Ministrul Sănătăţii: În acest moment nu se poate vorbi despre o epidemie de gripă,este doar o circulaţie mai intensă a virusului gripal

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a spus, joi, într-o conferinţă de presă, că în acest moment nu se poate vorbi despre o epidemie de gripă, fiind "doar o circulaţie mai intensă a virusului gripal" şi focare locale, dar îmbolnăvirile se vor prelungi până în luna aprilie şi trebuie luate măsuri de siguranţă. Ea a precizat că medicii de familie au în stoc 135.884 de doze de vaccin antigripal.
Alina Costache
08 feb. 2018, 11:38
Ministrul Sănătăţii: În acest moment nu se poate vorbi despre o epidemie de gripă,este doar o circulaţie mai intensă a virusului gripal

„În acest moment nu putem spune că în România avem o epidemie de gripă. Avem doar o circulaţie mai intensă a virusului gripal. Avem 16 persoane decedate din cauza virusului gripal. Anul trecut, în aceeaşi perioadă erau 21 de persoane. Sezonul de gripă la noi s-a deschis mai târziu, dar nu avem epidemie, ci focare locale, la Iaşi, la Bucureşti. La Institutul Marius Nasta avem opt cazuri confirmate. Domnul profesor Străinu Cercel spunea că se va prelungi până în aprilie, deci trebuie să ne luăm măsurile de siguranţă. La cabinetele medicilor de familie avem în stoc 135.884 de vaccinuri”, a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

Ea a spus că până acum au fost vaccinate peste 800.000 de persoane, precizând că măsurile de protecţie sunt cele mai importante, fiind obligatorie carantina în unele spitale, iar acest lucru este decis de direcţiile de sănătate.

La întrebarea jurnaliştilot privind situaţii, de exemplu la Timişoara, unde nu există vaccin antigripal, Sorina Pintea a susţinut că sunt suficiente doze de vaccin şi că dacă se va ajunge în situaţia în care nu vor mai exista în anumite judeţe, vor fi trimise de la Bucureşti.

„Dacă nu se găsesc vaccinuri în farmaciile cu circuit închis, ni s-a spus de la Direcţia de Sănătate Publică că nu au fost comandate. Nu putem spune că, dacă nu avem în Bucureşti, nu avem în România. Luăm de la Bucureşti şi trimitem unde e nevoie”.

De asemenea, întrebată despre faptul că la Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş şi la Institutul Matei Balş din Capitală nu mai sunt locuri pentru internarea pacienţilor, ea a spus că nu ne putem împiedica de faptul că nu mai sunt locuri în spitalele de boli infecţioase: „Orice spital poate interna un pacient dacă nu mai sunt locuri în celelalte spitale pentru că există condiţii de izolare, proceduri şi protocoale, circuite, deci nu ne putem împiedica de faptul că nu mai sunt locuri în spitalele de boli infecţioase”.

Şaisprezece persoane au murit din cauza gripei, în această iarnă, când la nivel naţional s-au înregistrat 543 de cazuri de gripă, conform informaţiilor furnizate, joi, de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT). Opt dintre decese au fost raportate în ultimele zece zile.

Citeşte şi Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, despre diminuarea salariilor din sistem: 3% dintre angajaţi vor avea probleme, dar nu mari

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce decizie a luat Filipe Coelho după ce Universitatea Craiova a devenit lider în SuperLiga! Exclusiv
Capital.ro
Ai lucrat cu jumătate de normă? Când un an de muncă part-time înseamnă un an la pensie și când se calculează diferit
Playtech.ro
Un indicator de viteză este acoperit de crengi sau întors. Poți contesta amenda primită de la radar?
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
ANAF vizează din nou persoanele fizice! Românii pot primi decizii de impunere din oficiu
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT