Ministrul Sănătăţii, total nemulţumit de managementul Spitalului „Marie Curie” din Capitală

Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu este nemulţumit de managementul Spitalului "Marie Curie" din Capitală, apreciind că anumite probleme, precum scoaterea posturilor vacante la concurs, precum şi strategia pe termen lung pentru atragerea specialiştilor pot fi rezolvate prin soluţii manageriale.
Filip Stan
05 iul. 2013, 17:10
Ministrul Sănătăţii, total nemulţumit de managementul Spitalului

Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu a avut vineri o discuţie cu întreaga conducere a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „M.S. Curie”, cu privire la principalele probleme din activitatea acestei unităţi sanitare.

El a dorit să afle cauzele disfuncţionalităţilor din cadrul spitalului, printre care lipsa personalului de specialitate, cu preponderenţă a asistenţilor medicali, din secţiile de terapie intensivă neonatală şi de chirurgie cardiovasculară pediatrică, constatând că acestea puteau fi rezolvate prin soluţii manageriale, în cadrul legal existent, arată un comunicat al Ministerului Sănătăţii (MS), remis, vineri, agenţiei Mediafax.

De asemenea, ministrul a mai constatat că, în ciuda eforturilor făcute pentru a avea investiţii de înaltă performanţă, managementul spitalului nu a avut nicio viziune, nicio strategie, niciun plan de a atrage resurse umane calificate, chiar de la demararea investiţiilor, iar în ultimul an şi până în prezent, s-a observat o incoerenţă managerială din cauza căreia nu se pot pune în funcţiune investiţiile, a precizat sursa citată.

În acest sens, ministrul Sănătăţii a dispus conducerii spitalului să aplice prevederile legale privind scoaterea posturilor vacante la concurs şi să prezinte într-un termen cât mai scurt o strategie de atragere a specialiştilor pentru buna desfăşurare a actului medical.

Extinderea activităţii de chirurgie cardiacă pediatrică, pentru ca în România să fie operaţi cât mai mulţi copii şi astfel să fie salvate vieţi, este una dintre priorităţile şi preocupările MS, a mai spus ministrul.

Nicolăescu a mai spus că, prin protocolul semnat de curând cu o clinică de specialitate din Milano, patru echipe de medici şi asistenţi vor participa la un program de specializare în domeniul chirurgiei cardiace pediatrice. Acest lucru va permite începerea activităţii în secţia de chirurgie cardiacă pediatrică din cadrul Spitalului „Marie Curie” şi, pe termen lung, creşterea numărului de intervenţii care pot fi făcute în România.

Citeşte şi Nicolăescu: Vrem să înfiinţăm patru centre de chirurgie cardiacă pediatrică

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT