Ministrul Agriculturii, avertisment despre risipa din România. „Se aruncă două milioane de tone de alimente. Nu știu dacă se poate discuta despre o criză alimentară”

Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii, a tras un semnal de alarmă deoarece România a aruncat în 2021 nu mai puţin de două milioane de tone de alimente, iar în aceste condiţii e puţin probabil ca ţara noastră să se confrunte cu o criză alimentară.
Filip Stan
13 apr. 2022, 16:48
Ministrul Agriculturii, avertisment despre risipa din România.

Ministrul Agriculturii a vorbit despre modalitatea în care România poate ocoli criza alimentară mondială, precum şi despre facilităţile pregătite pentru agricultori şi lucrătorii din industria alimentară.

„În 2021, în România s-au aruncat două milioane de tone de alimente. Într-o țară în care se aruncă atâtea alimente nu știu dacă se poate discuta despre o criză alimentară. În România nu va fi o criză alimentară, asta cu siguranță!

Ca dovadă, chiar și azi vedem în magazine alimente în stocuri mai mult decât suficiente. Ceea ce sugerați dvs. se încadrează în zona de accesibilitate alimentară a populației. Asta nu ține de capacitatea României de a produce alimente”, a declarat ministrul Agriculturii, conform Hotnews.

Citeşte şi: Sentinţa în procesul Elenei Udrea a fost amânată! Fosta blondă de la Cotroceni refuză extrădarea: „Nu doresc să fiu predată autorităților române!”

Cum a ajuns România să fie dependentă de carnea de porc de import. Explicaţiile ministrului Agriculturii: „Această pestă porcină care la noi se manifestă din 2017 încoace a decimat foarte multe animale”

De asemenea, ministrul Agriculturii a recunoscut că România a ajuns să fie dependentă de importul de carne de porc din cauza focarelor de pestă porcină africană.

„Importăm mult. Noi încercăm să reducem această dependență. Dacă faceți o analiză și vă uitați la numărul de focare de pestă porcină africană, veți vedea că în 2022 sunt cele mai puține asemenea focare.

Din păcate, această pestă porcină care la noi se manifestă din 2017 încoace a decimat foarte multe animale. Noi produceam, în 2016, 80% din necesarul de carne de port al populației, azi importăm circa 80% din necesarul de porc. Cauza principală este pesta porcină. Nu vreau să căutăm vinovați, dar ce putem face este să luăm măsuri pentru a susține sectorul de creștere a porcului și lansăm de asemenea un program de reproducție la porc și pasăre.

Vă mai dau un exemplu: în 2021, România a incinerat 771.000 de capete de porc. Cantitatea de carne de porc distrusă a fost 92 de milioane de kilograme. Eu cred că reușeam să hrănim o bună bucată de timp populația României cu cele 92 de milioane de kilograme”, a mai precizat Adrian Chesnoiu, potrivit sursei citate.

Citeşte şi: O nouă epidemie ameninţă România. Avertisment teribil al specialiștilor: nu are legătură cu Covid-19

Ministrul Agriculturii explică cum va fi ţinut sub control preţul pâinii. „Va scădea și mai mult și având plafonate prețurile la energie electrică și gaze”

Ministrul Agriculturii a recunoscut că el este cel care cumpără pâinea în familia sa, iar pentru o franzelă de 300 de grame plăteşte în jur de doi lei. „Variază între 1,7 lei și 2 lei”, a explicat el.

Adrian Chesnoiu a mai precizat că preţul pâinii „se va tempera” datorită măsurilor implementate de coaliţia de guvernare.

„Prin mecanismele pe care le aplicăm. Vă explic imediat. O decizie privind limitarea exporturilor de cereale nu ar fi făcut decât să crească și mai mult prețul grâului. Așa că nu am luat o astfel de decizie, pe baza argumentelor și a analizelor făcute. (…)

Doar Serbia a luat o asemenea decizie, dar sunt convins că o va ridica imediat după alegerile generale. Și în Ungaria o asemenea decizie a fost prezentată, dar nu era de limitare a exporturilor, ci impunerea unei licențe la export unde statul avea drept de primă opțiune la cumpărarea cerealelor.

Prețul grâului a început să scadă și cu cât ne apropiem de noua recoltă prețul va scădea și mai mult
A început și exportul din Ucraina, ei având o cantitate mare de cereale pe care voiau să le comercializeze. Drept urmare, prețul grâului a început să scadă, prețul făinei a început și el să scadă, astfel încât viteza de creștere a prețurilor s-a temperat.

A doua decizie care stabilizează influența creșterii prețurilor este Ordonanța care plafonează prețul la energie și la gaze. Pentru că în momentul de față, operatorii din morărit și panificație își pot face un plan de afaceri cât de cât stabil. Prețul grâului a început să scadă și cu cât ne apropiem de noua recoltă prețul va scădea și mai mult și având plafonate prețurile la energie electrică și gaze, lucrurile sunt mult mai predictibile”, a concluzionat ministrul Agriculturii.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
„Legea Novak”, blocată de Nicuşor Dan! Preşedintele contestă proiectul de lege la Curtea Constituţională. Exclusiv
Capital.ro
Avertisment pentru cei cu bani pe card. Trebuie să aveți numerar în casă. Băncile nu au rezerve nelimitate. Situația în care cardul nu mai este funcțional
Playtech.ro
Ce pensie iei dacă ai lucrat 17 ani: modul simplu de calcul
Adevarul
Șoc dintr-o bază aeriană rusă. Pilotul şi copilotul unui avion Su-34 au murit după ce sistemul de catapultare s-a declanșat într-un hangar
wowbiz.ro
Ce se întâmplă cu Dan Petrescu, după ce s-a aflat că se confuntă cu probleme de sănătate! Daniel Pancu, dezvăluiri neașteptate după revederea cu antrenorul: „Am fost surprins…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Haos la Gara de Nord! Un bărbat a urcat pe acoperiș și a aruncat cu cărămizi și tencuială în trecători și mașini
iamsport.ro
Președintele Sloboziei și-a ieșit din minți și l-a acuzat direct pe arbitru: ”E fault și roșu la Tănase! Nu ai dat ca să nu îl elimini”
MediaFlux
Carduri sociale de alimente pentru români. Anunț important de la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Marco? Primele date despre moartea suspectă a tânărului de 18, găsit fără suflare de mama sa după ce a fost la o petrecere
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde