Ministrul Transporturilor a anunțat că orașul Buzău va fi conectat cu Autostrada A7: ”Drumul de legătură va fi realizat în parteneriat cu autorităţile locale”

Sorin Grindeanu a anunțat că orașul Buzău va fi conectat la Autostrada Moldovei A7. Drumul de legătură va avea o lungime de aproximativ 9 kilometrii și va fi realizat în parteneriat cu autoritățile locale.
Alina Costache
06 sept. 2022, 12:45
Ministrul Transporturilor a anunțat că orașul Buzău va fi conectat cu Autostrada A7: ”Drumul de legătură va fi realizat în parteneriat cu autorităţile locale”

Orașul Buzău va fi conectat cu Autostrada A7, a anunțat, marți, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Drumul de legătură dintre Autostrada Moldovei și Municipiu va fi realizat în parteneriat cu autoritățile locale.

Citește și Autostrada Ploiești – Brașov ar putea avea un tunel subteran în zona orașelor Câmpina și Breaza

”Municipiul Buzău va fi conectat cu Autostrada A7! Drumul de legătură dintre Autostrada Moldovei şi Municipiu va fi realizat în parteneriat cu autorităţile locale! CNAIR și Primăria Municipiului Buzău au semnat astăzi un Protocol de Colaborare pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate necesar construirii a trei tronsoane ale acestui drum”, a anunțat Sorin Grindeanu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Drumul de legătură dintre A7 și Municipiul Buzău va avea o lungime de aproximativ 9 kilometri, a transmis ministrul Transporturilor.

„Prin document se stabilește inclusiv contribuția financiară a fiecărei părți pentru finanțarea Contractului necesar Studiului de Fezabilitate destinat tronsoanelor 2, 3 și 4 ale acestui proiect.

Începând de astăzi, CNAIR și Primăria Municipiului Buzău pot începe demersurile pentru elaborarea documentației tehnico-economice necesare derulării. Contractul este finanțat prin POIM 2014-2020.

Ulterior, proiectarea și execuția Drumului de legătură dintre A7 și Municipiul Buzău, cu o lungime de aproximativ 9 km, vor putea fi finanțate prin POT 2021-2027. Protocolul semnat astăzi este cel de al 40-lea document semnat cu autoritățile locale, de când am preluat mandatul de ministru al Transporturilor și Infrastructurii”, a mai precizat ministrul Transporturilor.

Marți a fost semnat un protocol între Primăria Buzău și CNAIR pentru drumul de legătură între municipiu și A7 în prezența lui Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu și a șefului CNAIR, Cristian Pistol.

Citește și Câţi kilometri de autostradă ar putea avea România în 2023: „Dacă nu se vor întâmpla aceste lucruri, nu vor fi deschise. Următoarele trei luni şi jumătate sunt critice”