Mircea Geoană: „Informaţiile pe care le avem indică riscul unei acţiuni militare a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. Nu ştiu încă dacă ordinul a fost dat sau nu”

Secretarul General adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat luni că din iformaţiile deţinute de membrii alianţei, un atac al Rusiei asupra Ucrainei ar fi iminent.
Filip Stan
21 feb. 2022, 21:48
Mircea Geoană:

Mircea Geoană spune că, în ciuda declaraţiilor Kremlinului, masarea forţelor ruseşti în prajma graniţei cu Ucraina se desfăşoară în acelaşi ritm rapid, amintind că o acţiune militară a Rusiei ar duce la o adevărată criză.

”Informaţiile pe care le avem indică riscul unei acţuni militrare a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei”, a spus Mircea Geoană, la Profit TV.

El a precizat că salută demersurile diplomatice din ultimele ore, afirmând că ”vor exista contacte între lideri importanţi ai Alianţei, diplomaţi ai ţărilor NATO şi a conglomeratului occidental, cu partea rusă”.

”Sperăm că Federaţia Rusă, în al doisprezecelea ceas, să înţeleagă că diplomaţia şi dialogul sunt preferabile conflictului şi tensiunii şi consecinţelor severe pe care Federaţia Rusă le va avea de suportat dacă decid să invadeze Ucraina”, a spus Geoană. Oficialul NATO a precizat că ”situaţia rămâne la fel de tensionată”.

Citeşte şi: SUA, despre invazia Rusiei: „Va fi un război dus contra poporului ucrainean pentru a-l zdrobi”

”Mobilizarea forţelor militare ruse rămâne la fel de masivă, în pofida declaraţiilor făcute la nivelul cel mai înalt de Federaţia Rusă. Nu observăm pe teren dezescaladare ci dimpotrivă, un set de acţiuni care indică un nivel de pregătire care seamănă cu ceva iminent. Nu ştiu încă dacă ordinul a fost dat sau nu, sperăm că nu a fost dat, pentru că asta ar reprezenta într-adevăr o criză severă, la care Ucraina va avea de suferit la fel ca şi Federaţia Rusă”, a mai spus Mircea Geoană.

Despre un summit eventual între liderul american şi liderul de la Kremlin, Mircea Geoană a spus că ”ar reprezenta evident  o excelentă ocazie de a găsi o soluţie diplomatică”, menţionând că ”aici nu e vorba de un dialog exclusiv SUA-Rusia.

”NATO este organizaţia indispensabilă, pentru că vorbim de securitatea europeană. Aşteptăm ca Rusia să revină la masa Consiliului NATO-Rusia, unde să discutăm despre propunerile noastre, care pot duce la dezescaladarea situaţiei”, a afirmat secretarul general adjunct al NATO.

Reprezentantul NATO a arătat că se gândeşte o continuare a întăririi posturii NATO pe tot flancul estic şi a explicat că, pentru România, ”faptul că este în NATO reprezintă o garanţie excepţională de securitate”.

Citeşte şi: Reţeaua de socializare „Truth Social”, lansată de Donald Trump, nu face faţă numărului mare de înscrieri din prima zi de la lansare

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce „vrăji” a făcut Nuno Campos la Dinamo? Dezvăluiri tari din interior: ce a schimbat radical față de Kopic
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT