Ministrul Educaţiei, despre plagiatul lui Petre Tobă: Aşteptăm verdictul în cursul lunii august

09 08. 2016, 11:31

„Comisia de specialitate tehnică o studiază (teza de doctorat — n.r.), iar în cursul lunii august așteptăm verdictul”, a declarat Mircea Dumitru, potrivit Agerpres.

Ministrul Educației a participat marți la deschiderea Forumului Organizațiilor Studențești din România, care a avut loc la Universitatea Dunărea de Jos din Galați și la care au fost prezenți peste 350 de studenți din 17 centre universitare din țară.

Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a semnat recent ordinul de ministru prin care se retrage titlul de doctor acordat în 2003 fostului premier Victor Ponta, a transmis România TVConsiliul general al CNATDCU a respins, pe 27 iulie, contestaţia fostului premier Victor Ponta la verdictul de plagiat.

Citeşte şi: Ministrul Educaţiei a semnat ordinul de retragere a titlului de doctor al lui Victor Ponta