Misterul crucilor uriașe ridicate pe marginea drumului dintre București și Sibiu

Două cruci identice, înalte de 10 metri, au apărut pe DN 7, în județul Vâlcea. Administrațiile locale întrebate de reporterii G4media.ro au afirmat că cele două construcții au fost ridicate fără autorizație pe terenuri private, la inițiativa unor fețe bisericești. Nimeni nu a putut indica însă cine este autorul inițiativei. Patriarhia Română a transmis, în schimb, că nu are cunoștință despre aceste cruci aflate pe marginea drumului.
Alina Costache
02 aug. 2023, 09:41
Misterul crucilor uriașe ridicate pe marginea drumului dintre București și Sibiu

Mai multe cruci au fost ridicate fără autorizație pe terenuri private aflate pe marginea drumului național 7 (DN7) între București și Sibiu. Una dintre cruci a fost montată într-o parcare de la marginea DN7, în apropierea unei benzinării din localitatea Milcoiu. Crucea este amplasată pe o proprietate privată, ar fi fost ridicată la inițiativa unui părinte de la Mănăstirea Sfântul Pantelimon, din Drăgășani, dar nu are autorizație de la primărie, a spus viceprimarul comunei pentru G4media.ro.

Citește și: Oportunitate uriașă pentru tinerii din România! Într-o localitate de la noi din țară au șansa să primească teren gratuit pentru a-și construi casă. Ce condiții trebuie să îndeplinești

Proprietarul terenului susține că nu el a instalat crucea, că ar fi fost abordat de un constructor din localitate care i-a propus să doneze o suprafață de teren bisericii ca să monteze o cruce, urmând să primească ulterior actele pentru donație, ceea ce nu s-ar mai fi întâmplat.

La rândul său, constructorul neagă că a instalat crucea. Bărbatul a povestit că a fost abordat de o persoană, fără să poată furniza un nume sau o funcție, doar ca să sape o groapă pentru o cruce a bisericii. Susține că a făcut-o benevol și a oferit numărul de telefon al acestei persoane care a fost prezentă la instalarea crucii și poate oferi mai multe detalii. De instalare s-ar fi ocupat ”niște băieți”, fără să poată indica cine sunt aceste persoane sau pentru cine lucrează.

Citește și: O construcție de 1,5 milioane de euro, menită să marcheze Bătălia de la Podul Înalt, unde Ștefan cel Mare i-a înfrânt pe turci, s-a prăbușit înainte de inaugurare. Reacția aberantă a constructorului: „Altă întrebare!”

O altă cruce, foarte asemănătoare, a fost instalată lângă un hotel-restaurant din comuna Brezoi. Contactat de G4Media, patronul a spus că a făcut-o din ”credință”. Întrebat dacă are autorizație pentru amplasamentul înalt de 10 metri, a răspuns că nu are nevoie, deoarece crucea nu are o fundație.

Întrebat de G4Media care este poziția Patriarhiei Române, purtătorul de cuvânt Vasile Bănescu a declarat că ”orice monument public, mai mare sau mai mic, cu sau fără semnificație religioasă, ridicat pe un teren care (nu) aparține Bisericii, e rodul unei inițiative care are în spate un autor omenesc identificabil. Patriarhia Română/ Arhiepiscopia Bucureștilor nu oferă aprobări pentru ridicarea unor monumente din eparhiile care sunt autonome administrativ. În cazul menționat, misterul poate fi elucidat de autoritățile locale, bisericești sau nu”.

 

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Alberto a declarat că regretă apropierile de Paula. Ce decizie a luat concurentul de la Mireasa
Fanatik.ro
Mihai Stoica l-a făcut praf după Real Madrid – Inter 2-1: „Ești tu șmecher și faci o asemenea prostie”
Capital.ro
Vara nu se dă dusă din România. Ce arată prognoza pentru începutul lui octombrie și cum se anunță iarna
Playtech.ro
Elevii și studenții pot rămâne fără pensia de urmaș dacă nu depun acest document. Ce trebuie să facă pentru a primi în continuare banii
Adevarul
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră oricui vine să îi culeagă
wowbiz.ro
Ilie Năstase, dezvăluiri după incidentul conjugal! Ce s-a întâmplat, de fapt, întrel el și soția lui: „M-am certat de o mie de ori cu ea și spune că am fost agresiv”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nivelul Dunării ajunge la un nou minim istoric! Ce spun specialiștii despre scăderea continuă a fluviului
iamsport.ro
A văzut pe cine cheamă Hagi la națională și a izbucnit: ”Numai gherle, e zero ca antrenor, a demonstrat că nu se pricepe deloc!”
MediaFlux
Adeverință pentru pensia de urmaș 2026. Actele care trebuie depuse în această lună
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului