Mircea Dumitru vrea revenirea la legea dublei specializări pentru a rezolva criza profesorilor în universităţi

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Mircea Dumitru, a declarat, luni, la Cluj, că o soluţie pentru a rezolva o viitoare criză a profesorilor în mediul universitar ar fi revenirea la legea dublei specializări.
Ionela Marcu
07 nov. 2016, 18:29
Mircea Dumitru vrea revenirea la legea dublei specializări pentru a rezolva criza profesorilor în universităţi

„Vom propune unele modificări tehnice, nu politice, la Legea Educaţiei. Am constatat că una dintre problemele pe care le avem acum şi care se va acutiza în viitor va fi lipsa profesorilor. De foarte mulţi ani am mers pe formula de monospecializare la licenţă. În universităţile, româneşti regula era ca la licenţă să ai dublă specializare, matematică şi fizică, biologie şi chimie, pentru a avea la nivel de gimnaziu o forţă de muncă calificată pentru asigurarea normei didactice. Una dintre măsuri pe care o propunem în OUG este acceptarea pentru universităţi a dublelor specializări la nivelul licenţei. Cred că acestea vor răspunde nevoilor din sistem şi vom putea vorbi despre posibilitatea de a avea profesori mai bine formaţi”, a declarat ministrul.

El a mai explicat că, din experienţa sa profesională, a observat că cele mai bune manuale „sunt cele scrise în spaţiul anglo-saxon”.

„Sunt profesor de logică de foarte mulţi ani şi am putut să fac un studiu comparativ şi aş putea să vă spun, chiar gândindu-mă la modul cum sunt concepute manualele şi de culturile specifice din care provin autorii, spun absolut deschis, chiar dacă o să atrag iar anumite critici că cele mai bune manuale pe care le-am văzut întotdeauna au fost cele scrise în spaţiul anglo-saxon. Mă refer la cele din domeniul ştiinţific. Sunt manuale clare, manuale scrise pentru elevi, nu pentru profesori, nu pentru colegi, deci nu sunt scrise pentru ca autorul să arate cât este de bine pregătit şi cât de sofisticată este gândirea lui ştiinţifică. Manualul nu este singurul document didactic, nu este cheia, nu este pass-partout pentru toate problemele educaţiei, dar în lipsa unor manuale bune nu cred că vom putea dezvolta calitate în educaţie”, a mai spus Mircea Dumitru, citat de news.ro. 

Ministrul Educaţiei şi Cercetării a reluat ideea prezentată tot luni, la dezbaterea regională privind „Analfabetismul funcţional în România”, de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, precizând că mai mult de 40% dintre elevii români nu înţeleg un text pe care îl citesc, fiind analfabeţi funcţional.

„Realitatea este că mai mult de 40% dintre elevii din ţara noastră nu înţeleg un text pe care îl citesc la prima vedere. Să nu ne amăgim, nici nu prea citesc. De fapt, mai mult de prima sau a doua vedere nu prea există pentru unii. Elevii au dificultăţi să facă operaţii elementare, au dificultăţi să fixeze o noţiune şi să facă raporturi logice între idei, să înţeleagă concepte, au dificultăţi la nivelul unor competenţe de bază pe care şcoala ar trebui să le ofere indiferent de filieră, format şi profilul şcolii”, a explicat ministrul.

Potrivit studiului Centrului de Evaluare şi Analize Educaţionale, elevii de 15 ani ştiu să scrie, să citească sau să opereze calcule, dar nu înţeleg noţiunile învăţate. Cauzele acestui fenomen sunt diverse, iar multe au legătură cu modul în care sunt predate anumite materii în ciclul gimnazial şi liceal.

Studiul Centrului de Evaluare şi Analize Educaţionale a fost prezentat luni la dezbaterea regională privind „Analfabetismul funcţional în România”, care a avut loc la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, evenimentul fiind organizat în cadrul proiectului „România Educată”, derulat de către Departamentul de Educaţie şi Cercetare al Administraţiei Prezidenţiale.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Tavi Popescu s-a afișat cu un BMW de 175.000 de euro. Ce bolizi îți puteai cumpăra de pe eMAG de Black Friday 2026 cu aceiași bani
Capital.ro
Obligații pentru proprietarii apartamentelor nelocuite. Motivul pentru care nu pot scăpa de plata liftului, curățeniei sau reparațiilor la țevi
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Două capre au devenit atracția unui cartier din Tokyo după ce au fost aduse să „tundă iarba”
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Gigi Becali a dat ordin în fața întregii echipe de la FCSB! Ce a urmat
MediaFlux
Anunț important de la Casa de Pensii. Pensionarii își vor primi retroactiv drepturile în urma greșelilor produse Video
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT