Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, în vizită la Penitenciarul Rahova

Ministrul Justiției, Raluca Prună, a efectuat marți o vizită la Penitenciarul Rahova, au precizat oficiali din Ministerul Justiției. Vizita ministrului vine după ce, duminică seară, a avut loc un incendiu la Penitenciarul Rahova, cauzat de unul dintre deținuți.
Iulian Tudor
05 iul. 2016, 17:00
Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, în vizită la Penitenciarul Rahova

Marți dimineață, Raluca Prună a afirmat că deocamdată nu există suspiciuni referitoare la modul în care Administrația Națională a Penitenciarelor a gestionat incendiul de la Penitenciarul Rahova, motiv pentru care nu a cerut deschiderea unei anchete, potrivit Agerpres.

„Nu am cerut deschiderea niciunei anchete acolo, dar Administrația Națională a Penitenciarelor știe exact ce are de făcut. Am fost informată în timp real. Am știut ce se întâmplă din noaptea de 3 iulie. Sunt permanent informată și la acest moment nu am cerut niciun fel de anchetă. Nu cred că este cazul”, a spus, la Parlament, ministrul Prună.

Ea a explicat că „surse de foc există pentru că multe persoane care se află într-o condamnare în penitenciar fumează, iar legea recent adoptată referitoare la fumatul în spațiile publice exclude penitenciarele”.

Tot marți, Penitenciarul București Rahova a precizat că nu s-a înregistrat niciun deces în urma incendiului.

„Ca urmare a informațiilor difuzate în spațiul public, conform cărora un deținut a decedat în urma incendiului produs în data de 03.07.2016, Penitenciarul Rahova infirmă această știre și precizează că, la nivelul instituției, nu a fost înregistrat niciun deces. Menționăm că, imediat după producerea acestui eveniment, atât deținuții, cât și angajații penitenciarului au beneficiat de asistență medicală de specialitate. La acest moment, persoana privată de libertate care a provocat incendiul se află internată într-o unitate spitalicească din rețeaua Ministerului Sănătății, fiindu-i asigurată asistența medicală de specialitate”, se arată într-un comunicat al Penitenciarului Rahova.

Ca măsură suplimentară de siguranță medicală, luni, o parte dintre deținuți au fost reevaluați prin consultație și investigație radiologică, fără a fi evidențiate modificări patologice.

Dacă vor fi constatate modificări în evoluția stării de sănătate, personalul medical va efectua toate demersurile necesare pentru prezentarea deținuților și la spitale din rețeaua sanitară publică, se mai arată în comunicat.

Duminică seară, un incendiu a izbucnit la Penitenciarul Rahova, după ce un deținut a dat foc celulei în care se afla. Incendiul a fost stins de angajații penitenciarului, iar 67 de deținuți din celulele învecinate au fost evacuați.

CITEŞTE ŞI: Deţinutul care şi-a incendiat celula la Penitenciarul Rahova avea probleme psihice

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
U Cluj i-a găsit deja înlocuitor lui Jovo Lukic. Are 4 goluri în SuperLiga în 2026. Exclusiv
Capital.ro
Regula care schimbă tot pentru cei care locuiesc la bloc. Ce poate face Asociația de Proprietari: Nu există obligație din punct de vedere legal
Playtech.ro
Falimentul firmei poate obliga salariatul să dea banii înapoi? Situația zilelor libere plătite în avans
Adevarul
Băsescu apără decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna pe Veștea premier, dar îi reproșează o greșeală. Ce îi transmite lui Bolojan
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
Despărțire la CFR Cluj după o discuție cu Dan Petrescu: ”Ne-am strâns mâna și ne-am văzut fiecare de drum”
MediaFlux
Bani și teren gratuit pentru tineri. Comisia Europeană va prezenta soluțiile de sprijin pe 18 și 19 iunie
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți