Ministrul Sănătăţii: Asigurarea medicamentelor oncologice în spitale, unul din obiectivele mandatului meu

Noul ministru al Sănătăşii, Sorina Pintea, spune că Programul Naţional de Oncologie derulat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate trebuie extins pe mai multe paliere, chiar dacă este "destul de generos" şi că asigurarea medicamentelor oncologice în unităţile sanitare reprezintă unul din obiectivele mandatului său, astfel că va căuta soluţii pentru a stopa disfuncţionalităţile din aprovizionare, dar acest lucru va putea fi făcut "numai printr-o colaborare strânsă între autorităţile din sănătate, producători, distribuitori, pacienţi şi personal medical".
Filip Stan
04 feb. 2018, 15:37
Ministrul Sănătăţii: Asigurarea medicamentelor oncologice în spitale, unul din obiectivele mandatului meu

Ministrul Sănătăţii spune, într-un mesaj transmis de Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului, că Programul Naţional de Oncologie derulat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate trebuie îmbunătăţit, după o consultare prealabilă cu actorii implicaţi în această zonă.

Ea afirmă că prevenţia în oncolologie este foarte importantă şi aminteşte despre cele două programe derulate în acest an de Ministerul Sănătăţii privind depistarea precoce a cancerului de col uterin şi a cancerului de sân, programele de screening, în valoare de 68 milioane de euro, având finanţare din fonduri europene nerambursabile.

Sorina Pintea mai arată că, în premieră, pe parcursul a 5 ani, peste 30.000 de femei vor beneficia gratuit de servicii de screening prin testare mamografică, evaluări ecografice ale leziunilor mamare incipiente depistate, biopsierea şi confirmarea anatomopatologică a leziunilor suspecte şi preluarea în tratament a cazurilor confirmate cu leziuni mamare incipiente, jumătate dintre femeile care beneficiază de acest program fiind din categorii vulnerabile. De asemenea, peste 800.000 de femei cu vârsta cuprinsă între 24 – 64 ani urmează să beneficieze de servicii de depistare precoce (HPV şi Babeş Papanicolau), precum şi de triaj citologic (în cazul femeilor identificate cu teste HPV pozitive în screening), tratament şi reevaluarea periodică (follow-up) a pacientelor tratate pentru leziuni depistate şi vor fi fi finanţate şi achiziţii de echipamente, precum şi servicii de sprijin pentru femeile din grupuri vulnerabile (costuri de transport), mai susţine noul ministru al Sănătăţii.

Ea mai spune că Ministerul Sănătăţii va dezvolta prima reţea naţională de radioterapie în spitalele publice astfel încât să poată fi asigurat accesul pacienţilor la radioterapie în cele mai importante spitale publice din ţară, iar în cadrul acordului semnat cu Banca Mondială vor fi investite peste 250 milioane de euro pentru echiparea a cinci centre din ţară.

„Asigurarea medicamentelor oncologice în unităţile sanitare reprezintă unul din obiectivele mandatului meu. Vom căuta soluţii pentru a stopa disfuncţionalităţile din aprovizionare, dar acest lucru îl vom putea face numai printr-o colaborare strânsă şi un dialog permanent între autorităţile din Sănătate, producători, distribuitori, pacienţi şi personalul medical”, adaugă Pintea.

Cancerul este una dintre principalele cauze de deces în întreaga lume. Datele statistice arată că în prezent, 8,8 milioane de persoane mor din cauza cancerului în fiecare an în lume, iar consumul de tutun şi alcool, o dietă nesănătoasă, lipsa activităţii fizice sunt principalii factori de risc. Alţi factori sunt infecţiile cronice în urma hepatitei de tip B, de tip C şi unele cazuri de infecţii cu Papilloma Virus (HPV).

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Legenda din fotbal care a făcut cea mai tare declarație despre Giorgia Meloni. Cuvintele cu care i-a uimit pe toți
Capital.ro
Se folosesc de Călin Georgescu. O nouă înșelătorie profită de fostul candidat. Oamenii cad imediat în plasă
Playtech.ro
Ce pensie primeşti după 40 de ani de muncă: modalitate simplă de calcul în funcţie de salariu Social
Adevarul
Raportul CSAT despre anularea alegerilor din 2024 ajunge în Parlament. Ce spune despre Rusia și campania lui Călin Georgescu
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Jurnalista Simona Popescu s-a stins din viață! Aceasta a pierdut lupta cu o boală nemiloasă, la doar 59 de ani
iamsport.ro
Reacție furioasă în emisiunea lui Radu Naum: ”Avem nevoie de un Recorder în fotbalul românesc”
MediaFlux
Pensionarii din România care vor primi bani în plus de anul viitor. Ministrul Muncii, Florin Manole, a confirmat
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde