Ministrul Apărării, anunţ oficial despre recrutare şi mobilizare în caz de război. Legile vor trece în procedură de urgenţă

Întrebat ce prevăd aceste legi despre mobilizarea în caz de război, Dîncu a spus că ”nu va fi mobilizată nici o persoană dacă nu a făcut armata”.
Filip Stan
18 mart. 2022, 09:23
Ministrul Apărării, anunţ oficial despre recrutare şi mobilizare în caz de război. Legile vor trece în procedură de urgenţă

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat joi seară la Antena 3 că pachetul de legi privind securitatea națională, format din trei proiecte legislative, vor fi puse în dezbatere publică ”în 2-3 săptămâni”, după care va trece prin Parlament în regim de urgență.

Întrebat ce prevăd aceste legi despre mobilizarea în caz de război, Dîncu a spus că ”nu va fi mobilizată nici o persoană dacă nu a făcut armata”.

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, afirmă, joi seară, că în Ucraina există un război în care preşedintele rus Vladimir Putin ”a surprins lumea cu revendicări despre lumea veche, cu încercarea de a construi un sistem care să se lupte cu sistemul globalizării”. Întrebat despre afirmaţia preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenschi potrivit căreia posibil ca Al Treile Război să fi început deja, Dîncu a precizat: ”Războiul al treilea mondial nu poate începe din greşeală”, precizând că o astfel de decizie trebuie să treacă prin mecanisme politice şi militare.

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu: „Putin merge mai departe. Ne putem aştepta în continuare ca populaţia civilă să fie atacată”
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a fost întrebat, joi seară, la Antena 3, despre riscul izbucnirii celui de-Al Treilea Război Mondial şi ce crede că l-ar putea opri pe Vladimir Putin şi a precizat: ”Pe lângă rezistenţa poporului ucrainean care şocheazăpână la urmă întreaga lume, preşedintele Zelenski comunică foarte bine, caută pentru ţara lui o cât mai bună solidaritate. Unele mesaje ale lui sunt făcute să sperie oamenii şi îl înţelegem în această situaţie. Al Treilea Război Mondial poate să fie privit din perspectiva unor similitudini cu trecutul, încă ceea ce s-a întâmplat nici acum 30 de ani, nici acum 20 de ani, perioade pe care le ştim foarte bine”.
Dîncu consideră că ”în acest moment avem un război în care Putin a surprins lumea cu revendicări despre lumea veche, cu încercarea de a construi un sistem care să se lupte cu sistemul globalizării”.

”Toată propaganda lor spune că este bazată pe lumea nouă (…) că au dispărut valorile, iar lumea veche, valorile, trebuie să fie apărate de cineva. Rusia este un fel de apărătoare a întregilor valori. Războiul al treilea mondial nu poate începe din greşeală, după părerea mea, pentru că există mecanisme atât la nivel militar cât şi la nivel politic care sunt un fel de grile prin care trece o decizie de acest fel”, a mai afirmat ministrul Apărării.

Vasile Dîncu, despre achiziţia unui sistem de drone pentru Armată: Este un proiect care are o valoare de 1,4 miliarde de lei, cu şapte sisteme

Este posibil ca Rusia să fi început deja Al Treilea Război Mondial, a declaratVolodimir Zelenski într-un interviu acordat postului NBC News.
„Rezultatul invaziei lui Putin în Ucraina nu a fost încă decis, dar este posibil ca tocmai acest lucru să fi deschis calea unui război global”, a afirmat preşedintele ucrainean.
Anterior, el a afirmat, în cadrul videoconferinţei cu liderii Forţei expediţionare comune (JEF), condusă de Marea Britanie, că unii membri NATO sunt ”hipnotizaţi de agresiunea rusă”. ”Auzim o mulţime de conversaţii despre cel de-Al Treilea Război Mondial, despre care se presupune că ar putea începe dacă NATO va închide spaţiul ucrainean pentru rachete şi avioane ruseşti şi, prin urmare, zona umanitară de excludere aeriană nu a fost încă stabilită”, a spus el.
Preşedintele american Joe Biden a declarat, în 27 februarie, că alternativa la sancţiunile contra Rusiei pentru invadarea Ucrainei ar fi un al Treilea Război Mondial.

DailyBusiness
Roamingul în afara Europei te poate costa scump. Ce recomandă ANCOM
Spynews
Tinerii care i-ar fi furnizat droguri lui Rareș Ion au fost trimiși în judecată. Maru și Pika se află în continuare în arest preventiv
Bzi.ro
Elena Gheorghe a făcut senzație în costum de baie, la 39 de ani! Câte operații estetice are cântăreața – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Cu ce e bine să speli pepenele după ce l-ai cumpărat din piață sau din magazine. Scapi de pesticide și îl poți consuma în siguranță
Capital.ro
Elena Udrea e terminată! Adrian Alexandrov a făcut anunțul. Nu se mai poate așa!
Playtech.ro
Orașele din România în care apartamentele noi sunt mai ieftine decât cele vechi
DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Adevarul
Rusia și-a schimbat din mers strategia pentru a pune mâna pe România. „Rețeta nu e complicată, dar e pusă ingenios în practică”
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Cum își răsfață Alex Bodi iubita, la Monaco! Afaceristul și Anca au atras din nou toate privirile / VIDEO
Spynews
Monica Tatoiu, jefuită în vacanță. Era în locuință când hoții au intrat peste ea. Femeia de afaceri a apelat la autorități
Evz.ro
Ce face Adrian Alexandrov, în timp ce Elena Udrea și-a retras cererea de eliberare
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
„Cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o”, implicată în afacerea de 150.000.000 de euro
kanald.ro
Război Israel - Iran. Israelul a detectat noi rachete lansate dinspre Iran/ Israel a lovit reactorul iranian de la Arak
Cancan.ro
Doar 4 elevi din satul Vetrișoaia din Vaslui au dat BAC-ul anul acesta. Câți au promovat
Playsport.ro
Păstrați-vă banii cash în casă! Cât numerar ar trebui să avem pregătit...
Capital.ro
Anunț pentru cei care stau la curte! Se elimină autorizația. Primăria nu mai vine să te demoleze
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, apariție îndrăzneață, în lenjerie intimă: „Crioterapie”
stirilekanald.ro
Doctoriță ucisă de iubit, tot medic! Au urmat zile întregi de chin pentru femeie. Cei doi lucrau la același spital
Cine este persoana care ar urma să devină premierul României. A aterizat deja la București și se va întâlni cu Nicușor Dan
MediaFlux
Nicușor Dan face anunțul cel mare vineri, la ora 15:00! Președintele îl numește pe Ilie Bolojan premier (SURSE) LIVE VIDEO
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Bacalaureat 2025: prima generație care își poate vedea lucrările înainte de contestații