Ministrul Agriculturii: Reducerea TVA la carne, din august-septembrie 2014

Decizia de reducerea TVA la carne va fi luată numai după ce se vor vedea efectele produse de această măsură la pâine şi pe tot lanţul, iar acest lucru se va întâmpla, probabil, pe parcursul anului 2014, undeva în august-septembrie, a declarat, joi, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
Iulian Tudor
10 oct. 2013, 14:19
Ministrul Agriculturii: Reducerea TVA la carne, din august-septembrie 2014

Dacă efectul de reducere a TVA la pâine se va resimţi, în sensul de a salva locurile de muncă, de oferi un mediu concurenţial corect, de a salva societăţile respective, de a avea încasări la bugetul de stat şi de a se ieftini produsele, abia în momentul acela ne gândim şi la extinderea măsurii de reducere a TVA şi la alte produse. Următorul produs, din raţiuni economice şi din calculele făcute la minister, este carnea, după aceea ne gândim la legume-fructe, la lapte şi în alte sectoare în care evaziunea a ajuns la cote alarmante. Credem că prin două acţiuni care vin în acelaşi timp, respectiv reducerea fiscalităţii şi întărirea controlului, putem să combatem evaziunea şi putem să avem efectele pe care le-am amintit”, a spus Constantin, potrvit Agerpres.

Întrebat când estimează că va fi redusă TVA la carne, şeful MADR a menţionat că într-un an de zile, cel mai probabil, august-septembrie 2014.

„Dacă ştiţi acordul şi scrisoarea cu FMI, acolo se spune pe parcursul anului 2014. Este bine că avem un termen, nu atât de restrictiv, pentru a avea timp să se implementeze această măsură. Cred că, după un an de zile, undeva august-septembrie 2014, vom face evaluarea şi vom lua o decizie dacă vom extinde. Dacă măsura va avea succes, la pâine şi pe tot lanţul, FMI nu va mai cere măsuri de garanţii suplimentare, să creştem taxele în altă parte”, a adăugat ministrul Agriculturii.

Acesta a precizat că, potrivit statisticilor oficiale, preţul pâinii a scăzut, în medie, cu 11,5% după reducerea TVA la 9%.

„Mă bucur că zilele acestea există anumite statistici, prezentate chiar de INS, care arată că preţul la pâine a scăzut cu un procent de 11,5%, în medie, ceea ce este un lucru foarte bun. Cei care au semnat un acord de bună voie cu MADR s-au ţinut de cuvânt şi preţul a scăzut exact cu diferenţa de TVA. Este primul efect benefic. Îmi doresc, în continuare, ca instituţiile de control să lucreze în acelaşi ritm. În luna septembrie au fost mult mai multe controale decât în trecut, au fost foarte multe sancţiuni, au fost foarte multe mijloace de transport indisponibilizate, foarte multe amenzi şi prejudicii foarte mari descoperite”, a explicat şeful MADR.

În ceea ce priveşte reducerea evaziunii în sectorul de legume şi fructe, Constantin a afirmat că se are în vedere modificarea legislaţiei pentru eliberarea certificatului de producător.

„Ne gândim la înlocuirea acestuia cu un atestat de producător şi mai departe cu un carnet al producătorului care să însoţească marfa. Cred că aceste măsuri şi această legislaţie nouă poate să combată evaziunea fiscală şi în acest sector”, a adăugat oficialul Ministerului Agriculturii.

Evaziunea fiscală în sectorul cărnii este estimată la 230 de milioane de euro, după ce TVA a fost majorată la 24% la mijlocul anului 2010.

Reprezentanţii MADR au afirmat recent că odată cu introducerea TVA de 24% au „dispărut” subit zeci de mii de tone de carne şi produse din carne, pe care le regăsim în economia subterană. Se apreciază că numai la carne de porc au dispărut 71.000 de tone în economia subterană la nivelul anilor 2011 şi 2012, ceea ce a condus la neîncasarea la bugetul naţional a 30 de milioane de euro.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Steaua, în topul celor mai bune echipe din istoria fotbalului! Pe ce loc e echipa care a câştigat Cupa Campionilor
Capital.ro
Locuiești la bloc? 10 reguli pe care mulți proprietari le înțeleg greșit și ajung să plătească mai mult.Ce spune legea
Playtech.ro
Cum îți faci bagajul fără să plătești taxe suplimentare la avion. Trucurile folosite de călătorii experimentați
Adevarul
Eclipsa de Soare din 12 august 2026, spectacol rar la apus. Adrian Șonka: „O imagine pe care poate nu o vezi niciodată în viață”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Permisul auto se schimbă. Noi reguli pentru șoferi în toată Europa
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat