Ministerul de Interne va avea elicoptere noi pentru operaţiuni medicale şi de căutare-salvare

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) va beneficia de noi elicoptere pentru operaţiuni medicale şi de căutare-salvare, anunță Guvernul într-un comunicat.
Ionela Marcu
29 iul. 2019, 15:40
Ministerul de Interne va avea elicoptere noi pentru operaţiuni medicale şi de căutare-salvare

Luni a avut loc semnarea acordului-cadru de furnizare a unor elicoptere uşoare, echipate corespunzător pentru operaţiuni medicale şi de căutare-salvare în mediul montan sau medii greu accesibile, eveniment la care a participat şi premierul Viorica Dăncilă.

Proiectul este finanţat din fonduri europene, este valabil pentru o perioadă de 48 de luni şi are ca obiectiv achiziţionarea, în total, a zece elicoptere pentru operaţiuni medicale şi de căutare-salvare.

În prima etapă vor fi achiziţionate patru elicoptere uşoare multifuncţionale, complet echipate pentru misiuni aero-medicale şi de căutare-salvare în mediul montan sau medii greu accesibile, urmând ca în a doua etapă să fie achiziţionate alte şase, precizează sursa citată.

Acordul-cadru a fost semnat, din partea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, de generalul de brigadă Dan-Paul Iamandi, din partea Inspectoratului General de Aviaţie, de comandorul Cătălin-Paul Dache şi din partea Airbus Helicopters România (promitent furnizor), de către directorul comercial Radu Homorozeanu.

„Achiziţionarea elicopterelor noi echipate complet pentru intervenţii în caz de urgenţă este un demers imperativ în condiţiile în care flota de care dispun în acest moment autorităţile este insuficientă pentru a răspunde intervenţiilor medicale şi de căutare-salvare şi, în special, pentru operaţiunile de salvare montană. Facem un pas important care se adaugă celorlalte demersuri ce fac parte dintr-un nou concept al managementului pentru situaţii de urgenţă – VIZIUNE 2020”, a subliniat prim-ministrul.

Proiectul Viziune 2020 este finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare şi are drept obiectiv dotarea cu tehnică de intervenţie, în scopul reducerii timpului de răspuns în situaţii de urgenţă şi asigurarea unei reacţii rapide şi eficiente la dezastre a echipajelor de intervenţie. Proiectul presupune trei paliere de dezvoltare prin achiziţionarea tehnicii care să susţină intervenţiile în mediile aerian, terestru şi maritim.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a fost desemnat unitate de achiziţii centralizată pentru achiziţia de elicoptere uşoare, medii şi grele, precum şi a unui simulator de zbor destinat Inspectoratului General de Aviaţie, necesare pregătirii şi executării misiunilor în situaţii de urgenţă.

Inspectoratul General de Aviaţie este autoritate contractantă pentru încheierea contractelor subsecvente.

La evenimentul de semnare a acordului-cadru, desfăşurat la Palatul Victoria, au mai participat ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mânzatu, ministrul Afacerilor Interne, Nicolae Moga, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, dr. Raed Arafat, secretarul de stat din ministerul Sănătăţii Rodica Nassar, ambasadorul Franţei, Michele Ramis, ambasadorul Germaniei, Cord Meier-Klodt, reprezentanţi ai IGSU, IGA şi ai Airbus Helicopters România.

Ministerul Afacerilor Interne, prin operatorul său aerian – Inspectoratul General de Aviaţie -, dispune în prezent de 22 de aeronave, respectiv 20 de elicoptere şi două avioane, reprezentând un grad general de asigurare de 56% faţă de totalul prevăzut în Strategia dezvoltării aviaţiei Ministerului Afacerilor Interne 2010-2020, aprobată prin Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nr. 132.496/05.10.2010.

Din totalul de 14 elicoptere uşoare aflate în dotare, zece sunt destinate executării misiunilor aeromedicale, dar niciuna dintre aceste aeronave nu este echipată conform specificului misiunilor de căutare-salvare, respectiv misiunilor de salvare din medii montane, din mediul maritim sau din medii greu accesibile. 

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Supercomputerul a refăcut calculele: cine e favorită la câștigarea SuperLiga cu 7 etape înainte de finalul play-off-ului
Capital.ro
Călin Georgescu nu a scăpat. De ce a fost ridicat controlul judiciar: Trebuie să mai dureze 4 ani
Playtech.ro
Cum încearcă părinții să obțină locuri la școli de top. Practici care dau peste cap înscrierile și aglomerează clasele
Adevarul
„Epic Fury” sub foc încrucișat în SUA. Un fost consilier al președintelui Trump îi desființează deciziile: „E ca și cum ar tunde iarba”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu, prima reacție după ce l-a vizitat pe Mircea Lucescu. Antrenorul s-a întors în România de urgență
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi frați de 5 și 8 ani și-au pierdut viața în timp ce jucau de-a v-ați ascunselea. Părinții i-au găsit într-un frigider
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la FCSB audiat în scandalul meciurilor trucate a spus-o direct: ”De ce să nu pun și eu 10 milioane de lei și să iau 100 de milioane?”
MediaFlux
Procedura care-l poate salva pe Mircea Lucescu. Ce este sistemul ECMO propus de medicii de la Spitalul Universitar
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj