Ministrul Energiei: „Ne bucurăm că turcii şi bulgarii au găsit gaze în Marea Neagră. Atenţia lumii energetice se va îndrepta aici”

RomaniaTV.net
07 09. 2020, 11:32

„Aici, în România, când vorbim de energie, vorbim de securitate energetică, adică petrol, gaze şi electricitate. Dacă vorbim de petrol, lucrurile sunt simple, avem rezerve onshore, oricine poate cumpăra petrol cu vaporul, pe mare. Dar, când vorbim de gaze, lucrurile sunt mai complicate, vorbim de geopolitică”, a precizat Virgil Popescu, conform Agerpres.

Ministrul Energiei a amintit că România are rezerve onshore de gaze şi a descoperit recent noi zăcăminte în Marea Neagră.

„Suntem foarte bucuroşi că prietenii noştri turci au descoperit gaze în Marea Neagră, la fel şi bulgarii şi suntem mândri că suntem în regiunea Mării Negre, iar Marea Neagră oferă noi resurse de gaze. Atenţia lumii energetice, a sectorului energetic se va îndrepta spre Marea Neagră”, a spus Popescu.

Ministerul Energiei nu a precizat, însă, că ExxonMobil şi OMV Petrom, investitorii care au găsit zăcăminte importante de gaze în apele româneşti ale Mării Negre, au amânat de mai bine de doi ani să ia o decizie privind extracţia resurselor din cauza legislaţiei româneşti.

De asemenea, Virgil Popesuc a mai precizat că Guvernul nu va schimba cadrul legislativ din sectorul energetic pe motiv că acest lucru este în sarcina Parlamentului, unde deocamdată nu există un consens politic în acest sens.

„În ceea ce priveşte electricitatea, în contextul Green Deal, trebuie să ne redimensionăm producţia de energie. Avem un mix bun, dar 25% e pe cărbune, trebuie să găsim combustibil de tranziţie. Gazul este cel mai potrivit combustibil pentru tranziţie”, a continuat Popescu, pentru sursa citată.

Ministrul Energiei a mai amintit despre potenţialul României în sectorul offshore eolian.

„Trebuie să producem electricitate din surse regenerabile, iar în Marea Neagră avem, pe lângă gaze, şi potenţial offshore de vânt. O direcţie a noastră este să construim parcuri eoliene offshore, precum cele care există deja în Marea Nordului”, a precizat Popescu.

Potrivit acestuia, avem nevoie de bani pentru atingerea acestor ţinte şi în acest sens avem trei direcţii: Fondul de modernizare, Fondul de tranziţie, precum şi Fondul de recuperare destinat ca ajutor ţărilor care au nevoie de sprijin pentru a depăşi perioada pandemiei.

Localităţile în care elevii nu vor merge la şcoală din 14 septembrie. Cum începe şcoala în Bucureşti. Zonele din scenariul ROŞU