Ministerul Finanţelor: Efectele Brexit sunt gestionabile pentru România

Efectele votului pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană asupra României sunt gestionabile, iar impactul creșterii costului finanțării de pe piețele internaționale poate fi diminuat prin utilizarea rezervelor valutare naționale și amânarea împrumuturilor statului până la stabilizarea piețelor, arată Ministerul Finanțelor Publice într-un comunicat de presă.
Filip Stan
24 iun. 2016, 13:55
Ministerul Finanţelor: Efectele Brexit sunt gestionabile pentru România

„Ministerul Finanțelor Publice urmărește cu atenție evoluția piețelor financiare la nivel european și internațional și este în contact permanent cu partenerii europeni, cu instituțiile financiare internaționale și naționale. Pe termen scurt, asistăm la o volatilitate pe piețele financiare la nivel național, regional și internațional. Însă statul român dispune de o rezervă substanțială în valută ce ar putea fi utilizată în scopul atenuării riscurilor determinate de creșterea costurilor de finanțare, oferind flexibilitatea redimensionării volumului emisiunilor de titluri de stat în perioada următoare, până la stabilizarea piețelor”, se menționează în comunicat.

În același timp, în document se subliniază faptul că România înregistrează rezultate economice solide: o creștere economică de 4,3% în primul trimestru; pe primele cinci luni se înregistrează o execuție bugetară echilibrată; datoria publică este una dintre cele mai mici din UE; datoria privată a cunoscut un trend puternic descendent la fel și creditul neguvernamental în valută.

„Toate acestea ne oferă un confort suplimentar și o încredere că impactul asupra economiei românești va fi unul redus. Mai mult, un posibil impact negativ asupra creșterii economice în Uniunea Europeană poate fi compensat în plan intern prin cererea în creștere înregistrată de România”, se mai arată în comunicat.

Pe termen mediu, Ministerul Finanțelor Publice anticipează un impact moderat în ceea ce privește evoluția principalilor indicatori economici.

„În acest context, se impune mai mult ca oricând o politică fiscal-bugetară prudentă și o responsabilitate mai mare din punct de vedere al promovării măsurilor care ar putea afecta țintele bugetare și care ar putea amplifica temerile piețelor financiare. Ministerul Finanțelor Publice își va concentra eforturile asupra măsurilor de menținere a deficitului bugetar în țintele anunțate, eficientizării cheltuielilor publice și creșterii gradului de colectare a veniturilor, precum și asupra programelor de dezvoltare economică cu efect multiplicator în economie”, menționează comunicatul citat.

În ceea ce privește aspectele legate de funcționarea Uniunii Europene, reprezentanții MFP consideră că rezultatul votului din Marea Britanie implică în continuare discuții la nivel comunitar privind modalitățile practice de gestionare a impactului Brexit.

„Dezbaterile vor avea în vedere evaluarea efectelor referendumului, precum și stabilirea pașilor următori, conform prevederilor Tratatului Lisabona. România va participa activ la aceste discuții având un cuvânt important din perspectiva tuturor implicațiilor generate. Unul dintre efectele luate în calcul este și impactul asupra bugetului UE la care Marea Britanie contribuie în mod semnificativ”, se mai arată în documentul citat.

Citeşte şi: BREXIT. Iohannis: Această criză vine cu oportunităţi pentru România. Este momentul unui nou proiect de ţară

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Adrian Mihalcea și Dinamo, iubirea interzisă! Ce legendă îl vrea antrenorul „câinilor”
Capital.ro
Pensiile calculate greșit vor fi corectate, iar pensionarii își vor primi banii retroactiv. Florin Manole: Sunt sigur că sunt greșeli acolo
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Porcul din gospodărie, între tradiție și faliment: „În următoarele trei săptămâni trebuie să vândă”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cutremur la CFR Cluj! Șumudică poate pleca în următoarele două săptămâni. Unde ar putea semna
MediaFlux
Au fost anunțate primele ninsori în București. Data la care Capitala va fi acoperită de zăpadă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT