Ministrul Agriculturii vrea să şteargă datoriile la stat ale staţiunilor de cercetare

Datoriile stațiunilor de cercetare ar putea fi șterse până la finele anului, prin hotărâri de Guvern, astfel încât activitatea de cercetare din sectorul agricol să se poate dezvolta, a declarat, luni, ministrul de resort, Petre Daea, prezent la un eveniment pe tema problemelor în horticultură.
Eugen Chelemen
09 oct. 2017, 10:50
Ministrul Agriculturii vrea să şteargă datoriile la stat ale staţiunilor de cercetare

Petre Daea a fost întrebat de jurnaliști care sunt planurile ministerului privind ștergerea datoriilor institutelor de cercetare din acest sector.

„În acest an ne-am propus să rezolvăm toate problemele pe care le avem la stațiunile de cercetare, în așa fel încât, prin hotărâre de Guvern, să le curățim (de datorii — n.r.) și să le dăm o șansă meritată și obligatorie, astfel încât activitatea de cercetare în România să se îmbunătățească. Din fericire, am reușit să dăm drumul la 17 hotărâri de Guvern care au văzut lumina tiparului la Monitorul Oficial. Sunt în lucru, în avizare, 13 și alte 19 care au avut mici observații și sperăm ca, până la sfârșitul anului — eu îmi propusesem până la 1 noiembrie să fac acest lucru, din nefericire nu am reușit — dar până la sfârșitul anului să scoatem toate hotărârile de Guvern, astfel încât să dăm un cadru juridic clar, limpede, pentru stațiuni, pentru a intra în direcție dreaptă pe culoarul acesta al cercetării”, a afirmat ministrul.

Daea a susținut că dezvoltarea sectorului de cercetare este esențială, în contextul schimbărilor climatice.

El a adăugat că, anul viitor, programul de irigații va fi obiectivul principal de investiții al Ministerului Agriculturii.

„Anul viitor vom continua proiectele pe care le-am început. Avem un program de guvernare bine stabilit, cu obiective foarte clare, cu termene, cu responsabilități, cu sume pe care le-am prins în schița de buget pentru 2018. Vom continua cu programul de irigații, care este primul obiectiv de investiții al țării în atenția noastră, cu combaterea grindinei, cu programul de tomate, cu programul la suine, cu programul în avicultură, cu programul lânii, că tot este de actualitate și mereu mă cronometrați pe culoarul ăsta, parcă n-ar mai fi și alte culoare pe care să alergăm împreună”, a spus Daea.

Ministrul a mai anunțat că urmărește acordarea de sume importante pentru zona montană, în așa fel încât să fie valorificate resursele de la munte.

În luna mai, Șerban Valeca, ministrul Cercetării și Inovării, declara că toate structurile de cercetare agricolă au datorii foarte mari și numărul cercetătorilor s-a diminuat foarte mult, revitalizarea acestui domeniu fiind o prioritate pentru actuale guvernare.

„Problema de fond este că tot domeniul cercetării a fost în mare suferință, dar un domeniu este în cea mai mare suferință, și anume cercetarea agricolă. Practic, toate institutele și (…) stațiunile de cercetare (…) le-am găsit cu datorii foarte mari la bugetul de stat și la terți. Totodată, un raport al Curții de Conturi, pe care l-am primit în urmă cu două săptămâni, conține și analiza personalului din cercetarea agricolă. Din nefericire, au rămas, nu ca angajați, ci ca cercetători, cei care pot derula programe, sub 600 în toată România, situația este groaznică”, a declarat Valeca.

Ministrul a adăugat că, potrivit unor estimări, la nivel național mai sunt în total aproximativ 9.000 de cercetători în toate domeniile, fiind avute în vedere măsuri pentru încurajarea atragerii de personal către cercetare.

„Prin politicile pe care le vom dezvolta, un vector important va fi un sistem de bonificații pentru cei care execută programe și angajează personal în cercetare. Vor primi la competițiile de programe puncte suplimentare cei care vor angaja cercetători pe o perioadă de minimum cinci ani, astfel încât, dacă doi sau trei ani durează programul finanțat de minister, cel care rămâne în domeniu să mai stea cel puțin doi ani în plus”, a precizat Șerban Valeca.

El a susținut că cercetarea agricolă va beneficia de cea mai importantă susținere financiară, alături de marile proiecte internaționale în care este implicată România.

„Am obținut de la bugetul de stat o suplimentare cu aproape 30% a bugetului, deci o finanțare suplimentară, iar eforturile se vor distribui cu preponderență către (…) cercetarea agricolă și pe cei trei mari piloni (…), adică laserul de la Măgurele, Danubius-RI, un proiect pe care îl gestionează România și sunt alte cinci țări implicate, și proiectul Alfred de la Mioveni (…). Deci, vor fi trei piloni aflați în diverse stadii, în jurul cărora se vor dezvolta clustere, adică parcuri științifice și tehnologice”, a mai spus ministrul Cercetării și Inovării.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
Marius Mitran, necruțător: „România B a fost un experiment. O tentativă eșuată în gândurile lui Hagi!”
Capital.ro
Horoscop 29 septembrie. O zi cu surprize pentru aceste zodii: banii și dragostea aduc vești neașteptate
Playtech.ro
Prețurile apartamentelor au scăzut într-un mare oraș din România. Ce arată datele pentru restul țării
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
wowbiz.ro
Prietena Valentinei, tânăra găsită moartă în valiză, mesaje de amenințare trimise de pe conturi cu numele principalului suspect: „În primă fază m-am speriat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident mortal într-o pădure din județul Mureș! O persoană și-a pierdut viața, iar alte două sunt în stare gravă
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
Zeci de mii de români rămân fără pensie. Mai au doar o zi să trimită documentele obligatorii la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte