Ministrul Sănătăţii, anunţ important privind dozele de vaccin hexavalent

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat la Târgu Mureş că vineri au ajuns 225.000 de doze de vaccin hexavalent, care lipseşte de circa două luni şi că de luni va fi distribuit.
Filip Stan
15 iun. 2018, 17:56
Ministrul Sănătăţii, anunţ important privind dozele de vaccin hexavalent

„Astăzi au intrat 225.000 de doze şi de luni va fi distribuit. Noi avem un acord-cadru cu reluarea competiţiei anuale. Reluarea competiţiei a fost contestată de foarte multe ori, modificându-se procedurile Legii achiziţiilor; cred că lucrul acesta se va rezolva, dar în acest moment, a fost ultimul vaccin care trebuia să intre, hexavalent, 225.000 de doze”, a precizat ministrul Sorina Pintea, potrivit Agerpres.

Vaccinul hexavalent asigură imunitate împotriva hepatitei B, a tetanosului, difteriei, tusei convulsive, poliomielitei şi a pneumoniei cu haemophilus influenzae. El trebuie administrat sugarilor în trei tranşe – la două, patru şi 11 luni. Vaccinul se regăseşte în programul naţional de imunizare al Ministerului Sănătăţii, este achiziţionat de acesta şi distribuit medicilor de familie prin direcţiile de sănătate publică.

Ministerul Sănătăţii anunţase pe 6 iunie că până la sfârşitul lunii direcţiile de sănătate publică vor primi 225.000 de doze de vaccin hexavalent pentru a fi distribuite medicilor de familie.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT