Mircea Badea, atac dur la adresa lui Dan Negru. „Să creadă lumea că el este cult. Nu e, în opinia mea, deloc!”

12 03. 2024, 18:27

Mircea Badea, atac dur la adresa lui Dan Negru. Realizatorul TV de la Antena 3 acuză că media din România preia orice intervenție a lui Dan Negru fără a analiza conținutul în profunzime.

„Eu am că văzut așa-zisa presă, media din România, tot preia orice râgâie Dan Negru când mai citește el câte-o filă din aia de calendar și mai dă câte-un citat care se potrivește ca nuca-n gard ca să creadă lumea că el este cult. Nu e, în opinia mea, deloc. Încearcă să pară, face eforturi și unii îl cred. Ok! Mi-a trimis și mie cineva un filmuleț făcut de Dan Negru. E pe Youtube. A fost Dan Negru în Dublin, capitala Irlandei. Ne spune de vreo patru ori asta că poate nu am înțeles bine nici din prima, nici din a doua, nici din a treia. Ne spune de vreo patru ori asta! Filmulețul durează trei minute și ceva. E un supliciu. Pentru o minimă circumvoluțiune, filmul e un supliciu. Ne minunăm puțin de această mare conștiință națională și valoare intelectualo-culturală a țărișoarei și anume, Dan Negru”, a spus Mircea Badea.

Citeşte şi: Andreea Tonciu a ieșit la atac! Ce părere are despre divele din showbiz: „Vă dau clasă din orice poziție”

Filmulețul discutat prezenta o biserică din Dublin transformată în restaurant.  Mircea Badea nu a fost impresionat de acest videoclip pe care l-a criticat în cadrul emisiunii „În gura presei”, fiind vizibil deranjat de accentul lui Dan Negru și de faptul că acesta a repetat anumite informații.

Ulterior, a început să îl imite pe Dan Negru. „Biserica asta transformată în restaurant e în Dublin, în centrul Dublinului, capitala Irlandei. E o biserică veche, 1700. Uite orga! Transformată în restaurant. O biserică transformată în restaurant. Restaurant, ornament, armament, kent, te-am închis. Fazan. Restaurant. Poate că și eu mă transform în restaurant. Ia uitați-vă! Mese, mâncare, biserica asta transformată în restaurant. Doamne, mi s-a scorojit creierul și creierul meu cred că e un restaurant. Trecem mai departe la restaurant. Cum dracului nu sunt eu miliardar pe planeta asta transformată în restaurant? Vai de capul nostru! Nu există așa ceva pe planeta Pământ”, a mai spus Mircea Badea.

Citeşte şi: Oana Ciocan, atacată de Faimoşi din cauza relaţiei cu Jador. „Nu sunteţi familia mea, nu mă cunoaşteţi suficient”