Mişa, după ce a anunţat taxa de solidaritate: Taxele sunt necesare pentru a finanţa sistemul de sănătate.Nu se vor introduce altele noi

Taxele sunt necesare pentru a finanța sistemul de sănătate, dar nu se vor introduce unele noi, a declarat, joi, Ionuț Mișa, ministrul Finanțelor Publice, în cadrul Health Forum.
Filip Stan
19 oct. 2017, 08:52
Mişa, după ce a anunţat taxa de solidaritate: Taxele sunt necesare pentru a finanţa sistemul de sănătate.Nu se vor introduce altele noi

„În Programul de Guvernare sunt priorități în domeniul sănătății legate de medici și de asistenții medicali. Sănătatea este domeniul care în legea salarizării are creștere programată. Știți că era o creștere etapizată a salariilor până în 2022. Sănătatea este unul dintre puținele domenii la care aceste creșteri vor fi realizate în 2018. Anul acesta, numai la nivelul fondului de salarii pentru a susține medicii să rămână în România, pentru a-i încuraja să ofere un act medical cât mai bun, pentru asistenții medicali, de asemenea, vor fi creșteri salariale. Fondul de salarii va crește față de anul acesta în 2018 cu 2,9 miliarde (lei n.r.). Suma cred că este foarte consistentă”, a spus Mișa.

Citeşte şi: Ministrul Finanţelor: Eliminarea impozitului pe salariile sub 2.000 lei se amână. Introducem taxa de solitaritate de 2% la angajator

El a precizat că este un efort bugetar care, indiscutabil, își găsește motivația.

„Sper ca el să răspundă la o parte din solicitările personalului medical. Pe lângă aceste măsuri, s-au alocat 600 milioane euro pentru serviciile de urgență și încercăm să îmbunătățim condițiile în care se acordă serviciile medicale. Este în plan să se achiziționeze computere tomograf și mai multe echipamente medicale, să fie cel puțin unul la nivelul unui județ, chiar două. De asemenea, vor fi achiziționate 2.200 ambulanțe noi pentru a oferi servicii medicale de calitate. (…) Trebuie să ținem cont și de partea de taxe care sunt necesare pentru a finanța acest sistem, fără a lua în calcul, ca să nu se speculeze, că se vor introduce noi taxe. Este exclus”, a mai arătat ministrul Finanțelor Publice.

DailyBusiness
Fructele au devenit un motiv major pentru care România a văzut o creștere a inflației în iulie
Spynews
Nouă copii, căutați toată noaptea în munți, după ce s-au rătăcit, prin frig și întuneric. În ce stare i-au găsit salvamontiștii | FOTO
Bzi.ro
Andreea Marin arată fabulos la 50 de ani! Cum reușește vedeta să se mențină în formă! Face asta timp de 2 ore pe săptămână – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
O gardiancă dintr-un penitenciar, la un pas de condamnare. Motivul ireal pentru care femeia riscă să ajungă în spatele gratiilor
Capital.ro
Profeția lui Călin Georgescu s-a adeverit. A anunțat din 2024: Vă spun ceva și mai interesant
Playtech.ro
A cumpărat de la vechituri o comodă cu 200 de euro și a descoperit în sertare 190.000 de euro. „Îl caut pe proprietar”
Adevarul
Care a fost cu adevărat primul automobil românesc sută la sută. Nu este vorba despre Dacia
wowbiz.ro
Alertă de inundații în 29 de județe! Hidrologii au emis cod galben de viituri pentru următoarele ore. Care sunt zonele afectate?
Evz.ro
Denzel Washington despre rețelele de socializare: Îl urmez pe Dumnezeu, nu pe om
Prosport.ro
Interzis cardiacilor! Cea mai frumoasă prezentatoare TV s-a filmat în timp ce făcea duș la piscină
kanald.ro
Concluziile summit-ului dintre Donald Trump și Vladimir Putin. Ce se va întâmpla cu războiul din Ucraina
Cancan.ro
Alertă în România: închideți geamurile și nu ieșiți din case! 29 de județe, afectate de avertizarea ANM
iamsport.ro
Șocant! Cât cere ANAF Cluj pe mașina din imagine: 'E cu tot cu șofer și teren?'
MediaFlux
Întârzieri la pensii și salarii. Consilierul lui Nicușor Dan dă vestea proastă românilor
stirilekanald.ro
Ilie Bolojan, apel public pentru adoptarea pachetului 2 de măsuri: ”Nu există altă soluție”. Ce le-a transmis colegilor de coaliție: ”La veștile proaste rămân foarte puțini”
FURTUNĂ ELECTRICĂ în România. Se va răci brusc, vor fi furtuni puternice