Mirela Boureanu Vaida a aflat sexul copilului. Află ce va avea frumoasa prezentatoare

 Mirela Boureanu Vaida este însărcinată cu o fetiţă.
Alina Costache
28 sept. 2014, 17:19
Mirela Boureanu Vaida a aflat sexul copilului. Află ce va avea frumoasa prezentatoare

Mirela şi soţul său Alexandru au primit o veste extraordinara: vor fi pentru prima oară părinţi.

Era singurul lucru pe care mi-l doream foarte mult şi pentru care pot spune că eram pregătită de ceva vreme. Vestea a venit pe neaşteptate, mai ales că cei din jurul meu, văzându-mi programul foarte încărcat şi agitaţia de care am parte zi de zi, nu credeau că se va întâmpla prea curând. Iată însă că, dacă Dumnezeu are planuri cu tine, ştie cum să le aranjeze pe toate„, a povestit Mirela, potrivit a1.ro.

Aşa cum se întâmplă orice minune, vestea i-a luat prin surprindere chiar şi pe viitorii părinţi.

Totul s-a întâmplat spontan, natural şi, aşa cum se spune, când ne aşteptam mai puţin. Sigur că suntem foarte emoţionaţi, că ne temem oarecum, neavând alături bunicii ( atât părinţii mei, care sunt la Iaşi, cât şi socrii, de la Cluj sunt încă în activitate), dar suntem totodată convinşi că viaţa ne va călăuzi să luăm cele mai bune decizii în prinvinţa copilului nostru„, a mai completat Mirela.

CITEŞTE ŞI Tragedie la „Mireasă pentru fiul meu”: A murit!

Frumoasa prezentatoare este mai tot timpul în atenţia telespectatorilor, însă a avut noroc până acum de o sarcină uşoară, care nu i-a afectat în niciun fel nici prezenţa la tv, nici celelalte activităţi şi angajamente.

Ca orice om precaut, m-am ferit să fac public acest moment din viaţa mea, până am trecut de o perioadă pe care mulţi o numesc critică. În urmă cu puţin timp, am mai primit o veste care ne-a bucurat enorm şi care ne-a mutat un pic atenţia către culoarea camerei bebeluşului, a hăinuţelor, a jucăriilor, dar şi către alegerea unui nume, despre care nu ştiam că poate fi atât de complicat. Asta pentru că ni s-a spus aproape sigur că vom avea o fetiţă„, a mărturisit foarte bucuroară Mirela.

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
„Șumudică nu are ce căuta la FCSB!” Gigi Mustață, ferm: Edi Iordănescu, Rădoi sau Reghecampf, singurele opțiuni
Capital.ro
Pensii 2026. Muncești și plătești contribuții, dar nu primești aceste puncte. Regula din Legea pensiilor
Playtech.ro
Salariu de 3.000 de lei, chirie de 1.600. Calculul care arată de ce mulți români trăiesc de la o lună la alta: „Muncesc și nu mă aleg cu nimic”
Adevarul
Plaja unică din Europa unde femeile și bărbații nu au voie să stea împreună: un zid de 74 de metri îi separă de peste un secol
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi tineri de 18 și 19 ani și-au pierdut viața în urma unei tragedii rutiere în județul Prahova. Un adolescent de 15 ani a ajuns în spital
iamsport.ro
Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”
MediaFlux
Lege nouă pentru pensionari. Casa de Pensii e obligată să rezolve în termen scurt
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte