 de metri, potrivit Agerpres.

Ei lucrau la decolmatarea şi la conservarea galeriei Cătălina-Monuleşti, iar miercuri, atunci când circa 300 de angajaţi ai RMGC protestau în centrul localităţii, au transmis, la pauza de masă, că refuză să iasă la suprafaţă.

Cei 22 de angajaţi ai RMGC nu renunţă la ideea de a intra în greva foamei începând de sâmbătă, membri ai familiilor şi alţi colegi de muncă afirmând că se vor alătura şi ei protestului iniţiat de aceştia.

Ei au fost susţinuţi în permanenţă de la gura minei de alţi angajaţi ai companiei miniere şi de localnici.

Pentru circa 350 din cei 500 de salariaţi ai Roşia Montană Gold Corporation expiră contractele de muncă în această lună, ei fiind angajaţi pe perioadă determinată, respectiv pentru câte trei luni.

Rata şomajului în Roşia Montană, o comună cu 3.000 de locuitori, este în prezent de de circa 20%. Dacă aceste contracte nu ar fi reînnoite de către companie, rata şomajului ar ajunge în comună la peste 74%, a declarat, recent, primarul comunei, Eugen Furdui.

Minerii care s-au blocat în galerie au transmis miercuri, prin prefectul de Alba, Gheorghe Feneşer, şi liderul de sindicat, Cristian Albu, care i-au vizitat în subteran, că vor intra în greva foamei dacă până sâmbătă, la orele 12, nu vor merge în localitatea din Apuseni să discute cu ei liderul Senatului, Crin Antonescu, pe care-l consideră ‘principalul vinovat’ de situaţia actuală privind proiectul minier, precum şi reprezentanţi ai grupurilor parlamentare.

CITEŞTE ŞI: Amendă de 5.000 de lei pentru unul dintre protestatarii din Piaţa Universităţii

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Gigi Becali, furios pe Mircea Lucescu după înfrângerea României: “Bagă-l pe Baiaram! Patru schimbări trebuiau făcute la pauză cu turcii ăștia de 2 lei!”
Capital.ro
Se schimbă ora în România. În ce zi se dau ceasurile înainte cu o oră. Are efecte ascunse asupra organismului
Playtech.ro
Doar 13 țări din lume mai au aer curat şi trei dintre ele se află în Europa. Cum stă România la acest capitol
Adevarul
Ordonanța invizibilă de combatere a creșterii prețurilor la carburanți: „Scade riscul penuriei, dar efectele sunt inexistente”
wowbiz.ro
Codruța Filip, „săgeată” pentru Valentin Sanfira? Mesajul cu subînțeles postat de artistă după ce a confirmat divorțul: „Nimeni nu joacă mai bine rolul de victimă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O familie și-a găsit sfârșitul după ce a mâncat același mic-dejun. Cum s-a petrecut tragedia
iamsport.ro
Legenda Stelei acuză că un coleg al său a fost ”lucrat” pentru a i se face loc lui Gică Hagi: ”Întrebați-l pe Iordănescu!”
MediaFlux
Iranul pregătește bomba nucleară. Răsturnare de situație în războiul din Orientul Mijlociu
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj