Ministrul Muncii: La aproximativ 3% dintre bugetari scad salariile, dar nu vor avea curaj să-şi arate fluturaşul de salariu

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, insistă că salariile bugetarilor nu au scăzut, comentând că aceia cărora li s-au micşorat veniturile nu depăşesc un procent de 3%, însă aceştia nu vor avea curaj să-şi arate fluturaşul de salariu pentru că aşa s-ar vedea sumele mari pe care le primeau.
Filip Stan
12 feb. 2018, 06:45
Ministrul Muncii: La aproximativ 3% dintre bugetari scad salariile, dar nu vor avea curaj să-şi arate fluturaşul de salariu

„Cei care se aşteptau să le scadă salariile au primit fluturaşi şi au văzut că nu le scad şi nu mai au de ce să fie nemulţumiţi. Iar cei care au primit fluturaşii şi au văzut că le scad probabil că nu or să vă trimită niciodată fluturaşii pentru că sumele sunt foarte mari şi atunci aţi vedea de unde le-a scăzut salariul. La aproximativ 3% dintre bugetari scad salariile, nu mai mulţi. (…) E adevărat că se creşte pe diferenţă din anul 2019. Abia atunci cei cu salarii mici vor avea creşteri mult mai mari decât ceilalţi. Anul acesta e cel mai greu an din punctul de vedere al legii salarizării pentru că unii, 3%, scad, iar pentru ceilalţi s-a asigurat transferul contribuţiilor şi foarte puţin le-a crescut netul. Creşterile mari încep din 2019 pentru bugetari”, a declarat, duminică seară, ministrul Muncii, la Antena 3.  

Miercurea trecută, Vasilescu a susţinut că, dacă angajaţii din Sănătate nu sunt mulţumiţi de Legea salarizării, îi aşteaptă să discute la minister, adăugând că salariile sunt calculate greşit de către departamentele de Resurse Umane, deoarece se interpretează greşit legea, potrivit Gândul.

„Dacă nici cei din Sănătate nu sunt mulţumiţi, nu ştiu ce să mai spun, pentru că acolo ştiţi foarte bine ce majorări salariale sunt. Noi am avut foarte multe discuţii cu cei din Sănătate, a rămas ca Ministerul Sănătăţii să elaboreze un regulament de sporuri chiar împreună cu sindicatele, nu ştiu ce s-a mai întâmplat între timp, dar este obligatoriu ca el să fie gata până în luna martie. Dacă au ceva de reclamat, noi îi aşteptăm la minister, să stăm de vorbă cu ei, şi ei ştiu că de fiecare data când au discutat cu noi li s-au rezolvat toate problemele. Ca dovadă, ordonanţa 91 care s-a emis în luna decembrie. De altfel, vreau să vă spun că mi s-ar părea normal ca atunci când se constată o neclaritate, când este o problemă, să se adreseze direct Ministerului Muncii, care acum are în componenţă şi Dialogul social, ca să rezolvăm toate aceste probleme la masa verde, pentru că astăzi am constatat, după ce ne-am întâlnit cu grefierii, că ceea ce estimam ieri exact aşa este, adică li se calculează greşit salariile de către resursele umane şi se interpretează greşit legea”,a declarat Vasilescu, la Parlament, referitor la angajaţii din Sănătate, care spun că le-au scăzut salariile.

Aceasta a precizat că i-a rugat pe reprezentanţii ministerului, să se întâlnească cu reprezentanţii Curţilor de Apel, astfel încât să se elaboreze o normă de clarificare a legii în ceea ce priveşte personalul auxiliar din instanţe.

„Astăzi i-am rugat pe reprezentanţii noştri să se întâlnească cu reprezentanţii de la Curţile de Apel, să fie şi un reprezentant al Ministerului Justiţiei, astfel încât deseară să avem o normă de clarificare pe care să o punem pe site-ul ministerului ca să rezolvăm o data pentru totdeauna această situaţie care, încă o dată, nu este generată de lege, nu scad salariile conform legii, pur şi simplu cineva a calculat greşit şi poate ar trebui să-şi asume răspunderea”, a susţinut Lia Olguţa Vasilescu.

Ministrul Muncii a adăugat că peste 90% din angajaţi sunt mulţumiţi de salarii.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT