Ministrul Educației, Daniel David, spune despre convingerile lui Călin Georgescu că ”vin pe linia pseudoștiinței și a pseudoreligiei”

Într-o postare pe blogul său personal, ministrul Educației și psihologul Daniel David a abordat subiectul divergențelor sale cu Călin Georgescu, menționând că este un „adversar al ideilor” acestuia, mai ales când vine vorba despre cele „care vin pe linia pseudoștinței și a pseudoreligiei”.
Mircea Filipescu
03 ian. 2025, 10:36
Ministrul Educației, Daniel David, spune despre convingerile lui Călin Georgescu că ”vin pe linia pseudoștiinței și a pseudoreligiei”

Daniel David, fost rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, subliniază că aceste idei „lovesc în știință și religie, deci în șansa bunăstării românilor, trezind vechiul obscurantism care ne poate menține în bizarerii, izolare și subdezvoltare”. În acest context, el spune că „voi încerca mereu să protejez oamenii de acestea”.

„Cu siguranţă, sunt un adversar al ideilor domnului Georgescu, mai ales ale celor care vin pe linia pseudoştiinţei şi a pseudoreligiei. Eu cred că bunăstarea europeană stă pe doi piloni: ştiinţa (care produce cunoaştere prin cercetare şi o diseminează prin educaţie) şi religia! Poziţia mea adversă nu este însă pentru a interzice alte abordări în spaţiul public, ci doar să le diferenţiem clar, ca mintea oamenilor să nu fie contaminată, iar poporul să înţeleagă că acestea sunt abordări alternative ştiinţei şi religiei, nu sunt ştiinţă (cunoaştere) şi religie! Fac acest lucru în spiritul declaraţiei unui mare democrat şi om de stat, Ion Raţiu: „Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine”!”, scrie actualul ministru al Educaţiei, Daniel David, pe blogul personal.

În continuare, Daniel David a reiterat că va fi „un adversar al ideilor” lui Călin Georgescu despre lume, argumentând că acestea „lovesc în ştiinţă şi religie, deci în şansa bunăstării românilor”.

Citește și: Călin Georgescu, despre atacarea la CEDO a deciziei CCR de anulare a alegerilor: ”Dreptul la liber arbitru ne-a fost răpit de corupție”. Avocata sa confirmă: CEDO va judeca în regim de urgență

„Voi încerca mereu să protejez oamenii de acestea. Eu cred într-o societate modernă construită pe doi piloni, ştiinţa şi religia! De aceea, îi chem alături de mine pe toţi cărora le pasă de copiii lor şi de propria persoană să urmăm cu bun-simţ calea normală a ştiinţei şi religiei. Dar nu sunt adversarul dumneavoastră, aşa exprimându-se în fapt, nu doar în vorbe, pacea şi înţelegerea între oameni, pe care un candidat la prezidenţiale ar trebui le promoveze”, afirmă David.

De profesie psiholog şi autor al lucrării „Psihologia poporului român”, David mai afirmă că îi pasă de „demnitatea românilor”.

„Dacă şi dumneavoastră vă pasă aşa cum declaraţi, haideţi să o arătăm şi noi tot în fapt (fără demersuri puerile de tip „Thank you for the heck”!). Sincer, de la un om al păcii, care îl invocă des pe Dumnezeu, aştept scuze pentru atacuri neprovocate şi nedemne de acest angajament”, spune David.

Acesta se arată „dispus oricând” să aibă cu Georgescu „dezbateri raţionale în legătură cu lucrurile expuse aici sau altele relevante pentru români (fie şi de la distanţă)”.

Citește și: AUR anunță un protest în Piața Universității pe 12 ianuarie: ”Ne dorim reluarea alegerilor cât mai urgent! CCR a fost folosită fără niciun scrupul pentru a face jocurile regimului Iohannis”

„Asta numai dacă ne asumăm o discuţie serioasă, nu de propagandă, adică ne asumăm măcar două din cele patru principii de bază ale unei discuţii raţionale (obligatoriu principiile identităţii şi non-contradicţiei, iar dacă se poate şi terţul exclus şi raţiunea suficientă ar fi mai mult decât cer). Dacă nu veţi ajunge preşedinte (aşa cum sper!), vă urez o viaţă bună şi vă asigur că o să aveţi în mine un protector (cât voi putea) ca perspectiva dumneavoastră să se poată exprima liber, dar să rămână minoritară. Iar dacă din nefericire veţi ajunge preşedinte, sper sincer să vă însuşiţi atributele unui om de stat care nu doar vorbeşte despre pace, ci o şi înfăptuieşte, şi, foarte important, care chiar înţelege dreptul altora de a nu fi de acord cu el!”, mai afirmă Daniel David.

Acesta se declară mirat de „prevalenţa ideilor şi obsesia” lui Călin Georgescu pentru „cipuri” (implanturi neurocerebrale) şi pentru relaţia sa potenţială cu ele, „în condiţiile în care domnia sa părea disperat să obţină o relaţie cu Elon Musk, un antreprenor inovator şi probabil acum cel mai bogat om din lume, promotorul şi campionul cipurilor la nivel internaţional!”.

„Cipurile domnului Musk sunt bune? Ţin minte că m-am simţit, ca român, inconfortabil când, la o reacţie banală a lui Elon Musk despre alegerile din România – „What the heck?” (Ce naiba?) –, domnul Georgescu a răspuns: „Thank you for the heck” (Mulţumesc pentru naiba), iar pornind de la asta a urmat o plângere ca la vechea Poartă Otomană. Înţeleg psihologic starea de frustrare prin care a trecut, dar nu o consider justificată legal şi moral faţă de români, iar un candidat la poziţia de preşedinte al ţării noastre nu poate avea astfel de reacţii puerile”, mai scrie Daniel David pe blogul personal.

Citește și: Alegeri prezidenţiale 2025. Decizia privind data scrutinului trebuie luată în câteva zile. Avertisment de la CSM

DailyBusiness
Doi muncitori îngropați de vii la 5 metri sub pământ, într-o localitate din Prahova, după surparea unui mal. Pompierii militari intervin de urgență
Spynews
Loredana Chivu și-a schimbat look-ul! Ce alegere îndrăzneață a făcut: "Nu se aștepta nimeni..." | VIDEO​
Fanatik.ro
Colaborarea de milioane de euro pe care Novak Djokovic a refuzat-o. Care e motivul invocat de celebrul tenismen
Capital.ro
Elena Udrea și Traian Băsescu, victorie în instanță. Au scăpat de un nou proces intentat de un cetățean străin
Playtech.ro
Cum poți calcula singur câte puncte de pensie obții după fiecare lună de muncă — ghid simplu de la Ministerul Muncii
Adevarul
Descoperire ADN: Hitler ar fi avut Sindromul Kallmann. Ce este și cum afectează dezvoltarea sexuală
wowbiz.ro
SE ÎNTÂMPLĂ ACUM cu Dr. Flavia Groșan. Este adevărat. Medicii au confirmat, în urmă cu puțin timp
Economica.net
Noi taxe! Cât vom plăti în plus şi pentru ce
kanald.ro
Zeci de persoane au fost evacuate de urgență dintr-un bloc din Capitală, după ce o țeavă de gaze a fost avariată! Primele declarații făcute de ISU
iamsport.ro
Bombă! Faliment pentru FCSB? Un expert oferă detalii din procesul prin care Steaua cere despăgubiri FCSB-ulu
MediaFlux
ANAF începe controale! Sute de contribuabili sunt vizați
stirilekanald.ro
BREAKING! Toți tinerii de 18 ani, înregistrați OBLIGATORIU pentru serviciul militar. Noua lege, adoptată azi
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume