MIRCEA BEURAN, fost ministru al Sănătăţii, bolnav de gripă porcină: „Am fost la graniţa terapiei intensive”

Profesorul doctor Mircea Beuran, unul dintre cel mai cunoscuţi medici români, a fost internat din cauza gripei porcine. Fost ministru al Sănătăţii, Beuran a declarat pentru România TV că, la început, a crezut că este o gripă banală, însă ajuns la Matei Balş, a aflat că este "o gripă serioasă". 
Iulian Tudor
30 apr. 2015, 14:04
MIRCEA BEURAN, fost ministru al Sănătăţii, bolnav de gripă porcină:

Profesorul doctor Mircea Beuran a fost bolnav de gripă porcină cu ceva timp în urmă şi i-au trebuit 3 săptămâni pentru a se vindeca, timp în care medicaţia i-a fost schimbată de două ori. 

Citeşte şi AUTORITĂŢILE ÎN ALERTĂ! Gripă aviară, în apropiere de graniţa cu România

„Am făcut o gripă, colegii de la Institutul de  Boli Infecţioase Matei Balş au diagnosticat că este un virus din familia gripelor porcine.  Am încput ca orice bolnav de gripă, cu lucruri mai simple, cu nişte antigripale, care în primele 48 de ore nu au avut efectul scontat, dimpotrivă, starea generală s-a alterat foarte mult. Am apelat la domnul profesor Adrian Streinu Cercel şi la doctorul Sorin Petrea, ambii de la Matei Balş, pentru că mi se părea nefiresc să reacţionez aşa după o banală gripă. Au diagnosticat foarte repede virusul şi m-au avertizat că nu este de glumă, că va fi o gripă mai serioasă. Am început tratamentul oferit de ei. Starea generală în primele 24 de ore nu s-a ameliorat, dimpotrivă, starea generală s-a agravat, febră mare, transpiraţii… Am luat-o de la început, cu consult, cu reexaminare, cu totul, au schimbat tratamentul, după care iar 24 de ore lucrurile nu au fost foarte satisfăcătoare şi au recombinat tipul de antivirale cu antibiotice, pentru că între timp se dezvoltase şi o bronhopneumonie. A fost nevoie de aproape  3 săptămâni de terapie continuă, (…) Am fost la graniţa terapiei intensive„, a declarat Mircea Beuran pentru România TV.  

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Olimpiu Moruţan suferă de alergie la ambrozie, care afectează milioane de români: „Dorm foarte greu! Este dificil”
Capital.ro
Primești bani ca să călătorești prin Europa timp de 8 săptămâni. Ce trebuie să facă persoana aleasă
Playtech.ro
Românii cheltuie mai puțin pentru servicii. Domeniile în care încasările au scăzut cel mai mult în 2026
Adevarul
Marea ipocrizie de la Evaluarea Națională: de ce preferăm note umflate în locul unei testări reale
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
A spus care ar fi motivul real pentru care Baiaram nu a plecat încă de la Craiova: ”Asta e de fapt povestea!”
MediaFlux
Războiul merdenelelor vs. croissante continuă, chiar dacă La Mița Biciclista și Edmond Niculușcă și-au pus cenușă în cap și și-au cerut, târziu, scuze. Nea Mihai a dat lovitura, în timp ce primarul Ciucu s-a băgat și el în seamă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat