Mircea Lucescu, nervos înaintea meciului decisiv cu Turcia. ”Gică Hagi a dat și el gol de la 70 de metri, care e problema?!”

România joacă joi seară, cu Turcia, meciul de care se leagă ultimele speranțe privind participarea la Campionatul Mondial de anul acesta. La conferința de presă premergătoare jocului, o întrebare adresată de jurnaliști l-a iritat pe selecționerul Mircea Lucescu, acesta evitând să ofere un răspuns concret.
Alina Costache
25 mart. 2026, 20:24
Mircea Lucescu, nervos înaintea meciului decisiv cu Turcia. ”Gică Hagi a dat și el gol de la 70 de metri, care e problema?!”

Joi seară, de la ora 19:00, România joacă la Istanbul, cu Turcia, semifinala barajului de calificare la Mondialul 2026. Învingătoarea din această partidă va trebui să dea apoi ”examenul” final, cu naționala care câștigă disputa Slovacia-Kosovo.

Miercuri, la conferința de presă premergătoare partidei Turcia-România, fundașul Radu Drăgușin a dezvăluit starea de spirit a jucătorilor români, subliniind că el și colegii săi trebuie să demonstreze, joi seară, că merită cu adevărat să meargă la Campionatul Mondial.

„Vedem meciul ca pe unul decisiv, în care trebuie să demonstrăm că trebuie să mergem la Mondial. Asta vom arăta mâine! Am discutat despre acest aspect (cel al atmosferei create de fanii turci – n.r.), publicul va fi foarte cald, așa sunt ei. Ne așteptăm la un mediu ostil, dar nu e nimic peste care nu putem trece mâine, trebuie să ne aplicăm planul.

Credem (în calificare – n.r.)! Dacă nu am fi crezut, nu am mai fi fost aici. Cum am spus, atmosfera e bună, suntem încrezători, dar nu e de ajuns. Trebuie să arătăm că merităm să fim prezenți la Mondial!

Contează foarte mult sprijinul suporterilor. Chiar dacă jucăm în deplasare, fanii noștri ne fac să ne simțim ca și cum jucăm acasă. Așa va fi și mâine, îi simțim mereu aproape. Alături de ei, putem realia lucruri importante împreună”, a spus Drăgușin, potrivit gsp.

Citește și Mircea Lucescu, interviu emoționant pentru The Guardian înainte de Turcia-România: „Nu sunt în cea mai bună formă, dar insist: nu pot pleca ca un laș. Acest meci poate defini o generație”

Ulterior, Drăgușin a fost întrebat care este, în opinia sa, cel mai periculos jucător ofensiv al Turciei și dacă îl pune pe gânduri forma lui Arda Guler – jucător al Turciei legitimat la Real Madrid.

Fundașul român care joacă la Tottenham e evitat să dea un răspuns clar. ”Nu vreau să vorbesc despre așa ceva!”, a spus el.

Arda Guler (21 de ani) este unul dintre cei mai valoroși jucători ai naționalei Turciei, cu o cotă de piață de peste 90 de milioane de euro. De curând, el a marcat pentru Real Madrid cu un șut de la peste 65 de metri.

Jurnalistul a insistat cu subiectul, întrebândul-l dacă forma lui Guler poate fi un factor destabilizant. ”Nu!”, s-a rezumat să spună Radu Drăgușin, moment în care a intervenit selecționerul Mircea Lucescu.

Vizibil iritat de întrebare, antrenorul în vârstă de 80 de ani l-a contrat pe ziarist invocând o performanță din cariera de jucător a lui Gică Hagi.

”Ce întrebare e asta? Avem un meci important, ce rost au astfel de întrebări? Gică Hagi a dat și el gol de la 70 de metri, care e problema?!”, a spus Lucescu.

Meciul Turcia-România de joi seară se va disputa pe arena echipei Beşiktaş și va fi transmis de Prima TV.

Citește și Turcia – România: Arda Guler, cotă de piaţă cât tot lotul tricolorilor. Diferenţă colosală între cele două naţionale

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Steaua, în topul celor mai bune echipe din istoria fotbalului! Pe ce loc e echipa care a câştigat Cupa Campionilor
Capital.ro
Locuiești la bloc? 10 reguli pe care mulți proprietari le înțeleg greșit și ajung să plătească mai mult.Ce spune legea
Playtech.ro
Cum îți faci bagajul fără să plătești taxe suplimentare la avion. Trucurile folosite de călătorii experimentați
Adevarul
Eclipsa de Soare din 12 august 2026, spectacol rar la apus. Adrian Șonka: „O imagine pe care poate nu o vezi niciodată în viață”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Permisul auto se schimbă. Noi reguli pentru șoferi în toată Europa
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat