MIREASA PENTRU FIUL MEU: Câştigătorii din 2015 se anunţă la FINALA de sâmbătă

MIREASA PENTRU FIUL MEU 2015: Pe data de 29 august, va avea loc marea finală a emisiunii "Mireasă pentru fiul meu", care va fi transmisă în direct începând cu ora 20.30.
Alina Costache
28 aug. 2015, 10:15
MIREASA PENTRU FIUL MEU: Câştigătorii din 2015 se anunţă la FINALA de sâmbătă

MIREASA PENTRU FIUL MEU 2015: Concurenţii celui de-al optulea sezon al emisiunii „Mireasă pentru fiul meu” deşi au mari emoţii, se pregătesc intens pentru seara magică din viaţa lor şi aşteaptă cu nerăbdare să afle dacă se numără printre primii câştigători.

„Aștept cu foarte mari emoții, dar și cu părere de rău, totodată, finalul acestui  sezon, pentru că e o despărțire de oamenii cu care împart cel mai mare timp din zi, într-un an de zile. Chiar dacă nu le arăt mereu, ei îmi sunt, cumva, prieteni. Ne cunoaștem stările, problemele… Orice despărțire e  grea, însa, în același timp mă bucur pentru ei că au ajuns aici. 

Nu e ușor să-ți rupi un an din viață de tot ceea ce ai mai drag și mai comod și să ajungi finalist al celui mai longeviv reality show din lume. Unii dintre  ei vor pleca mai bogați și împliniti sufletește, pentru că vor pleca o familie. Alții vor pleca așa cum au venit. Dar, în orice caz, nimeni nu pierde. Va fi o seară încărcată de emoții și tensiune, de clipe de agonie și extaz. 

Va fi o seară fascinantă, magică și vom trăi fiecare secundă la intensitate maximă. Se vor declara marii câștigători ai acestui sezon. De la ora 17.00, la ora 19.00, vor avea loc transmisiunile live din Casă, cu toate  pregătirile pentru finală, iar de la ora 20.30 ne întâlnim la Antena 1 până după miezul nopții pentru marea  finală live, „Mireasă pentru fiul meu”, a declarat Mirela Boureanu Vaida pentru SpyNews.ro.

Citeşte şi  Mireasă pentru fiul meu: Andrada şi Cristi s-au logodit

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Adrian Mihalcea și Dinamo, iubirea interzisă! Ce legendă îl vrea antrenorul „câinilor”
Capital.ro
Pensiile calculate greșit vor fi corectate, iar pensionarii își vor primi banii retroactiv. Florin Manole: Sunt sigur că sunt greșeli acolo
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Porcul din gospodărie, între tradiție și faliment: „În următoarele trei săptămâni trebuie să vândă”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cutremur la CFR Cluj! Șumudică poate pleca în următoarele două săptămâni. Unde ar putea semna
MediaFlux
Au fost anunțate primele ninsori în București. Data la care Capitala va fi acoperită de zăpadă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT