Ministerul Sănătăţii elaborează noi reglementări privind îngrijirile medicale pentru pacienţii cu arsuri

Ministerul Sănătăţii a elaborat două proiecte de acte normative care prevăd noi reglementări referitoare la îngrijirile medicale necesare pentru pacienţii cu arsuri.
Ionela Marcu
23 iun. 2019, 08:05
Ministerul Sănătăţii elaborează noi reglementări privind îngrijirile medicale pentru pacienţii cu arsuri

Proiectul de ordin pentru înfiinţarea comisiilor de analiză a solicitărilor de transfer în străinătate în vederea efectuării tratamentului pentru pacienţii cu arsuri grave prevede că transferul în străinătate se va face numai pentru cazurile care întrunesc criteriile de acces în centrele de mari arşi, conform prevederilor Anexei nr. 5 din Ordinului ministrului sănătăţii nr. 476/2017 privind organizarea şi funcţionarea structurilor care acordă asistenţă medicală şi îngrijirea bolnavilor cu arsuri şi numai în cazul în care paturile pentru tratamentul arşilor grav de la nivel naţional sunt integral ocupate, prin confirmare de către Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă – COSU, potrivit unui comunicat al ministerului.

Comisia, care va analiza dosarul medical al pacientului şi va stabili dacă este necesar transferul acestuia în străinatate, este formată din trei membri: medicul curant al pacientului, medicul şef linie de gardă ATI şi medicul şef linie de gardă chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă sau chirurgie generală, după caz. Această comisie se va întruni în regim de urgenţă la solicitarea medicului curant al pacientului, în maximum două ore de la primirea cazului.

Proiectul mai stipulează că decizia comisiei de transfer al pacientului pentru tratamentul în străinătate se transmite Ministerului Sănătăţii – Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă – COSU, care solicită la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne asigurarea transportului autorizat. Medicul curant al pacientului realizează demersurile necesare pentru întocmirea raportului medical necesar eliberării documentului S2, conform legislaţiei în vigoare. De asemenea, proiectul asigură un acces mai bun al pacienţilor cu arsuri la servicii medicale prin adăugarea unor noi criterii de acces în centrele de mari arşi.

Cel de-al doilea proiect de Ordin pentru modificarea şi completarea Ordinului nr. 476/2017 privind organizarea şi funcţionarea structurilor care acordă asistenţă medicală şi îngrijirea bolnavilor cu arsuri propune ca recuperarea medicală pentru pacientul cu arsuri să se desfăşoare în secţia de Medicină Fizică şi de Recuperare a spitalului în care acesta a fost tratat sau, dacă starea pacientului o permite, în alte secţii de Medicină Fizică şi de Recuperare, în ambele situaţii asigurându-se personalul necesar pentru reabilitarea medicală a pacienţilor cu arsuri grave. De asemenea, proiectul mai prevede ca în cazul centrului pentru arşi care asigură îngrijiri pentru copii să fie incluşi în schema de personal şi medici în specialitatea pediatrie şi chirurgie pediatrică.

„Am convingerea că, odată cu aprobarea acestor ordine, nu vor mai exista sincope în ceea ce priveşte transferul pacienţilor cu arsuri în străinătate. Am dorit să existe o procedură clară astfel încât ori de câte ori apare un caz nou, cea mai bună decizie să fie luată rapid, în interesul pacientului. Pe lângă aceste reglementări, continuăm demersurile pentru a crea propriul sistem de tratament al marilor arşi”, a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, potrivit comunicatului.

Cele două proiecte au fost elaborate de specialişti în ATI, chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă şi recuperare medicală din cadrul Comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătăţii, cu consultarea reprezentanţilor pacienţilor care au suferit arsuri.

Cele două documente se află în transparenţă decizională, pe site-ul Ministerului Sănătăţii.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
Nicușor Stanciu la FCSB sau U Cluj? Comparația cu Vlad Chiricheș și Denis Drăguș
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 30 septembrie. BNR a publicat noile cotații pentru principalele valute. Cât valorează euro și dolarul
Playtech.ro
Poți fi obligat să-l lași pe vecin să intre în curtea ta pentru a-și repara casa? Când nu îi poți refuza accesul
Adevarul
O susținătoare a lui Călin Georgescu spune că și-a lăsat copilul cu febră acasă pentru a protesta la Arestul Central. „Trebuie sesizată Protecția Copilului”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Autoritățile elvețiene au oferit noi detalii despre Vlad Băltățeanu: Suspectul nu s-a predat. Unde a fost prins acesta
iamsport.ro
Îngrozitor! Președintele unui club din România, afirmații uluitoare despre o femeie:'Târfă, nebună dovedită'
MediaFlux
Răsturnare de situație după percheziții! Lider USR, suspect că a încălcat embargoul cu Rusia și Belarus
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte