Ministrul Sorin Cîmpeanu, lămuriri despre haosul de la începutul anului şcolar: Toţi elevii vor avea manuale

Anul şcolar începe cu noi scandaluri. După ce structura anului şcolar a fost schimbată peste noapte, peste 10.000 de români riscă să piardă avansurile plătite pentru concediile din străinătate, acuză agenţiile de turism. În plus, mii de elevi încep anul şcolar cu manuale vechi. Într-o intervenţie la România TV, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a dat asigurări că toate deciziile au fost luate în urma unor consultări atât cu elevii şi profesorii, cât şi cu sindicatele din învăţământ.
Iulian Tudor
13 sept. 2015, 12:20
Ministrul Sorin Cîmpeanu, lămuriri despre haosul de la începutul anului şcolar: Toţi elevii vor avea manuale

Întrebat de jurnaliştii România TV de ce a decis atât de târziu schimbarea structurii noului an şcolar, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a precizat că „nu este târziu”, având în vedere că decizia a fost luată „înainte de începerea anului şcolar”.

„În primul rând, nu este târziu, este înainte de începerea anului şcolar. În al doilea rând, nu poţi să consulţi întreaga societate şi să răspunzi şi foarte rapid. Am iniţiat un sondaj de opinie care a arătat că 61% dintre părinţi nu vor să se înceapă anul şcolar mai devreme. Odată stabilit acest lucru, am pus în balanţă mai multe elemente, punctul de vedere al profesorilor şi elevilor pentru că ei sunt beneficiarii primari ai educaţiei. Dacă am stabilit data de începere a anului viitor în 15 septembrie, s-a creat spaţiul necesar pentru a rezolva o altă solicitare imperativă, venită de la elevi şi profesori, anume aceea de a nu finaliza vacanţa de iarnă în 3 ianuarie. Am stabilit că vacanţa se va termina în data de 10 ianuarie. Nu putem să începem şcoala mai târziu şi să o terminăm mai devreme. Asta ar însemna să diminuăm numărul de cursuri. În toată Europa, cu două excepţii, numărul zilelor de cursuri se situează între 190 şi 200. Nu putem să ne aşteptăm la o educaţie eficientă, de calitate, micşorând numărul de cursuri. Orice decizie se ia în urma unor consultări. Consultările durează”, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu.

Citeşte şi REACŢIA elevilor la decizia privind terminarea cursurilor şcolare pe 24 iunie

Ministrul Educaţiei a vorbit si despre problema manualelor vechi.

„Cele de clasa a IV-a nu puteau fi înlocuite pentru că programa şcolară nouă intră abia în 2016-2017. La clasa a III-a şi la celelalte clase, toţi elevii vor avea manuale. După preluarea mandatului în data de 13 ianuarie 2015, am publicat in Monitorul Oficial programa şcolară pentru clasa a III-a. Trebuiau lăsate 6 luni pentru depunerea ofertelor… Din păcate, atâta vreme cât manualul şcolar va fi privit ca un bun de oricare altă natură şi nu ca un bun naţional, această problemă nu va fi rezolvată. În acest an, toţi elevii vor avea manuale. Când am lansat licitaţia pentru 126 manuale, s-au prezentat doar pentru 23 de manuale ofertanţi, dintre care patru au avut oferte neconforme. Până nu schimbăm legislaţia pentru a reglementa manualul şcolar, această problemă nu va fi rezolvată. Vom iniţia o lege care să reglementeze manualul şcolar, aşa cum este privit şi în alte ţări. Este primul an când am reuşit să alocăm o sumă pentru achiziţia manualelor cel puţin la nivelul disciplinelor de Bacalaureat pentru elevii de clasa a XI-a şi a XII-a„, a explicat, la România TV, ministrul Educaţiei.

Citeşte şi CALENDAR AN ŞCOLAR 2015-2016: Când se dau Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
FCSB, amical de gală în pauza competițională! “E deja stabilit”
Capital.ro
Pensionarea anticipată, condiții mai stricte în România. Ce vechime trebuie să aibă românii și cât pot pierde din pensie
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Dilema unui român cu rate de 1.600 de euro pe lună, după un an fără serviciu. „Vinzi casa, plătești împrumutul și stai în chirie”
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Rusia, cereri șocante pentru Europa! Șase țări, unele membre NATO, afectateâ. Moldova, pe listă
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România