UPDATE: Federaţia Turcă de Fotbal şi cluburile Galatasaray şi Beşiktaş au trasmis, duminică, mesaje de însănătoşire grabnică pentru selecţionerul Mircea Lucescu.
Lucescu a antrenat atât naţionala Turciei, cât şi marile echipe din Istanbul Galatasaray şi Beşiktaş. În plus, în urmă cu trei zile naţionala României a fost învinsă de Turcia, în deplasare, scor 1-0, în play-off-ul pentru Cupa Mondială.
“Însănătoşire grabnică, Mircea Lucescu
Am aflat cu mare tristeţe că antrenorul echipei naţionale a României, Mircea Lucescu, a fost transportat la spital după ce s-a simţit rău în timpul unei şedinţe cu echipa, înaintea meciului amical cu Slovacia.
Starea de sănătate a fostului nostru antrenor al echipei naţionale, pe care o urmărim cu atenţie, este stabilă, iar tratamentul său la spital continuă.
Îi transmitem urări de însănătoşire grabnică lui Mircea Lucescu, care a avut o contribuţie majoră pentru fotbalul turc atât la nivel de club, cât şi la nivel de echipă naţională, şi sperăm ca antrenorul român să-şi recapete sănătatea cât mai curând posibil”, a notat federaţia turcă în social media şi pe site-ul oficial.
Mesajele cluburilor Galatasaray şi Beşiktaş
GALATASARAY:
“Îi transmitem urări de însănătoşire grabnică antrenorului echipei naţionale a României şi fostului nostru antrenor, Mircea Lucescu, care a fost internat în spital după ce s-a simţit rău în timpul cantonamentului echipei naţionale, şi îi dorim să-şi recapete sănătatea cât mai curând posibil”.
BEŞIKTAŞ:
“Am aflat cu mare tristeţe că fostul nostru antrenor, Mircea Lucescu, s-a simţit rău în timpul antrenamentului echipei naţionale a României şi a fost transportat la spital.
Îi transmitem lui Mircea Lucescu urările noastre de însănătoşire grabnică şi îi dorim să se refacă repede”.
În timpul şedinţei tehnice premergătoare ultimului antrenament înaintea plecării spre Slovacia, selecţionerului Mircea Lucescu i s-a făcut rău. Lucescu se află la Spitalul Universitar, fiind supus investigaţiilor diagnostice şi intervenţiilor terapeutice necesare pentru stabilizarea ritmului cardiac.
UPDATE: Selecționerul echipei naționale de fotbal, Mircea Lucescu, va rămâne internat pentru monitorizare și tratament de specialitate la Spitalul Universitar de Urgență București, unde a fost adus duminică în urma unei tulburări ‘majore’ de ritm cardiac, a anunțat unitatea sanitară.
‘Pacientul a fost adus la Spitalul Universitar de Urgență București în urma unei tulburări majore de ritm cardiac, survenite în afara mediului spitalicesc. În prezent, pacientul se află sub îngrijirea echipelor medicale, fiind supus investigațiilor diagnostice și intervențiilor terapeutice necesare pentru stabilizarea ritmului cardiac. Pacientul va rămâne internat în Spitalul Universitar de Urgență București pentru monitorizare și tratament de specialitate’, se arată într-o informare transmisă de SUUB.
UPDATE: Selecţionerul Mircea Lucescu se află la Spitalul Universitar, fiind supus investigaţiilor diagnostice şi intervenţiilor terapeutice necesare pentru stabilizarea ritmului cardiac, anunţă frf.ro.
Echipa naţională va face deplasarea la Bratislava în această seară, fără Mircea Lucescu, deoarece acesta va rămâne internat pentru monitorizare şi tratament de specialitate. Atribuţiile pentru meciul cu Slovacia vor fi preluate de fostul internaţional Ionel Gane, antrenorul secund al primei reprezentative.
UPDATE. Conform Fanatik, pe banca naționalei de seniori a României, la meciul cu Slovacia, va sta Jerry Gane. Acesta îi va lua locul selecționerului la duelul de la Bratislava. Partida nu are o miză reală, întrucât ambele echipe au fost eliminate din barajul pentru calificarea la Campionatul Mondial de vara viitoare.
UPDATE: În timpul transportului către Spitalul Universitar de Urgență București, Mircea Lucescu chiar a glumit cu medicii din interiorul ambulanței. În contextul jocului ofensiv slab prestat de „tricolori” contra Turciei, în semifinala barajului pentru Campionatul Mondial, antrenorul în vârstă de 80 de ani le-a transmis cadrelor medicale că promptitudinea cu care s-au deplasat și cu care au intervenit îi face o variantă viabilă pentru atacul României: „Ce rapizi sunteţi! Aţi fi buni în atac”
Recomandarea fermă a medicilor pentru Mircea Lucescu a fost aceea de a nu face deplasarea în Slovacia, acolo unde „tricolorii” urmează să dispute un meci amical, care ar fi și ultima partidă a selecționerului pentru naționala de fotbal a României. Totuși, dacă el își va dori să facă acest lucru, doctorița i-a transmis că o va face pe proprie semnătură, deoarece are nevoie de odihnă și să se ferească de orice sursă de stres.
UPDATE: „Federația Română de Fotbal dorește să informeze publicul și reprezentanții mass-media cu privire la incidentul medical petrecut astăzi în cadrul cantonamentului echipei naționale a României.
În timpul ședinței tehnice premergătoare ultimului antrenament înaintea plecării spre Slovacia, selecționerului Mircea Lucescu i s-a făcut rău. Primele măsuri de asistență au fost luate imediat de către membrii staff-ului medical al echipei naționale, care i-au acordat primul ajutor la fața locului.
În urma apelului la serviciul de urgență 112, făcut de secundul Florin Constantinovici, două echipaje SMURD s-au deplasat de urgență la baza de pregătire. Intervenția promptă a personalului medical a permis stabilizarea rapidă a tehnicianului. Pulsul său a revenit la valori normale, însă selecționerul naționalei României a fost transportat la Spitalul Municipal, unde va fi supus unor serii de investigații. Cel care se va ocupa de situația sa va fi doctorul Cătălin Cîrstoiu.
În acest moment, starea selecționerului este stabilă. Cu toate acestea, conform protocoalelor medicale în vigoare și pentru a elimina orice risc, Mircea Lucescu a fost transportat la o unitate spitalicească din Capitală pentru investigații amănunțite și monitorizare de specialitate.
Vom reveni cu detalii suplimentare pe măsură ce vor apărea noi informații”
Mircea Lucescu a leșinat la antrenament. A fost dus cu ambulanța la spital direct din cantonament. Potrivit primelor informații disponibile, legendarul antrenor român s-ar fi simțit rău și chiar ar fi leșinat, moment în care s-a decis apelarea serviciilor de urgență.
Mircea Lucescu a stat pe banca naţionalei la meciul de baraj pierdut în Turcia. Decizia a fost luată în urma evaluărilor medicale recente şi a discuţiilor purtate între conducerea FRF şi selecţioner. În urma acestor consultări, Mircea Lucescu a confirmat că starea sa de sănătate îi permite să îşi îndeplinească atribuţiile la cel mai înalt nivel şi să fie alături de jucători la partidele decisive din această primăvară.
Avizul medical de la clinica de la Bruxelles confirmă faptul că Mircea Lucescu este apt pentru a îşi continua activitatea pe banca echipei naţionale.
“Ne bucurăm să mergem împreună cu domnul Lucescu până la capătul drumului pe care l-am început în toamna anului 2024. Experienţa domniei sale reprezintă un atu esenţial pentru echipă într-un moment atât de important. Avem încredere că România va reveni la Campionatul Mondial după 28 de ani”, a declarat Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal.
Mircea Lucescu a făcut mai multe investigaţii medicale în Belgia, în ultimele zile, după o perioadă petrecută în spital la Bucureşti, fiind tratat ca urmare a unei infecţii subcutanate.
Naţionala României va întâlni Slovacia, marţi, de la ora 21.45, la Bratislava, într-un meci amical, stabilit conform programului UEFA.