Ministru iranian, mesaj pe Twitter pentru Donald Trump: eu şi Venus, chiar acum. Bună dimineaţa, Donald Trump

Ministrul iranian al telecomunicaţiilor, Mohammad Javad Azari-Jahromi, a susţinut sâmbătă, într-un mesaj pe Twitter, că satelitul pe care ţara sa a încercat să îl lanseze joi nu a suferit daune în urma eşecului operaţiunii, transmite Reuters.
Iulian Tudor
31 aug. 2019, 07:43
Ministru iranian, mesaj pe Twitter pentru Donald Trump: eu şi Venus, chiar acum. Bună dimineaţa, Donald Trump

Vineri, preşedintele american Donald Trump a difuzat, tot pe Twitter, o fotografie care pare să prezinte locul lansării ratate din Iran. Mesajul său a ridicat problema unei posibile deconspirări a unor secrete privind culegerea de informaţii de către SUA.

„Eu şi Venus, chiar acum. Bună dimineaţa, Donald Trump!”, a scris Azari-Jahromi sub o fotografie în care se presupune că apare lângă satelit.

Racheta iraniană folosită pentru trimiterea satelitului pe orbită a explodat joi pe rampa de lansare, a declarat agenţiei Reuters un oficial iranian. Presa de la Teheran nu a relatat despre incident. Un oficial american a confirmat că lansarea nu a reuşit, potrivit Agerpres.

Statele Unite au avertizat Iranul să nu lanseze rachete; tehnologia pentru plasarea sateliţilor pe orbită poate contribui la dezvoltarea unor rachete balistice iraniene, necesare pentru atacuri cu arme nucleare.

Teheranul dezminte acuzaţiile americane conform cărora operaţiunile respective constituie o acoperire pentru realizarea unor rachete balistice.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Gigi Mustață pune presiune pe Gigi Becali! Liderul Peluzei Nord: „Dacă nu se iau măsuri, fac publice înregistrările!”
Capital.ro
Alexandru Nazare participă luni la ECOFIN și Eurogrup. Finanțarea apărării și banii din PNRR, pe agenda discuțiilor de la Bruxelles
Playtech.ro
Când trebuie să depui dosarul de pensionare ca să nu pierzi bani. În cât timp vine prima pensie
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
MediaFlux
Obiceiuri și superstiții de Sfinții Mihail și Gavriil 2026. Ce e bine să facem astăzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT