Mircea Băsescu, a 16-a încercare de a ieşi din arest

Mircea Băsescu încearcă pentru a 16-a oară să iasă din arest. Miercuri se judecă o nouă contestaţie făcută de fratele preşedintelui la arestarea preventivă. Magistraţii de la Tribunalul Constanţa i-au prelungit, luni, mandatul.
Iulian Tudor
10 sept. 2014, 06:25
Mircea Băsescu, a 16-a încercare de a ieşi din arest

Magistraţii Tribunalului Constanţa au decis, luni, ca Mircea Băsescu să rămână în arest preventiv. Aceeaşi decizie a fost luată şi împotriva lui Marian Căpăţână.

La sfârşitul săptămânii trecute, magistraţii Curţii de Apel Constanţa au respins contestaţia formulată de Mircea Băsescu împotriva deciziei judecătorilor Tribunalului prin care i s-a respins înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu, acesta rămânând în spatele gratiilor.

Judecătorii constănţeni au respins, până în prezent, toate solicitările formulate de Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână pentru înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu sau cu eliberarea sub control judiciar.

Mircea Băsescu a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv de procurorii DNA pentru trafic de influenţă, după ce ar fi primit 250.000 de euro de la membrii familiei interlopului Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. În acelaşi dosar a fost deferit justiţiei şi Marian Căpăţână, pentru complicitate la trafic de influenţă.

Cei doi au fost arestaţi preventiv pe 20 iunie în urma deciziei Tribunalului Bucureşti, după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice mai multe înregistrări în care fratele preşedintelui recunoştea că a primit bani.

Potrivit DNA, la începutul anului 2011, după ce faţă de Sandu Anghel s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, fiul acestuia, Florin Anghel, i-a remis lui Mircea Băsescu suma de 250.000 de euro, prin intermediul lui Căpăţână, în schimbul promisiunii acestuia că va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea cauzei referitoare la infracţiunea săvârşită de tatăl denunţătorului şi a altor cereri incidente în respectiva cauză.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Cristi Chivu, căzut după Milan – Inter 3-1. „De ce aceste atacuri? Parcă asta așteaptă toți!”. Culisele derby-ului
Capital.ro
Porcul de Crăciun se rezervă din toamnă! Cât a ajuns să coste în 2026? Românii îl cumpără în rate
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Reacția familiei unui tânăr crescut în Japonia care s-a mutat în București: „Acolo sunt vampiri? E sigur pe stradă? Trenurile întârzie trei ore”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Pintilii bănuiește că un jucător de 37 de ani va semna cu FCSB în această iarnă: ”Face diferența!”
MediaFlux
Au fost anunțate primele ninsori în București. Data la care Capitala va fi acoperită de zăpadă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT