Ministerul Justiţiei: O delegaţie condusă de ministrul Tudorel Toader a participat la reuniunea Consiliului JAI de la Luxemburg

O delegaţie condusă de ministrul Tudorel Toader a participat la reuniunea Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), organizată la Luxemburg, a anunţat, marţi, Ministerul Justiţiei (MJ).
Filip Stan
05 iun. 2018, 18:03
Ministerul Justiţiei: O delegaţie condusă de ministrul Tudorel Toader a participat la reuniunea Consiliului JAI de la Luxemburg

Potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul MJ, acesta a fost ultimul Consiliu JAI organizat de Preşedinţia bulgară a Consiliului UE, următoarea reuniune ministerială informală urmând să fie organizată de Preşedinţia austriacă la Innsbruck, în zilele de 12 şi 13 iulie.

„În cadrul unei sesiuni comune, miniştrii Justiţiei şi Afacerilor Interne au avut o dezbatere de orientare referitoare la obţinerea probelor electronice pe baza celor două propuneri legislative formulate recent de Comisia Europeană. O primă concluzie a dezbaterii a fost continuarea negocierilor asupra propunerii de regulament privind ordinele de furnizare şi conservare în forma propusă de Comisie în ceea ce priveşte întinderea domeniului de aplicare, urmând ca, în paralel, Comisia să continue analiza la nivel de experţi cu privire la oportunitatea extinderii domeniului de aplicare. (…) O a doua concluzie a fost susţinerea unei abordări comune a UE în relaţia cu SUA în materia obţinerii probelor electronice”, se arată în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, miniştrii participanţi au avut o dezbatere cu privire drepturile victimelor terorismului, care a fost urmată de adoptarea unor concluzii pe această temă.

„În cadrul dejunului de lucru, miniştrii Justiţiei au abordat tema formării profesionale pentru sistemele judiciare, pornind de la principii vizând responsabilitatea împărţită la nivel naţional şi UE în gestionarea acestui domeniu, rolul Reţelei Europene de Formare Judiciară (EJTN), în contextul discuţiilor viitoare privind Programul financiar dedicat Justiţiei din Cadrul Financiar Multianual”, se mai arată în comunicat.

Potrivit MJ, miniştrii Justiţiei au participat şi la o dezbatere de orientare asupra propunerii de reformare a Regulamentului Bruxelles II bis, ce vizează reglementarea de bază în domeniul cooperării judiciare în materie matrimonială şi a răspunderii părinteşti.

„În ceea ce priveşte acest instrument, ministrul român al Justiţiei a susţinut un cadru expres, limitativ, al cazurilor în care măsurile de protecţie, inclusiv cele provizorii, pot fi recunoscute şi executate în alt stat membru, care să fie aplicabil doar atunci când măsurile vizează facilitarea înapoierii unui minor deplasat sau reţinut ilicit. În ceea ce priveşte sistemul de recunoaştere şi executare a hotărârilor în materie matrimonială şi a răspunderii părinteşti, ministrul român s-a exprimat în favoarea unei abordări unitare de reglementare, care să faciliteze libera circulaţie a hotărârilor”, se precizează în comunicat.

Tudorel Toader şi-a manifestat disponibilitatea de a contribui la identificarea unei soluţii de compromis în vederea obţinerii unanimităţii necesare pentru adoptarea regulamentului, în condiţiile în care anumite state membre doresc menţinerea unui regim juridic diferenţiat pentru anumite hotărâri aşa-numite „privilegiate”, cele referitoare la dreptul de vizită şi la înapoierea copilului deplasat sau reţinut ilicit.

Pe agenda Consiliului JAI s-au mai aflat dezbateri referitoare la Directiva privind cadrele de restructurare preventivă şi Directiva privind anumite aspecte referitoare la contractele de vânzare de bunuri.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
A fost găsită moartă femeia dată dispărută după o operație estetică. Unde a fost abandonat trupul ei
Fanatik.ro
Aryna Sabalenka, mesaj acid pentru oamenii care o pun la zid. Cum a reacționat când o mamă cu trei copii a jignit-o
Capital.ro
Restricție pentru asociația de proprietari. Împărțirea peste care nu se poate trece la bloc: „Mulți proprietari confundă”
Playtech.ro
Salariile nu mai țin pasul cu scumpirile, românii resimt tot mai puternic criza. 57% dintre angajaţi iau în calcul schimbarea locului de muncă
Adevarul
„Curentat” la factura de energie electrică: garsonieră de 12 mp taxată cu 70% din prețul locuinței
wowbiz.ro
S-a aflat abia acum! Cine a venit la înmormântarea Alisiei, tânăra ucisă fără milă în Bihor! Tatăl vitreg al fetei în vârstă de 18 ani a spus totul: „Nu i-am interzis să vorbească cu el”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O mamă s-a aruncat de la etaj împreună cu trei dintre copiii săi! Cu ce probleme s-ar fi confruntat femeia
iamsport.ro
Dezvăluiri copleșitoare despre controversatul finanțator din Liga 1: ”A murit sărac! Mitică Dragomir îi mai trimitea bani”
MediaFlux
Mesaje de „La mulți ani” pentru cei care poartă numele de Constantin sau Elena
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi