Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, s-a întâlnit cu preşedintele israelian, Shimon Peres

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a fost primit, joi, de preşedintele Shimon Peres, la finalul vizitei în Statul Israel, informează MAE.
Iulian Tudor
27 dec. 2013, 10:09
Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, s-a întâlnit cu preşedintele israelian, Shimon Peres

Cu acest prilej, a fost exprimat interesul reciproc pentru continuarea parcursului ascendent al relaţiilor bilaterale şi au fost trecute în revistă acţiunile prevăzute pentru perioada imediat următoare, în special viitoarea şedinţă comună a celor două guverne, preconizată a avea loc în 2014, la Bucureşti, se arată în comunicatul Ministerului de Externe, potrivit Mediafax.

Cei doi demnitari au evocat importanţa promovării de proiecte concrete în domenii precum investiţii, agricultură, energie, care să conducă la creşterea schimburilor economice bilaterale.

În contextul discuţiilor, a fost evidenţiat rolul semnificativ care revine în consolidarea relaţiilor dintre cele două ţări comunităţii evreieşti din România şi comunităţii israelienilor originari din România.

Potrivit MAE, a fost exprimată necesitatea de a dezvolta, pe viitor, relaţia cu noile generaţii ale originarilor din România, respectiv generaţiile a doua şi a treia. Totodată, a fost subliniată importanţa menţinerii limbii române şi a patrimoniului cultural românesc prin intermediul dezvoltării unei reţele educaţionale adecvate în Israel.

Preşedintele Shimon Peres şi ministrul Titus Corlăţean au efectuat şi un schimb de vederi pe teme de relevanţă globală, inclusiv provocările cu care se confruntă în prezent umanitatea, care trebuie abordate prin „depăşirea diferenţelor între nivelurile de dezvoltare inegale din diversele părţi ale lumii şi pe calea cunoaşterii umane”. Ambele părţi au relevat importanţa transferului cunoştinţelor şi a experienţelor acumulate de la o generaţie la alta, precizează sursa citată.

Pe parcursul întrevederii, şeful diplomaţiei române a abordat o serie de teme regionale, cu accent pe Vecinătatea Estică, respectiv parcursul european al Republicii Moldova.

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a făcut o vizită oficială în Israel, în perioada 23-26 decembrie.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT