Mircea Lucescu a făcut primul preinfarct în 1992. Ce intervenţii chirurgicale a suportat la inimă de-a lungul vieţii

Starea de sănătate a lui Mircea Lucescu s-a agravat în ultimele zile. Antrenorul în vârstă de 80 de ani a suferit un infarct și se află într-o stare foarte gravă. Problemele medicale ale antrenorului au început încă în anii '90, așa cum povestea Ioan Chirilă în volumele dedicate lui Il Luce.
Marius Gherghe
07 apr. 2026, 10:08
Mircea Lucescu a făcut primul preinfarct în 1992. Ce intervenţii chirurgicale a suportat la inimă de-a lungul vieţii
Mircea Lucescu a făcut primul preinfarct în 1992. Ce intervenţii chirurgicale a suportat la inimă de-a lungul vieţii

Mircea Lucescu a trecut printr-un moment dificil în week-end-ul trecut, fiind transportat de urgență la Spitalul Universitar din București pentru investigații suplimentare. Deși nu a fost vorba despre o situație gravă la acel moment, starea de rău fiind cauzată de oboseală și stres acumulat, medicii au decis să-i facă o coronarografie și i-au montat un defibrilator.

Vineri, ar fi trebuit să fie externat, însă starea sa s-a înrăutățit brusc, suferind un infarct chiar înainte de externare. A fost transportat imediat la terapie intensivă, tensiunea sa devenind alarmantă. Ulterior, starea s-a deteriorat și medicii au rămas precauți, evaluând posibilitatea unei noi intervenții chirurgicale, în funcție de cât de bine poate suporta organismul unui octogenar o operație de acest fel.

Primul preinfarct, la Brescia

Problemele cardiace ale lui Mircea Lucescu au debutat în anii ’90, când a suferit primul preinfarct în perioada în care pregătea echipa Brescia (1991-1995). În 1992, în timpul unui antrenament, antrenorul a fost internat de urgență.

Citeşte şi: Un celebru cardiolog explică starea lui Mircea Lucescu. „Vorbim de o inimă la capăt de drum, care nu mai poate”

Ioan Chirilă povestește în cartea sa „Lucescu” că accidentul a fost cauzat exclusiv de stres, întrucât antrenorul nu fuma și nu consuma alcool.

„Lucescu nu avea astâmpăr, în pofida recomandărilor făcute de medicii de la reanimare. Cauza accidentului? „Nu e fumător, nu bea. Doar marele stres e de vină”.

Imediat după joc, Corioni, împreună cu directorul sportiv Tomei, s-a dus la spital, ca să vadă care-i situația. Medicul i-a întâmpinat și le-a cerut să nu intre la bolnav: „Le sue condizioni sono stationarie; optimismo e cautela”. Adică, starea lui este stabilă; optimism și prudență.

Medicii i-au recomandat o pauză de cel puțin o lună. Mircea a respins imediat, în gând, această restricție. Nu s-ar fi numit Lucescu dacă… La meciul cu Foggia a evadat pur și simplu, a făcut rost de un aparat de radio emisie-recepție, a tras un fular în jurul gâtului și a urcat în tribună, sus, cât mai sus, ca să nu fie văzut.

A făcut imediat legătura cu Moro și a condus echipa din vârful tribunei. A fost un mare risc, dar, vorba lui, „am o meserie în care riscul e trecut în caietul de sarcini”. După acest contrașoc, starea sănătății lui a început să se amelioreze. Mircea a continuat să evite băutura.

Mi-a spus că are colesterolul mărit – tot stresul – că medicii i-au spus să fie precaut, deoarece s-ar putea întâmpla ca problema să revină după cinci ani… În cazul lui Lucescu nu poate fi vorba de precauție”, scris Ioan Chirilă, în volumul „Lucescu”, conform Eurosport.

Citeşte şi: Ce este tehnica ECMO, luată în calcul în cazul lui Mircea Lucescu. Dorel Săndesc: „Câştigăm timp pentru pacient”

Alte probleme cardiace

Pe parcursul carierei, Mircea Lucescu a mai trecut prin preinfarcturi și intervenții chirurgicale la inimă, în 2009 și 2023, acestea fiind tot efecte ale stresului acumulat de-a lungul anilor.

DailyBusiness
George Simion îi cere lui Nicușor Dan să desemneze de urgență un premier și solicită plecarea lui Ilie Bolojan de la Palatul Victoria
Spynews
Regretul Gabrielei Oțil. Ce ar fi făcut diferit în legătură cu fiul ei
Fanatik.ro
Ce aroganță i-au făcut belgienii lui Donald Trump după ce au umilit SUA în optimile CM 2026. E daună totală pentru președintele american. Video
Capital.ro
Lege la bloc pentru familiile cu copii mici. Obligație pentru părinți. Se notifică Asociația de Proprietari în 10 zile în acest caz
Playtech.ro
Rezultatele la Bacalaureat 2026 au fost publicate. Rata de promovare a crescut față de anul trecut. Situația pe județe
Adevarul
Ieșean lăsat cu un credit de 40.000 de lei pe numele său. Escrocul a explicat cum a acționat și a primit 11 ani de închisoare
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
UPDATE Rezultate BAC 2026. Notele pentru Bacalaureat au fost afișate. 49 de elevi au promovat cu nota 10
iamsport.ro
Atac dezlănțuit: ”Dacă eram rahatul de Messi, mergeam la mormântul lui Maradona și îi puneam cele 8 Baloane de Aur ale mele acolo!”
MediaFlux
ANAF începe să verifice toate veniturile românilor. Antifrauda a primit undă verde pentru controale
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?