Ministerul Educației vrea să dea liber la aglomerarea claselor în școli. Crește numărul maxim de elevi în clase

Specialiștii din Ministerul Educației propun ca într-o grupă de creșă pot să fie peste 22 de copii și peste 28 de elevi într-o clasă de gimnaziu și liceu.
Filip Stan
15 sept. 2023, 12:32
Ministerul Educației vrea să dea liber la aglomerarea claselor în școli. Crește numărul maxim de elevi în clase

Un proiect de ordin pus în dezbatere publică de Ministerul Educației prevede ca, din anul școlar 2024-2025, școlile să poată solicita inspectoratelor școlare, în situații excepționale, în baza unei justificări a consiliului de administrație, suplimentarea sau diminuarea cu 2 elevi sub efectivul minim sau peste efectivul maxim prevăzut de Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, scrie Edupedu.ro.

Este vorba despre metodologia privind depășirea efectivelor formațiunilor de antepreșcolari, preșcolari sau de elevi din unitățile de învățământ preuniversitar de stat.

Citește și: Burse pentru eleve gravide, dar şi burse de excelență de până la 3000 de lei. CUANTUM burse, document

Articolul 3 al proiectului de ordin prevede că ”unitățile de învățământ preuniversitar de stat pot solicita inspectoratelor școlare județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București, denumite în continuare ISJ/ISMB, în situații excepționale, în baza unei justificări a consiliului de administrație, suplimentarea sau, după caz, diminuarea cu 2 beneficiari sub efectivul minim sau peste efectivul maxim prevăzut de art. 23, alin. (1) din Legea nr. 198/2023”.

”Consiliul de administrație al ISJ/ISMB aprobă sau respinge solicitările unităților de învățământ preuniversitar de stat, în urma analizei documentației transmise de către acestea, precum și a motivării solicitărilor.”, mai prevede proiectul.

Citește și: Cum arată cea mai modernă școală publică din România. Elevii au echipamente digitale de ultimă generație, cinematograf, amfiteatru în aer liber

În cazul în care a fost aprobată suplimentarea, inspectoratele școlare au obligația de a informa autoritatea publică locală în vederea asigurării finanțării.

„Art. 5 Ministerul Educației poate aproba funcționarea formațiunilor de studiu cu efective mai mari față de cele aprobate de către ISJ/ISMB, astfel:

a) pentru educația timpurie, nivel antepreșcolar:

(i) grupa mică, mai mult de 11;
(ii) grupa mijlocie, mai mult de 17;
(iii) grupa mare, mai mult de 22;
b) pentru educația timpurie, nivel preșcolar, mai mult de 22;

c) pentru învățământul primar, mai mult de 24;

d) pentru învățământul gimnazial, mai mult de 28;

e) pentru învățământul sportiv și de artă, mai mult de 26;

f) pentru învățământul liceal, inclusiv dual, mai mult de 28;

g) pentru învățământul postliceal, mai mult de 30;

h) pentru învățământul special:

(i) antepreșcolari cu sprijin de nivel I-II, mai mult de 9;
(ii) beneficiarii primari cu sprijin special de nivel I-II, mai mult de 10 elevi;
(iii) antepreșcolari cu deficiențe grave de dezvoltare și preșcolari cu sprijin special de nivel III-IV, mai mult de 7;
(iv) beneficiarii primari cu sprijin special de nivel III-IV, mai mult de 8;
i) învățământul tehnologic special pentru elevi cu deficiențe ușoare și/sau moderate, mai mult de 14.”

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
Politicianul acuzat în trecut de spălare de bani decide soarta clubului Steaua. Cine este Radu Oprea, propunerea de ministru al Apărării în Guvernul Luca Niculescu
Capital.ro
Planul noului Guvern pentru debirocratizare și digitalizare. Statul nu mai cere documente pe care le are deja, apar „Primăriile fără hârtii” și portofelul digital RO Wallet
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Val de îmbolnăviri în județul Vaslui. Copiii, printre cei mai afectați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
CASS va fi eliminat, pensiile vor crește. Măsuri ce vizează bunicii, în viitorul Guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT