Ministrul Justiţiei, despre desfiinţarea Secţiei Speciale: Soluţiile tehnice vor fi discutate cu CSM când vom elabora un proiect

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat că soluţiile tehnice referitoare la desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) vor fi discutate cu Consiliul Superior al Magistraturii, atunci când va fi elaborat un proiect de lege pe această temă.
Filip Stan
14 ian. 2020, 07:44
Ministrul Justiţiei, despre desfiinţarea Secţiei Speciale: Soluţiile tehnice vor fi discutate cu CSM când vom elabora un proiect

Ministrul Cătălin Predoiu a precizat că Memorandumul adoptat la finalul anului trecut reprezintă poziţia Guvernului cu privire la SIIJ.

„E vorba de o poziţie pe care Guvernul a adoptat-o în ceea ce priveşte acest subiect, plecând de la modul defectuos în care a fost reglementată această secţie, plecând de la ineficienţa constatată, cred, destul de uşor în intervalul scurs de la înfiinţarea ei şi până astăzi şi plecând de la voinţa de a găsi, împreună cu sistemul judiciar, cu Consiliul Superior al Magistraturii, o soluţie adecvată, care să permită şi combaterea corupţiei, acolo unde ea există în sistemul judiciar, şi întărirea integrităţii în acest sistem şi păstrarea unor garanţii (…) cu privire la drepturile procesuale, la prezumţia de nevinovăţie. Toate aceste soluţii tehnice vor fi discutate cu Consiliul Superior al Magistraturii în momentul în care vom elabora un proiect. Dar obiectivul nostru este să nu punem în paranteză această activitate de păstrare a integrităţii în sistemul judiciar şi în acelaşi timp să nu avem situaţii în care se încalcă drepturi şi garanţii procesuale. Eu cred că din dialogul care va urma va rezulta un proiect foarte bun”, a declarat Predoiu, conform Agerpres.

Guvernul a adoptat, pe 27 decembrie 2019, Memorandumul înaintat de Ministerul Justiţiei prin care se propune desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie (SIIJ).

Ministrul Cătălin Predoiu afirma, la acea dată, în legătură cu memorandumul propus privind desfiinţarea SIIJ, că aceasta este o instituţie sui generis care iese din principiile de funcţionare ale Ministerului Public, prin modul de reglementare a funcţionării. El a subliniat că propunerea sa are în vedere şi „dimensiunea externă a activităţii acestei secţii”.

Citeşte şi: Băsescu, despre desfiinţarea Secţiei Speciale: Predoiu este pe cale să pună, din nou, judecătorii sub controlul DNA şi al altora

Premierul Ludovic Orban a precizat că propunerea MJ de desfiinţare a acestei secţii i se pare corectă, fiind de altfel şi în programul de guvernare.

Adoptarea acestui Memorandum nu înseamnă că Guvernul desfiinţează SIIJ, ci că îşi asumă ca poziţie oficială soluţia propusă de ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu. Următorul pas va fi elaborarea de către Guvern a unui proiect de lege pe acest subiect pe care îl va înainta Parlamentului pentru dezbatere, au precizat, pentru AGERPRES, surse guvernamentale.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT