Ministrul Educaţiei, despre concursurile pentru directori: Opt ani de zile a durat ca să ajungem la implementarea acestor măsuri

Candidaţii care vor să concureze pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct în şcoli pot depune dosarele în sistem electronic pe platforma informatică dedicată, începând de marţi, 13 septembrie, şi până în 2 octombrie, acestea fiind primele concursuri organizate după opt ani,a declarat  ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru.
Filip Stan
13 sept. 2016, 12:24
Ministrul Educaţiei, despre concursurile pentru directori: Opt ani de zile a durat ca să ajungem la implementarea acestor măsuri

„Concursurile de directori sunt primele după opt ani. Ele nu bulversează sistemul. Ultimele concursuri pentru directori le-am avut acum opt ani, deci nu se poate spune că ne-am fi grăbit. Opt ani de zile a aşteptat sistemul ca să ajungem la implementarea unor măsuri care să arate profesionalism. Dosarele de concurs vor fi depuse electronic pe platforma informatică dedicată, în perioada 13 septembrie – 2 octombrie, potrivit Procedurii de înscriere electronică, disponibilă pe site-ul inspectoratului şcolar judeţean”, a precizat ministrul Educaţiei, conform News.ro.

Conform deciziei ministerului, proba scrisă va avea loc pe 12 octombrie. Interviul şi evaluarea CV-ului se vor desfăşura în perioada 17 octombrie – 17 noiembrie. Afişarea rezultatelor concursului este programată în data de 18 noiembrie, fiind urmată de o perioadă alocată depunerii contestaţiilor: 21-23 noiembrie.

Soluţionarea contestaţiior şi afişarea rezultatelor finale sunt prevăzute pentru intervalul 24 noiembrie – 9 decembrie 2016. Ultima etapă a concursului – validarea în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar a rezultatelor finale şi transmiterea acestora la minister – este programată în data de 16 decembrie  2016.

Metodologia  privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar  reglementează condiţiile de ocupare a acestor funcţii, organizarea şi desfăşurarea propriu-zisă a concursului, respectiv numirea şi eliberarea din funcţie a directorilor şi directorilor adjuncţi din unităţile de învăţământ preuniversitar.

Pe lângă unităţile publice de învăţământ preuniversitar, prevederile acestei metodologii se aplică şi unităţilor de învăţământ preuniversitar particular autorizate/acreditate, respectiv centrelor judeţene de resurse şi asistenţă educaţională/Centrului Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE/CMBRAE) unităţilor de învăţământ special, centrelor şcolare pentru educaţie incluzivă, centrelor şcolare, centrelor de excelenţă, palatelor şi cluburilor copiilor, cluburilor sportive şcolare şi Palatului Naţional al Copiilor.

Concursul are două componente: una naţională şi una locală. Prima componentă presupune susţinerea unei probe scrise, care constă în rezolvarea în maximum 120 de minute a unui test-grilă cu itemi elaboraţi de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.

Cu acest prilej vor fi evaluate aptitudinile cognitive şi competenţele manageriale ale candidaţilor, ambele cu o pondere de 50 la sută. Ulterior, la nivelul comisiilor judeţene şi cu monitorizarea observatorilor desemnaţi de minister, candidaţii vor susţine alte două probe: analiza CV-ului (realizată în plenul comisiei de concurs, în prezenţa candidatului, prin acordarea de puncte potrivit criteriilor şi punctajelor prevăzute de metodologie şi pe baza documentelor din dosarul de înscriere care dovedesc cele afirmate în CV), respectiv interviu în faţa comisiei de concurs, în care se apreciază scrisoarea de intenţie, calitatea şi susţinerea de către candidaţi a ofertei manageriale şi a unui plan operaţional pentru un an, cu o durată de maximum 30 de minute, conform criteriilor şi punctajelor din metodologie. Toate probele sunt obligatorii.

Pentru fiecare probă de concurs punctajul maxim este de 50 de puncte, iar punctajul minim de promovare a probei este de 35 de puncte. Sunt declaraţi „admişi” candidaţii care au realizat un punctaj de cel puţin 35 de puncte pentru fiecare probă şi din cumularea punctajelor celor trei probe de concurs, un punctaj total de cel puţin 105 puncte.

Este declarat Ţpromovat” la concurs, candidatul „admis” care a obţinut cel mai mare punctaj total. În cazul egalităţii de punctaj, este declarat „promovat” candidatul care a realizat cel mai mare punctaj la proba scrisă.

Dacă şi în această situaţie egalitatea se păstrează, pentru unităţile de învăţământ cu filiera tehnologică, este declarat „promovat” candidatul care este de specialitate: inginer, economist, medic etc., după caz, iar la filiera vocaţională, cel care are specialitatea corespunzătoare profilului predominant al unităţii de învăţământ, iar pentru celelalte unităţi de învăţământ este declarat „promovat” candidatul care a realizat cel mai mare punctaj la proba de interviu.

Dacă şi în această situaţie egalitatea persistă, este declarat „promovat” candidatul care a realizat cel mai mare punctaj la proba de evaluare a CV-ului.

Dacă o persoană doreşte să candideze pentru funcţia de director sau de director adjunct la mai multe unităţi de învăţământ, aceasta trebuie să depună cereri distinct pentru fiecare funcţie, respectiv pentru fiecare unitate de învăţământ pentru care candidează.

Condiţiile pentru înscrierea la concurs a candidaţilor:

– au absolvit cu diplomă de licenţă/absolvire studii universitare, respectiv, în cazul concursului de ocupare a funcţiei de director în grădiniţe sau de director adjunct din unităţi de învăţământ, studii universitare pedagogice/de institutori ori au absolvit cu diplomă de licenţă/absolvire studii universitare;

– fac parte din Corpul naţional de experţi în management educaţional;

– sunt titulari în învăţământul preuniversitar, având încheiat contract de muncă pe perioadă nedeterminată, au cel puţin gradul didactic II sau titlul ştiinţific de doctor în domeniul în care îşi desfăşoară activitatea;

– dovedesc calităţi profesionale, manageriale şi morale, reflectate prin calificativele „Foarte bine”, primite în ultimii patru ani şcolari lucraţi efectiv la catedră în funcţii didactice sau în funcţii de conducere din unităţi de învăţământ/inspectorate şcolare/casele corpului didactic/Palatul Naţional al Copiilor/Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice ori în funcţii de îndrumare şi control din inspectorate şcolare/ funcţii de specialitate specifice Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, indiferent de perioada în care şi-au desfăşurat activitatea;

– nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii patru ani şcolari anteriori anului desfăşurării concursului, lucraţi efectiv la catedră, în funcţii didactice sau în funcţii de conducere din unităţi de învăţământ/inspectorate şcolare/casele corpului didactic/Palatul Naţional al Copiilor/Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice ori în funcţii de îndrumare şi control din inspectorate şcolare/funcţii de specialitate specifice în Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, indiferent de perioada în care şi-au desfăşurat activitatea;

– nu au fost lipsiţi de dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în învăţământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală;

– sunt apţi din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcţiei;

– nu au avut statutul de „lucrător al Securităţii” sau „colaborator al Securităţii”.

DailyBusiness
România atinge pragul critic de 60% datorie publică. Guvernul promite măsuri drastice: „Facem curățenie în sinecuri și cheltuieli discreționare”
Spynews
Legătura între coșmaruri și riscul de deces precoce. Sfaturi pentru gestionarea stresului
Bzi.ro
Ce a făcut Mihai Leu chiar înainte să moară, deși era în comă profundă. Soția sportivului a oferit detalii dureroase
Fanatik.ro
Duminică, 6 iulie 2025, ultima zi în care se mai întâmplă așa ceva la Digi RCS RDS, Vodafone, Orange și Telekom. De luni, 7 iulie, toți operatorii de telefonie mobilă sunt obligați la așa ceva
Capital.ro
Marele actor pe care l-a pierdut România. A fost o emblemă a țării
Playtech.ro
Lovitură pentru românii care vor să cumpere locuință cu TVA de 9%: Guvernul impune avans de 20%
DailyBusiness
RAR publică date oficiale privind consumul și emisiile de CO2 ale autoturismelor înmatriculate în România. Ce trebuie să știe șoferii
Adevarul
Mărturia unui mercenar cubanez care a dezertat din armata rusă: „Ne loveau pentru a scoate frica din noi”
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Scene dureroase la înmormântarea lui Mihai Leu. Soția lui, Anna, a plâns în hohote lângă sicriul marelui sportiv | FOTO
Spynews
Ultima postare a motociclistului italian, înainte să moară! Bărbatul era fascinat de urșii din România | FOTO
Evz.ro
Dușmanul invizibil din casă. Ține-l la distanță cu aceste trucuri eficiente
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
kanald.ro
Accident naval în Tulcea, pe brațul Sulina! Cinci persoane au ajuns la spital, după ce o barcă a intrat în mal
Cancan.ro
BREAKING! Ilie Bolojan taie pensiile speciale: Vor fi ATACATE! A făcut anunțul bombă în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Unde sunt radarele fixe din România, detaliul esențial oferit de Poliția Română. Aici se...
Capital.ro
Lovitură imensă pentru Elena Udrea! Autoritățile au luat decizia deja
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
stirilekanald.ro
O fetiță de 9 ani a îndurat șase ore de chin până când a murit. Propria mamă a lăsat-o în mașină, în soare, cât ea era la muncă
Primul semn neobișnuit de cancer de colon, potrivit medicilor
MediaFlux
Avertismentul oamenilor de știință. Rotația Pământului se accelerează în mod neașteptat. Cea mai scurtă zi din istorie
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Pion într-un joc diplomatic controversat. Ce s-a întâmplat cu femeia vândută de Nicolae Ceușescu unui canibal african