Misterioase globuri de plasmă, surprinse de Hubble în apropierea unei stele muribunde

Globurile de plasmă, fiecare de cel puțin două ori mai mari decât planeta Mercur și mai fierbinți decât suprafața Soarelui, se deplasau atât de repede prin spațiu încât ar avea nevoie de mai puțin de 30 de minute pentru a străbate distanța dintre Pământ și Lună (384.472 kilometri), conform unui comunicat dat publicității de NASA's Jet Propulsion Laboratory. Observațiile desfășurate până în prezent indică faptul că aceste bizare "ghiulele" de plasmă apar cu regularitate, la fiecare 8 ani și 6 luni, în ultimele (cel puțin) 4 secole.

Globurile de gaze extrem de fierbinți au fost observate în apropierea stelei V Hydrae, o gigantă roșie. Gigantele roșii sunt stele aflate aproape de sfârșitul vieții, care își termină combustibilul de fuziune nucleară și încep să-și extindă straturile exterioare. Iar cum aceste globuri de plasmă nu aveau cum să provină de pe steaua muribundă, astronomii sunt de părere că V Hydrae ar putea avea o stea companion, încă neobservată, care ar fi responsabilă de acest fenomen, conform unui nou studiu.

"Conform acestei noi teorii, steaua companion ar trebui să fie plasată pe o orbită eliptică care o aduce în apropierea atmosferei dilatate a gigantei roșii la fiecare 8 ani și 6 luni. Odată ce steaua companion intră în contact cu atmosfera gigantei roșii, începe să acumuleze gaze fierbinți. Acestea formează formează un disc de acreție în jurul stelei companion, disc care joacă rolul de rampă de lansare pentru uriașele globuri de plasmă", explică NASA.

"Noi sugerăm că aceste globuri de gaze ultrafierbinți, produse în acest stadiu târziu al vieții stelare, contribuie la formarea structurilor observate în nebuloasele planetare", a precizat coordonatorul noului studiu, Raghvendra Sahai, cercetător la NASA's Jet Propulsion Laboratory din California.

La sfârșitul vieții unei stele, în timpul etapei de gigantă roșie, straturile exterioare ale stelei sunt eliminate prin pulsații și prin puternicul vânt solar. Fără aceste straturi opace nucleul rămas al stelei strălucește intens și este foarte fierbinte. Radiațiile ultraviolete emise de acest nucleu ionizează straturile exterioare eliminate ale stelei, formând o așa-numită nebuloasă planetară.

Noul studiu a pornit de la observațiile stelei V Hydrae realizate de Hubble între 2002 și 2004 și apoi între 2011 și 2013. Alte observații suplimentare au fost desfășurate prin intermediul telescopului Submillimeter Array din Hawaii.

Aceste observații au produs o nouă surpriză. Aceste globuri de plasmă nu sunt "aruncate" în aceeași direcție la fiecare 8 ani și 6 luni, probabil din cauza fluctuațiilor produse în discul de acreție din jurul stelei companion.

"Această descoperire a fost foarte surprinzătoare dar și foarte plăcută pentru că ne-a ajutat să explicăm și alte lucruri misterioase pe care le-am obbservat în legătură cu această stea dar și cu altele" a mai susținut Raghvendra Sahai.

Acest studiu a fost publicat pe larg între paginile ultimului număr al revistei The Astrophysical Journal.

Citeşte şi NASA, despre ameninţarea asteroizilor: "E doar o chestiune de timp"