MIRCEA BĂSESCU, înapoi de la Constanţa la Bucureşti. Judecătorii decid ACUM dacă rămâne sau nu în AREST

Tribunalul Bucureşti a decis marţi că nu mai are competenţa să judece cererea de revocare a măsurii arestării preventive depusă de Mircea Băsescu, cauza fiind trimisă la Tribunalul Constanţa. Miercuri, această instanţă va judeca dacă menţine sau nu măsura arestului preventiv, iar Mircea Băsescu a fost dus cu duba de la Bucureşti la Constanţa, unde a ajuns puţin după ora 8.30.
Alina Costache
16 iul. 2014, 04:05
MIRCEA BĂSESCU, înapoi de la Constanţa la Bucureşti. Judecătorii decid ACUM dacă rămâne sau nu în AREST

UPDATE: Şedinţa de judecată. S-a încheiat Mircea Băsescu a părăsit tribunalul şi va fi adus înapoi la Bucureşti, în arestul Poliţiei Capitalei. Judecătorii decid în aceste momente dacă fratele preşedintelui rămâne sau nu în arest.

Avocatul lui Mircea Băsescu spune că măsura arestului preventiv a fost contestata în baza faptului că înregistrările aduse ca probe nu sunt confirmate drept autentice: „Acele înregistrări nu sunt autentice, sunt colaje. Nu sunt copii fidele. Nu există originalul, iar în expertiză scrie că nu sunt originale”.

„Nicio probă nu stă în picioare pentru asemenea acuzaţii, deci nu avem probe pentru trafic de influenţă. N-au fost puse la dispoziţie nici aparatele cu care s-au făcut înregistrările şi acestea nu au putut fi expertizate”, a subliniat avocatul.

Apărătorul lui Mircea Băsescu a mai afirmat că este posibil să fie contestate actele de urmărire penală şi să fie cerută retrimiterea dosarului la DNA.

Magistraţii constănţeni au rămas în pronunţare faţă de cererile formulate de Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână de înlocuire a arestului preventiv cu măsura controlului judiciar.

După două ore de audieri în prezenţa avocaţilor, la Tribunalul Constanţa, în şedinţa de Cameră preliminară, Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână, ambii trimişi în judecată de DNA Bucureşti pentru trafic de influenţă şi complicitate la această infracţiune, au plecat către Bucureşti, împreună, fiind transportaţi cu aceeaşi dubă a poliţiei.

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost trimişi în judecată luni în baza rechizitoriului întocmit de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru trafic de influenţă şi complicitate la această infracţiune.

Tribunalul Bucureşti a decis marţi că nu mai are competenţa să judece cererea de revocare a măsurii arestării preventive depusă de Mircea Băsescu, cauza fiind trimisă la Tribunalul Constanţa.

UPDATE: Duba care l-a transportat pe Mircea Băsescu de la Bucureşti la Constanţa a ajuns miercuri dimineaţă în garajul subteran al tribunalului, instanţa urmând să judece, în şedinţa programată pentru ora 10.00, cererea sa de revocare a măsurii arestării preventive.

În acelaşi mijloc de transport s-a aflat şi Marian Căpăţână, coinculpat, pentru complicitate la trafic de influenţă, în aceeaşi cauză alături de Mircea Băsescu.

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost trimişi în judecată luni în baza rechizitoriului întocmit de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru trafic de influenţă şi complicitate la această infracţiune.

Mircea Basescu află miercuri dacă va fi cercetat în libertate. Tribunalul Bucureşti şi-a declinat competenţa în acest caz, după ce dosarul în care Mircea Băsescu este acuzat de trafic de influenţă a fost trimisă spre judecare la instanţa din Constanţa. Fratele preşedintelui Traian Băsescu a ajuns la Tribunalul Constanţa puţin după ora 8.30. Cum la poarta pe unde sunt băgaţi în incintă deţinuţii se afla o armată de jurnalişti, poliţiştii au vrut să îl bage pe Mircea Băsescu în tribunal printr-un garaj. Duba era însă prea înaltă pentru a intra pe uşa garajului, astfel că presa nu a putut fi împiedicată să filmeze momentul scoaterii fratelui preşedintelui din maşina cu care a fost dus la Constanţa.

Luni, Mircea Băsescu a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru trafic de influenţă, procurorii susţinând că acesta a cerut mari sume de bani de la membrii familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. În acelaşi dosar a fost deferit justiţiei şi Marian Căpăţână, pentru complicitate la trafic de influenţă.

Potrivit DNA, la începutul anului 2011, după ce faţă de Sandu Anghel s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, i-a remis lui Mircea Băsescu suma de 250.000 de euro, prin intermediul lui Căpăţână, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea cauzei referitoare la infracţiunea săvârşită de tatăl denunţătorului şi a altor cereri incidente în respectiva cauză.

‘Inculpatul Mircea Băsescu a lăsat să se creadă că are influenţă asupra magistraţilor şi poate obţine o situaţie favorabilă pentru tatăl denunţătorului: fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate. Ulterior, pentru că tatăl denunţătorului nu a fost pus în libertate, denunţătorul i-a remis şi suma de 350.000 de euro inculpatului Căpăţână în acelaşi scop. Intervalul de timp în care denunţătorul a remis sumele de bani inculpatului Căpăţână este cuprins între datele de 20.02.2011 (data luării măsurii arestării preventive faţă de tatăl denunţătorului) şi 22.02.2012 (data pronunţării hotărârii de condamnare la instanţa de fond)’, se spune în comunicat.

Sursa citată precizează că, din suma totală de 600.000 de euro remisă lui Marian Căpăţână, fratele preşedintelui a primit 250.000 de euro.

‘Pentru faptul că a mijlocit remiterea banilor, Marian Căpăţână şi-a însuşit suma de 350.000 de euro din totalul de 600.000 de euro primiţi de la denunţător. După pronunţarea hotărârii de condamnare din 22 februarie 2012, având în vedere durata pedepselor cu închisoarea aplicate, mult mai mari decât pedepsele promise de Mircea Băsescu, denunţătorul şi membrii familiei sale au pretins restituirea banilor daţi inculpaţilor. În acest sens, până la 26 februarie 2012, Mircea Băsescu a restituit suma de 280.000 de dolari. Ulterior, au mai fost restituite diferite alte sume de către Marian Căpăţână’, susţin procurorii.

DNA precizează că, deşi cei doi au restituit o parte din banii primiţi, aceştia l-au asigurat în continuare pe Florin Anghel că vor continua demersurile, respectiv folosirea influenţei în vederea obţinerii unei hotărâri favorabile, inclusiv prin strămutarea dosarului de la Curtea de Apel Craiova.

În 28 februarie 2012, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrată cererea de strămutare a cauzei de la Curtea de Apel Craiova, cerere formulată de către Sandu Anghel. La 21 martie 2012 s-a respins cererea de suspendare a judecării cauzei şi s-a acordat un nou termen, 25 aprilie 2012, când s-a dispus respingerea cererii de strămutare.

În cauză a fost instituită măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea lui Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână.

Mircea Băsescu a fost arestat, alături de Marian Căpăţână, în 20 iunie în urma deciziei Tribunalului Bucureşti. 

DailyBusiness
SUA au elaborat un plan de pace care prevede ca Ucraina să renunțe la anumite teritorii și la o parte din armament
Spynews
Piept de pui popcorn. Rețeta simplă și delicioasă a lui Chef Horia Manea
Fanatik.ro
Analiștii Fanatik au făcut deja primul 11 al României pentru barajul din martie 2026. Marea surpriză de la mijloc vine de la Craiova!
Capital.ro
EXCLUSIV. Cometa politică Călin Georgescu. Dan Andronic a aflat de ce s-a prăbușit complet: Asta e concluzia tristă
Playtech.ro
Pe ce post și în ce zi poți vedea „Singur acasă” la TV în 2025. Cine difuzează anul acesta filmul cu micuțul Kevin
Adevarul
„Trebuie dați afară cei angajați pe pile” - Un economist explică cum ar trebui aplicată reducerea cu 10% a anvelopei salariale la bugetari
Mama fetiței de 2 ani care a murit la stomatolog, gest sfâșietor după ce nu a putut participa la înmormântare. Durere de nesuportat pentru cei doi părinți
Economica.net
Un nou magazin cu preţuri mici se deschide. 1.500 de produse sub 5 lei
kanald.ro
O mamă și fiul de 8 ani au fost găsiți fără suflare la câteva ore distanță, în locuri diferite. Primele ipoteze luate în calcul de anchetatori
iamsport.ro
Ladislau Bölöni îi bate obrazul premierului Ilie Bolojan: 'Eu așa am auzit'
MediaFlux
Prima reacție a lui Zelenski la planul secret negociat de Trump cu Rusia
stirilekanald.ro
Anunț de ultim moment pentru români! Breaking news
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume