MIRCEA BĂSESCU A IEŞIT DIN ÎNCHISOARE. Magistraţii au decis eliberarea fratelui preşedintelui

Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, a ieşit din închisoare. Judecătorii Curţii de Apel Constanţa au decis eliberarea lui Mircea Băsescu şi înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu, informează România TV. Miercuri după-amiază, Mircea Băsescu a ajuns la Constanţa, unde l-a aşteptat familia.
Ionela Marcu
26 nov. 2014, 10:45
MIRCEA BĂSESCU A IEŞIT DIN ÎNCHISOARE. Magistraţii au decis eliberarea fratelui preşedintelui

Mircea Basescu a fost eliberat din arest, în urma deciziei Curţii de Apel Constanţa. Fratele preşedintelui a părăsit arestul cu puţin înainte de ora 15.00, însoţit de avocatul său, fără a face însă vreo declaraţie presei. 

Mircea Băsescu a scăpat de arestul preventiv cu o zi înainte să împlinească 61 de ani, după ce timp de cinci luni a mai încercat să iasă din arest de 20 de ori.

Puţin înainte de ora 18.00, Mircea Băsescu a ajuns acasă la Constanţa. După doar câteva minute, la locuinţa fratelui preşedintelui au venit şi poliţiştii.

„S-a încheiat un proces verbal. Eu doar am asistat la încheierea acestui proces verbal prin care s-au adus la cunoştinţă măsurile dispuse de instanţă. Nu are voie să părăsească domiciliul, nu are voie să ia legătura cu celălalt coinculpat, cu martorii din dosar”, a declarat avocatul lui Mircea Băsescu.

Fratele preşedintelui Traian Băsescu, judecat în dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Bercea Mondial şi aflat în arest preventiv din 20 iunie, va fi judecat în arest la domiciliu, a decis, miercuri, Curtea de Apel Constanţa. 

Aceeaşi hotărâre a fost luată de judecători şi referitor la solicitarea lui Marian Căpăţână de a fi arestat la domiciliu. Deciziile magistraţilor constănţeni pot fi atacate în 48 de ore de la pronunţare la Curtea de Apel.

Pe 20 noiembrie, magistraţii Tribunalului Constanţa respingeau cererea lui Mircea Băsescu de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea a arestului la domiciliu, fratele şefului statului rămânând în continuare în spatele gratiilor.

Mircea Băsescu se află în arestul Poliţiei Capitalei, în timp ce Marian Căpăţînă este încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă.

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au făcut mai multe solicitări pentru a fi judecaţi sub control judiciar sau în arest la domiciliu, de fiecare dată cererile acestora fiind respinse de instanţă. 

Pe 14 noiembrie, Tribunalul Constanţa a judecat primul termen în procesul în care fratele şefului statului, Mircea Băsescu, şi Marian Căpăţână au fost trimişi în judecată pentru trafic de influenţă şi, respectiv, complicitate la trafic de influenţă.

Mircea Băsescu a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv de procurorii DNA pentru trafic de influenţă, după ce ar fi primit 250.000 de euro de la membrii familiei interlopului Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. În acelaşi dosar a fost deferit justiţiei şi Marian Căpăţână pentru complicitate la trafic de influenţă. Cei doi au fost arestaţi preventiv pe 20 iunie în urma deciziei Tribunalului Bucureşti, după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice mai multe înregistrări în care fratele preşedintelui recunoştea că a primit bani.

Potrivit DNA, la începutul anului 2011, după ce faţă de Sandu Anghel s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, fiul acestuia, Florin Anghel, i-a remis lui Mircea Băsescu suma de 250.000 de euro, prin intermediul lui Căpăţână, în schimbul promisiunii acestuia că va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea cauzei referitoare la infracţiunea săvârşită de tatăl denunţătorului şi a altor cereri incidente în respectiva cauză.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Cât costă înmatricularea unei mașini din străinătate în 2026. Toate taxele pe care trebuie să le cunoști
Capital.ro
Zile libere obligatorii pentru angajații din România. Ce prevede Codul muncii pentru finalul anului 2026. Amenzi de până la 10.000 de lei
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Anul în care studenții le-au spus „NU“ comuniștilor. Legătura dintre revolta tinerilor și Ceaușescu și Iliescu, explicată de un reputat istoric
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit tragic pentru un tânăr de 28 de ani, în apropiere de Caransebeș. A ajuns cu mașina pe sensul opus și s-a lovit de un TIR
iamsport.ro
A șters pe jos cu Marian Iancu în direct: ”A distrus Poli Timișoara, nu trebuie regretat de fani! S-a dus la pușcărie pentru manevre, a intrat în fotbal să apară la TV, nu pentru club”
MediaFlux
Românii vor putea plăti cu cardul și în caz de blackout. Va fi introdus un sistem offline
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT