Ministerul Sănătăţii: Un copil care a intrat în legătură cu cel suspect de meningită care a murit, internat în spital cu febră şi otită

Toate persoanele care au intrat în contact cu copilul de patru ani suspect de meningită care a murit la Motru au fost identificate, fiind luate în evidenţă de către medicii de familie, iar imobilele în care locuiesc şi Unitatea Primiri Urgenţe a spitalului au fost dezinfectate, a anunţat, joi seară, Ministerul Sănătăţii. Dintre contacţi, un copil ajuns la spital cu febră şi otită, fiind internat la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu.
Alina Costache
01 feb. 2018, 19:23
Ministerul Sănătăţii: Un copil care a intrat în legătură cu cel suspect de meningită care a murit, internat în spital cu febră şi otită

Ministerul Sănătăţii a anunţat, joi seară, că după decesul copilului de patru ani suspectat de meningită, Direcţia de Sănătate Publică Gorj a efectuat o anchetă epidemiologică preliminară, în cadrul căreia au fost stabiliţi contacţii din cadrul familiei, spitalului şi colectivităţii frecventate de copil.

„În urma acestei anchete, contacţii identificaţi au fost direcţionaţi în suprevegherea medicilor de familie care au fost instruiţi despre modul în care trebuie instituită chimioprofilaxia în astfel de situaţii. De asemenea, s-au dispus măsurile igienico-sanitare care se impun în acest caz, respectiv dezinfecţia Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Municipal Motru şi a tuturor imobilelor în care au fost indentificaţi contacţii”, anunţă reprezentanţii Ministerului.

Anchetă epidemiologică. Două grădiniţe şi clubul elevilor din Motru, închise după ce un copil de 4 ani, suspect de meningită, a murit

Potrivit acestora, unul dintre contacţi, un copil care s-a prezentat la Spitalul Motru cu febră şi otită, a fost internat în izolatorul spitalului, după care a fost transferat la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu.

Ministerul Sănătăţii a dispus DSP Gorj să monitorizeze permanent starea de sănătate a tuturor contacţilor identificaţi şi anunţă că în vederea stabilirii cu certitudine a diagnosticului în cazul copilului decedat, vor fi recoltate probe biologice care vor fi analizate la Institutul Cantacuzino.

Un copil de patru ani din municipiul Motru, judetul Gorj, a decedat la spital, fiind suspect de meningită, iar reprezentanţii spitalului au închis imediat secţia de Primiri Urgenţe pentru a o dezinfecta.

„Copilul avea patru ani şi a venit la Urgenţă în stare gravă, cu insuficienţă respiratorie acută, febră, dureri de cap, purpură. La scurt timp a intrat în stop cardio respirator, iar medicii i-au aplicat manevre de resuscitare, însă în zadar. Avem ca suspiciune de diagnostic o infecţie cu meningococ, dar aşteptăm confirmarea. Am luat măsurile să prevenim şi apariţia altor cazuri”, a declarat medicul Alin Cristian Efrim.

Potrivit sursei citate, s-a dispus o dezinfecţie generală a unităţii medicale.

Decesul copilului de patru ani a avut loc la ora 6.35, joi dimineaţa. Trupul neînsufleţit al acestuia a fost dus la IML pentru autopsie.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce decizie a luat Filipe Coelho după ce Universitatea Craiova a devenit lider în SuperLiga! Exclusiv
Capital.ro
Ai lucrat cu jumătate de normă? Când un an de muncă part-time înseamnă un an la pensie și când se calculează diferit
Playtech.ro
Un indicator de viteză este acoperit de crengi sau întors. Poți contesta amenda primită de la radar?
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
ANAF vizează din nou persoanele fizice! Românii pot primi decizii de impunere din oficiu
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT