Ministrul demisionar al Apărării, la Cotroceni, unde preşedintele l-a primit pe secretarul Apărării din Marea Britanie

Președintele Klaus Iohannis l-a primit, joi, la Palatul Cotroceni, pe secretarul de stat pentru Apărare din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Michael Fallon. La întâlnire a participat şi ministrul demisionar al Apărării, Gabriel Leş.
Filip Stan
15 iun. 2017, 13:12
Ministrul demisionar al Apărării, la Cotroceni, unde preşedintele l-a primit pe secretarul Apărării din Marea Britanie

La întâlnirea de la Cotroceni a fost prezent şi Gabriel Leş, ministrul demisionar al Apărării. De altfel, acesta îl primise pe omologul său britanic în cursul zilei la sediul Ministerului Apărării, unde au discutat despre securitate din regiunea Europei.

Klaus Iohannis şi Michael Fallon au abordat subiecte de interes comun aflate pe agenda Alianței Nord-Atlantice, precum și cooperarea bilaterală în domeniul securității și apărării.

„Cei doi interlocutori au afirmat determinarea de a consolida Parteneriatul Strategic dintre România și Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord în acest domeniu, subliniind faptul că cele două țări împărtășesc viziuni comune referitoare la provocările actuale de securitate”, se arată într-un comunicat al Preşedinţiei.

Președintele Klaus Iohannis a evidențiat angajamentul ferm al României față de prioritățile NATO, în special față de cele referitoare la consolidarea posturii de descurajare și apărare a Alianței și partajarea echitabilă a responsabilităților între țările membre.

Secretarul de stat britanic pentru Apărare a felicitat România pentru eforturile întreprinse în cadrul Alianței, subliniind importanța alocării a 2% din PIB cheltuielilor pentru apărare, ca exemplu ce ar trebui urmat și de către alți aliați.

Referitor la viitoarele negocieri în contextul Brexit, oficialul britanic a evidențiat că Regatul Unit va rămâne ferm angajat în proiectele europene referitoare la securitatea continentului.

„Președintele Iohannis și secretarul de stat pentru Apărare britanic au salutat desfășurarea în condiții optime a Exercițiului Noble Jump 17, găzduit în această perioadă de România, extrem de important pentru verificarea în condiții reale a capacității de reacție a forțelor implicate”, precizează Administrația Prezidențială.

Oficialul britanic a evidențiat intenția de a continua programele de pregătire în comun la nivelul forțelor armate, atât în ceea ce privește NATO, cât și în context bilateral.

Președintele Klaus Iohannis a salutat nivelul excelent de cooperare bilaterală dintre România și Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord în domeniul apărării și a apreciat sprijinul acordat țării noastre în eforturile de consolidare a posturii de descurajare și apărare în flancul estic al Alianței. De asemenea, el a adresat mulțumiri pentru prezența aeronavelor Eurofighter Typhoon și a militarilor britanici dislocați în România, precum și pentru participarea la activități comune în Marea Neagră.

Michael Fallon a susținut o declarație comună de presă cu Gabriel Leș, la sediul Ministerului Apărării

Fallon a adăugat că Marea Britanie rămâne implicată în acțiunile de securitate din regiunea Europei, chiar dacă părăsește Uniunea Europeană.

„În primul rând, în fața agresiunii continuate a Rusiei subliniez angajamentul ferm pentru această mare națiune atât în vorbe, cât și în fapte”, a spus Fallon.

El a afirmat că’ agresiunea Rusiei’ a crescut în frecvență în ultimii trei ani.

„Am văzut agresiunea Rusiei crescând în frecvență, în ultimii trei ani, de la anexarea ilegală a Crimeii, la implicarea în Estul Ucrainei, implicarea propagandei ruse în procesele democratice în mai multe țări și agresiunea continuă a Rusiei în Estul Mediteranei. Amenințarea Rusiei către NATO, în special pe flancurile sudic și estic, a crescut. Am avut dreptate la Summitul NATO din 2014 să ajungem la un acord să creăm o forță de reacție ce azi este realitate”, a afirmat oficialul.

Fallon a vorbit despre implicarea militară a Marii Britanii în contextul NATO. 

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Divorț răsunător în lumea sportivă. Vedeta se desparte de fostul fotbalist care are o avere de peste 3 miliarde de euro
Capital.ro
Anunț de ultimă oră de la RAR. Șoferii nu vor mai putea face programări în acest interval
Playtech.ro
Magazinele ANAF dispar. De unde vor putea fi cumpărate produsele confiscate de stat
Adevarul
Glumele românilor după erorile GPS din București: „Stăteam pe canapea și îmi zice că eram pe pista de la Băneasa. Ne pregăteam să decolăm”
wowbiz.ro
Ce se întâmpla în viața medicului rezident găsit mort la Spitalul Floreasca! Lovitura pe care o primise cu două săptămâni înainte de moarte
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un motociclist de 26 de ani și-a pierdut viața după ce a intrat într-un tramvai, pe un bulevard din București
iamsport.ro
Trista realitate: de ce nu a devenit tehnician marele fotbalist despre care Cornel Dinu spunea că ”are minte de antrenor”
MediaFlux
Reuniune NATO despre situația României. Țara noastră cere ajutor urgent
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți