Ministrul Sănătăţii: Salariile de la Agenţia Europeană a Medicamentului ar diminua exodul specialiştilor

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a anunţat că urmează să depună candidatura României pentru Agenţia Europeană a Medicamentului, care, din cauza Brexit-ului, nu mai poate rămâne în Marea Britanie. Instituţia ar urma să ajute la păstrarea specialiştilor în ţară.
Filip Stan
13 mai 2017, 07:57
Ministrul Sănătăţii: Salariile de la Agenţia Europeană a Medicamentului ar diminua exodul specialiştilor

„Pregătim candidatura României pentru relocarea Agenţiei Europene a Medicamentului din Marea Britanie. Există o rezoluţie mai veche a Comisiei Europene care spune că au prioritate pentru crearea de agenţii noi statele care nu au nicio astfel de agenţie pe teritoriul lor, iar noi suntem una dintre aceste ţări. Practic sunt multe candidaturi, 23 de ţări şi-au exprimat intenţia de a candida, iar Comisia Europeană va stabili nişte criterii şi se va face o listă scurtă a acelora care îndeplinesc aceste criterii. Şi dacă ne vom afla şi noi pe această listă scurtă, vom solicita altor ţări europene să ne susţină pentru Agenţia Europeană a Medicamentului să poată fi relocată în România. Secretariatul General al Guvernului a identificat deja spaţiu pentru această agenţie şi urmează să ni se transmită şi oficial acest lucru”, a declarat Florian Bodog, potrivit Mediafax.

Ministrul Sănătăţii spune că o astfel de instituţie ar aduce avantaje pentru sistemul de sănătate din România.

„Pentru România, ar fi un motiv de mândrie naţională, ar însemna locuri de muncă pentru personalul medical, farmaceutic, pentru personalul tehnic. România este un climat bun şi pentru angajaţii străini care ar urma să se reloce aici datorită chiriilor scăzute, costului vieţii scăzut şi siguranţa este un element pe care noi l-am subliniat întotdeauna pentru că nu au fost atacuri teroriste. Avem personal calificat în acest domeniu, absolvenţi de medicină şi farmacie, iar salariile de nivel european ar putea diminua exodul specialiştilor. Există şi posibilitatea să facem o candidatură comună cu Bulgaria pentru această Agenţie şi când va apărea lista, va trebui să ne căutăm susţinători din Europa”, a explicat Florian Bodog.

Agenţia Europeană a Medicamentului autorizează toate medicamentele care se comercializează pe teritoriul Europei.

Şi premierul Sorin Grindeanu a pledat, joi, la întâlnirea cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, pentru relocarea la Bucureşti a Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA), intenţia României de a-şi depune candidatura în acest sens fiind deja exprimată oficial printr-un memorandum.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat zilele trecute că a cerut oficial Uniunii Europene să reloce agenţia în România. El a arătat că, din punct de vedere logistic şi instituţional-administrativ, ţara noastră are toate datele şi este pregătită pentru această atribuire.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Momente dramatice pentru Ștefan Baiaram: tatăl său a făcut dublu infarct şi se află în stare critică!
Capital.ro
BVB a pierdut aproape 24,5 miliarde de lei într-o singură săptămână. Ce companii au înregistrat cele mai mari scăderi
Playtech.ro
Ce faci dacă un moștenitor nu vrea să vină la notar. Soluția legală pentru ca o casă să nu rămână blocată ani întregi
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
MediaFlux
Răsturnare de situația în cazul lui Bruce Willis. Familia lui îi va dona creierul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT