Ministrul Muncii vrea să crească vârsta de pensionare: „Să pot opta dacă să muncesc sau nu peste 65 de ani”

Premierul Ilie Bolojan a precizat că este necesară creșterea vârstei de pensionare anticipată, iar ministrul Muncii cere facilităţi pentru cei care vor să rămână în câmpul muncii.
Viorel Dobran
24 oct. 2025, 11:53
Ministrul Muncii vrea să crească vârsta de pensionare:

Vârsta de pensionare se majorează în mai toate ţările dezvoltate ale Europei, dar este coroborată cu creşterea nivelului de trai, ceea ce nu este cazul în România. Ministrul Muncii cere însă nuanţări atunci când vine vorba de vârsta de pensionare, anumite domenii de activitate fiind pasibile de o muncă la vârsta când alţii preferă să stea doar cu nepoţeii în parc.

„Să știți că, la un moment dat, un guvern de dreapta va avea și ideea greșită a creșterii vârstei de pensionare. Vreau să pot opta dacă să muncesc sau nu peste 65 de ani. Și nu numai eu. Toți cetățenii acestei țări nu vreau să lucrez până în ultima clipă”, a afirmat Florin Manole, joi, la Europa FM.

Sistemul de pensii din Germania se schimbă, vârsta de pensionare ar putea creşte la 73 de ani. Guvernul introduce o nouă „contribuție obligatorie”

Acesta a dat exemplu o practică din Germania unde pensionarii pot lucra fără a plăti taxe pe venituri până la o anumită sumă. „În Germania se pare că există această idee ca până la 2000 de euro, pensionarii să fie încurajați să lucreze fără a mai plăti taxe pe acele sume. Nu mi se pare o idee rea”, a spus ministrul.

„Văd profesori care își doresc să muncească după 65 de ani și sunt absolut respectabili (…) Există medici excepționali care profesează cu succes și după 65 de ani și evident că nu vrea nimeni să-i dea la o parte. avem nevoie ca oamenii care își doresc să rămână în câmpul muncii să rămână cât de mult, dar nu să fie obligativitate pentru că există și profesii în această țară care te epuizează până la 65 de ani”, a mai spus Florin Manole.

Premierul Bolojan: Trebuie să creștem vârsta de pensionare anticipată. E de neacceptat să ai oameni care se pensionează la 48 de ani

Guvernul pregătește și al treilea pachet de măsuri. Premierul Ilie Bolojan a afirmat, recent, într-o conferinţă de presă susţinută la împlinirea a 100 de zile de când acest guvern a depus jurământul, că a luat această responsabilitate pe fondul unei crize bugetare.

”Se împlinesc 100 de zile de când acest guvern a depus jurământul. Am preluat această responsabilitate pe fondul unei crize bugetare, iar până acum am luat măsurile care s-au impus, care erau absolut neceare”, a declarat Ilie Bolojan.

Citește și: Bolojan prezintă planul pentru dezvoltarea economică a României: „Trebuie sustinuți campionii acestei zone, pentru a-și putea exporta produsele”

În acest context, premierul a precizat că este necesară creșterea vârstei de pensionare anticipată.

”Trebuie sa crestem varsta de pensionare anticipata. E de neacceptat sa ai oameni care se pensioneaza la 48 de ani, cu pensie cat salariul. Reducerea perioadei de somaj este o necesitate, pentru ca in aproape toate orasele nu ai cu cine sa lucrezi. Descurajarea acordarii de concedii medicale nejustificate. Acum 10 ani, valoarea era la jumatate. Trebuie sa descurajam aceasta practica”, a spus premierul Bolojan, în conferința de presă de la Palatul Victoria.

Citește și: Ilie Bolojan nu dă înapoi: „Trebuie reduse posturile. Reforma administrației publice este o necesitate și o urgență”

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
„Misiune grea”. Secretul lui Nuno Campos la Dinamo, dezvăluit de un idol al fanilor roș-albi
Capital.ro
Supermarketuri fără făină, lapte, carne și ouă într-o regiune cu numeroși români. De ce se tem oamenii
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT