Ministerul Agriculturii a retras de la comercializare peste 29.000 DE LITRI de VIN FALSIFICAT. În ce judeţe a ajuns MARFA

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a iniţiat acţiuni de verificare a calităţii şi conformităţii tuturor vinurilor existente pe piaţă.
Filip Stan
10 apr. 2018, 08:07
Ministerul Agriculturii a retras de la comercializare peste 29.000 DE LITRI de VIN FALSIFICAT. În ce judeţe a ajuns MARFA

În urma controalelor au fost depistate unele loturi provenite din Bulgaria, care s-au dovedit a fi falsuri, în depozitele unor distribuitori din judeţele Buzău, Galaţi şi Neamţ.

„Rezultatele au confirmat prezenţa apei exogene şi a alcoolului de altă origine decât cel provenit din fermentaţia mustului de struguri (vin pichet) ceea ce reprezintă elementele infracţiunii de falsificare a vinurilor, conform Legii viei şi vinului 164/2015”, spun oficialii Ministerului Agriculturii.

În urma neconformităţii depistate, s-a retras de la comercializare o cantitate de 29.174 litri vin falsificat şi au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 80.000 lei.

În plus, a fost sesizată Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în vederea aplicării legislaţiei fiscale, dar şi IGPR – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice,  în vederea efectuării  cercetărilor de specialitate, a informat MADR.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
Mihai Stoica, implicat într-un accident serios în București! SUV-ul său a fost distrus total. Prima reacție: „Sunt nevinovat 100%”
Capital.ro
Tesla Roadster, mașina care promite să sfideze limitele accelerației. Anunțul neașteptat făcut de Elon Musk
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
Mihai Stoica, implicat într-un grav accident. Mașina sa e distrusă complet
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT