Ministrul Agriculturii: Din România nu a fost exportată carne de cal etichetată ca fiind de vită

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, luni, că din România nu a fost exportată carne de cal greşit etichetată, autorităţile verificând cele două abatoare menţionate de firma franceză, dar suspiciunile nu s-au confirmat.
Filip Stan
11 feb. 2013, 13:04
Ministrul Agriculturii: Din România nu a fost exportată carne de cal etichetată ca fiind de vită

„În ultimele 48 de ore autorităţile române au desfăşurat ample acţiuni de control pentru a clarifica suspiciunile că din România ar fi plecat în spaţiul intracomunitar carne etichetată în mod greşit. Am acţionat într-un mod preventiv, deoarece nici până în acest moment nu există o sesizare oficială transmisă României„, a afirmat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Constantin a spus că autorităţile franceze „s-au referit” la două abatoare din România. Unul dintre ele se află în Braşov (CarmOlimp, controlat de familia secretarului de stat din Ministerul Agriculturii Valentin Şoneriu) şi altul în Botoşani.

„Aceste abatoare au fost indicate de compania franceză ca fiind suspecte, compania franceză fiind aflată în centrul unui scandal internaţional, fără a exista probe sau indicii că falsul s-ar fi produs pe teritoriul României”, a adăugat ministrul.

El a spus că nu există vreun indiciu care să confirme că etichetarea greşită ar fi avut loc în România.

„De când pleacă din gospodăria cetăţeanului şi până când este sigilată, marfa trece prin cel puţin patru controale sanitar-veterinare. Transportul iese din ţară sigilat şi nu va fi desigilat decât când intră în unitatea de procesare. Una dintre societăţi a exportat doar carne de cal, ceea ce înseamnă că etichetarea greşită era practic imposibilă. Cea de-a doua exportă şi carne de cal, şi de vită, şi are o
tradiţie de şapte ani în domeniu, fără să fi existat vreodată suspiciuni cu privire la modul în care îşi desfăşoară activitatea. Verificările la această societate nu confirmă etichetarea greşită”, a arătat ministrul Agriculturii.

El a precizat că din România nu a fost exportată carne tocată.

„Nu se confirmă niciuna dintre suspiciunile vehiculate în presă. Din punctul nostru de vedere, al autorităţilor române, până la apariţia nor elemente noi, considerăm chestiunea încheiată”, a adăugat Constantin.

Carmolimp a transmis luni că acţiunile din Franţa reprezintă un atac fără precedent asupra industriei româneşti de profil.

„În tot decursul anului 2012 grupul Carmolimp nu a livrat la export carne de vită, motiv pentru care carnea de cal nu ar fi avut cum să fie greşit etichetată. De asemenea, reprezentanţii Carmolimp consideră cel puţin ruşinoasă încercarea Spanghero şi Comigel de a da vina pe producătorii români. Dacă a plecat din România carne de cal, aceasta nu putea fi etichetată decât ca şi carne de cal. Dacă procesatorul francez a confundat carnea, atunci cu siguranţă era prima zi din viaţa sa când procesa carne”, se arată într-un comunicat al Carmolimp.

Un scandal de proporţii are loc în Marea Britanie în legătură cu carnea de cal descoperită în lasagna. După ce burgerii unui lanţ comercial au fost retraşi de pe piaţă după ce s-a descoperit că au fost contaminaţi cu carne de cal, acum a venit rândul lasagnei congelate. În unele pachete Findus a fost descoperită carne de cal în proporţie de 100%.

Carnea de cal utilizată pentru prepararea lasagna, în Marea Britanie, provenea de la un furnizor român, a anunţat, vineri seară, preşedintele Comigel.

„Furnizorul nostru ne-a comunicat că avea carnea de la un producător român. Am aflat că provenea de la abatoare din România unde se taie vite şi cai”, a continuat el.

Spanghero, furnizorul francez de carne pentru lasagna marca Findus, a afirmat sâmbătă că intenţionează să dea în judecată producătorul român de la care s-a aprovizionat, în cazul în care ar fi vorba despre carne de cal.

Presa străină, despre carnea de cal: Un scandal european care se întinde de la Londra la Bucureşti

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Are două viteze, încet și foarte încet, dar Hagi îl convoacă mereu!”. Notele lui Marcel Pușcaș după CFR Cluj- U Craiova 0-0
Capital.ro
Ai lucrat cu jumătate de normă? Când un an de muncă part-time înseamnă un an la pensie și când se calculează diferit
Playtech.ro
Un indicator de viteză este acoperit de crengi sau întors. Poți contesta amenda primită de la radar?
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
ANAF vizează din nou persoanele fizice! Românii pot primi decizii de impunere din oficiu
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT