Ministerul Sănătăţii şi Federaţia SANITAS au semnat un acord pentru reorganizarea sistemului sanitar

Ministerul Sănătăţii şi Federaţia SANITAS au semnat luni, cu prilejul celebrării Zilei Mondiale a Sănătăţii, un acord de colaborare pentru reorganizarea sistemului sanitar.
Filip Stan
07 apr. 2014, 17:00
Ministerul Sănătăţii şi Federaţia SANITAS au semnat un acord pentru reorganizarea sistemului sanitar

„Acordul încheiat între Ministerul Sănătăţii şi SANITAS are în vedere, în primul rând, colaborarea pentru reorganizarea sistemului medical, deci condiţii mai bune atât pentru pacienţi, cât şi pentru personalul medico-sanitar”, a declarat luni ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, prin intermediul unui comunicat remis presei.

Cele două părţi au pus bazele unei colaborări continue între Ministerul Sănătăţii şi sindicate pentru reorganizarea sistemului, astfel încât calitatea serviciilor medicale să crească, iar în final pacienţii să fie mulţumiţi, stabilind ca împreună să găsească soluţii care să permită salarizarea personalului din sistemul sanitar în funcţie de performanţele acestuia.

Citeşte şi Ministerul Sănătăţii va aloca 158 milioane lei pentru medicamente

„Semnarea acestui acord cu SANITAS, într-o zi atât de importantă – Ziua Mondială a Sănătăţii, este un semnal al unei colaborări strânse cu una din cele mai mari organizaţii sindicale, reprezentativă pentru domeniul medical”, a declarat Bănicioiu.

Federaţia SANITAS a fost fondată în anul 1990, fiind o organizaţie sindicală naţională cu caracter socio- profesional, reprezentativă la nivel de ramură sanitară.

Această federaţie este una dintre cele mai mari organizaţii sindicale din ţară, având peste 100.000 de membri care reprezintă personal medico-sanitar, de specialitate, auxiliar, tehnic şi administrativ din domeniul sănătăţii.

Citeşte şi Bănicioiu: Pachetul de servicii medicale de bază trebuie să intre în vigoare în acest an

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Povestea de viață impresionantă a primei americance care a arbitrat la o Cupă Mondială masculină. Cum și-a cunoscut soțul și ce familie numeroasă are
Capital.ro
Nici nu s-a terminat anul școlar, dar un nou trend prinde contur: ce se întâmplă cu cumpărăturile pentru școală
Playtech.ro
Planta de interior super rezistentă care absoarbe căldura și răcorește aerul din casa vara. Mulţi spanioli şi italieni o au
Adevarul
Naționala de fotbal a României la Mondialul jucat sub semnul fascismului. Dramatism și ghinion pentru ticolori în Italia 1934
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Claude Guillemot, cofondator Ubisoft, și-a pierdut viața în urma prăbușirii unui avion de mici dimensiuni, în Franța
iamsport.ro
Fără dubii! Pancu a recunoscut că ar fi refuzat-o pe Rapid dacă primea cealaltă ofertă la care spera: ”O dată în viață!”
MediaFlux
Solstiţiul de vară 2026. Urmează cea mai lungă zi din an
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?